Stimate autorități centrale și locale,

Stimate domnule primar,

Preacucernici și preacuvioși părinți,

Onorată asistență

Trăim astăzi momente de mare însemnătate duhovnicească pentru locuitorii acestui oraș ce poartă cu cinste numele întemeietorului său, Roman I Mușat (1392-1394), acum, la dezvelirea ansamblului statuar ce înfățișează pe sfântul Apostol Andrei, încreștinătorul românilor.

Romanul este oraș voievodal ce beneficiază de o poziție geo-strategică de mare importanță. Așa cum bine se știe, Cetatea Romanului este situată în podișul central al Moldovei, la confluența râurilor Moldova cu Siretul și este traversată de drumuri care fac legătura cu diferite orașe ale Moldovei cum ar fi Iașul, Bacăul, Piatra Neamțul, Vasluiul, fiind totodată un nod rutier destul de important pentru activitatea economică a zonei.

O Cetate este zidită pentru a apăra o comunitate de oameni, ea este o fortăreață, o emblemă, reprezintă o identitate, are un blazon. De asemenea, în istoria neamului românesc, din cauza vicisitudinilor, chiar și mănăstirile au luat forma unor cetăți ce au apărat nu doar viața smeriților ei rugători, ci mai ales identitatea unui neam. Mai mult decât atât, Sfântul Pavel aseamănă chiar și pe om cu o cetate angajată într-un permanent război nevăzut, un război duhovnicesc, trebuind să rămână într-o continuă stare de trezvie, păzind cele cinci simțuri pentru ca nu cumva vrăjmașul să pătrundă prin ele și să-l ispitească.

Tot astfel și Romanul este cetatea în care astăzi ființăm, și care reprezintă comunitatea romașcană sau familia romașcană care viețuiește pe acest pământ binecuvântat de Dumnezeu, traversat de drumuri prin care se realizează schimburi comerciale, prin care oamenii vin și pleacă, iar turiștii sau pelerinii le parcurg  pentru a se bucura de vestigile sale.

Aceste drumuri, însă, au nevoie de porți care să exprime identitatea romașcanului, de borne spirituale care să fie o emblemă și totodată  semne ale crezului oamenilor acestor locuri.

Astfel, pentru faptul că Romanul este traversat de două căi rutiere care leagă cele patru orașe moldave despre care aminteam la începutul cuvântului, împreună cu municipalitatea am gândit ca aceste drumuri care străbat orașul să fie prevăzute la intrarea în el cu câte un monument care să exprime sensibilitatea și specificul acestei cetăți care poartă și reflectă mai mult decât orice localitate din România numele țării sale (Roman- Romania). Rolul acestor monumente nu este acela de a suplini sau diminua importanța celor deja existente, ci de a reflecta o stare de spirit, de a exprima în formă artistică o sinteză a unor trăiri și a unei mentalități dintr-un anumit timp, din timpul în care viețuim.

Distinși invitați,

Alexandru cel Bun a apărat și organizat la Roman o biserică și o credință de sorginte apostolică, născută din cuvântul lui Hristos Domnul și venită prin predica celui întâi chemat la apostolat, Apostolul Andrei, botezătorul poporului român și simbolul românilor. Acesta este motivul pentru care am ales să înălțăm în orașul nostru un monument care să vorbească peste timp depre identitatea noastră spirituală, cristalizată prin prezența Sfântului Andrei.

Sfântul Apostol Andrei, pe care astăzi și aici îl putem admira, imortalizat de artist ducându-și crucea în spate cu mâna stângă, este cel care pare a spune că a ales acest altar de jertfă – crucea în formă de x - pentru că nu s-a simțit vrednic să fie răstignit pe o cruce (de formă latină), așa cum Învățătorul său a fost răstignit.

Statuia în sine este realizată într-un mod stilizat, spiritualizat, ceea ce înseamnă că și noi trebuie să fim spiritualizați, să eliminăm detaliile și să ajungem la esențial. El este imortalizat într-un chip ascetic ce ne amintește de trăirea sa ascetică știut fiind că el a trăit în Dobrogea într-o peșteră, acesta fiind și motivul pentru care acea zonă este numită Betleemul neamului românesc. Prin extensie, orașul Alba Iulia este locul reînvierii neamului românesc.

         După cum se poate observa, Sfântul nu este doborât de durere sau la capătul speranței, ci în atitudine orantă și copleșit de bucuria de a vedea în extaz pe Hristos. De asemenea, el arată cu mâna dreaptă spre Răsărit, spre punctul cardinal de unde răsare soarele, de unde vine mântuirea Celui care este mai mare decât soarele neînvins-sol invictus, zeul pe care militarii romani în adorau. Apostolul arată spre Răsărit, adică spre Hristos, așa cum a arătat și când L-a făcut cunoscut fratelui său Petru, zicând: „Am găsit pe Mesia (ce se tâlcuiește Hristos)” In. I,41. Apostolul arată spre Hristos pentru că doar în Hristos toate lucrurile au sens și El este singura cale care ne poartă prin intersecțiile acestei lumi labirintice. Arată spre Hristos căci El este Axa lumii care adună în Sine văzutul și nevăzutul, și în Care orice suferință devine binecuvântare, și orice cruce este altar și scară. Pe această cale suntem chemați să urmăm lui Hristos asumându-ne și noi crucea personală, într-un continu exercițiu ascetic, devenind răstigniții Mielului. Așa cum Brâncuși la Tg. Jiu  a așezat Poarta Sărutului, care simbolizează coborârea transcendentului în imanent și ridicarea prin Hristos a întregii creații și Universului către transfigurare, Noi am așezat la Roman Crucea Sfântului Andrei - simbol al intersecțiilor, care ne vorbește despre limita dintre cele două lumi, despre intersectarea cerului cu pământul, a dumnezeiescului cu omenescul în persoana lui Hristos, despre depășirea condiției umane în și prin Hristos Domnul.

Crucea răstignirii Sfântului Andrei, ca dimensiune, este mai mică decât trupul său deoarece în iconografia ortodoxă ca și în reprezentarea statuară nu se respectă dimensiunile sau rigorile proporțiilor, ci sfântul este zugrăvit alungit, mult mai mare decât decorul natural în care este reprezentat, pentru a se arăta măreția omului restaurat, spiritualizat, a cărui suflet este mai valoros decât Universul, pentru că el partă în sine pe Dumnezeu creatorul cerului și al pământului. Aici apostolul nu este înfățișat strivit sub greutatea crucii, ci apare în ipostaza sfântului, a celui ce a trecut prin răstignire, și poartă pe trupul său transfigurat stigmatele mărturisitorului.

Poate mulți se întreabă de ce a trebuit să așezăm această statuie în fața gării și nu în alt loc?

Am așezat acest monument în fața gării deoarece crucea Sfântului Andrei apare în toate intersecțiile unde calea ferată se întâlnește cu drumul rutier. Toți respectă acest semn care ne atenționează să fim atenți, să ne ferim de pericol, de accidente, dar puțini știu semnificația crucii în formă de x, și anume faptul că ea ne amintește de răstignirea Sfântului Andrei, care a preaslăvit pe Dumnezeu în timpul împăratului Nero, în localitatea Patras, pe o astfel de cruce. Semnul crucii Sfântului Andrei ne transmite faptul că învățătura creștină propovăduiește biruința învierii asupra morții, că biruirea necazurilor din lume se realizează prin îndrăzneala în biruința lui Hristos asupra lumii, că trebuie să fim vigilenți, să păstrăm privegherea, să fim atenți, pentru a ne păstra viața.

Motivația ctitoririi unei statui închinate sfântului Andrei în fața gării acestui oraș este multiplă:

- Mai întâi, ea este amplasată în fața gării pentru că semnul trecerii la nivel cu calea ferată este de fapt crucea răstignirii sfântului Andrei;

- De asemenea, acest loc în care este amplasată statuia reprezintă un nod rutier, aici aflându-se Gara, Autogara, drumul care duce în oraș și cel care ocolește orașul;

- Orașul în sine este un nod rutier cu două drumuri dispuse oarecum în forma crucii sfântului Andrei, oferind căi de acces spre unele orașe din Moldova;

- Romanul se găsește la confluența râurilor Moldova și Siret;

- Apoi, Romanul este cunoscut în istorie ca fiind un nod intercultural-etnic aici existând pe lângă comunitatea românească, comunitatea armeană și cea evreiască;

- De asemenea, Romanul este un nod interconfesional, comunității ortodoxe alăturându-se cea romano-catolică.

Așadar, Sfântul Andrei așezat aici, într-un spațiu ce se regăsește oarecum la mijloc între intrarea de Nord și cea de Sud a orașului, ne amintește că ne găsim într-un oraș creștin, că trebuie să păstrăm legile și tradiția creștină strămoșească.

De asemenea, acest monument, ne vorbește despre faptul că toată calea noastră este bornată de semne ale dragostei lui Dumnezeu față de noi și că dacă le respectăm atunci ajungem în Împărăția lui Dumnezeu.   Deci, omul este așezat de Dumnezeu pe o cale și pe aceasta el trebuie să distingă semnele cele bune, pentru că pe aceasta și vrăjmașul așază semnele lui de circulație care ne îndemnă să mergem spre rău, spre păcat, dar noi trebuie să ținem calea și să distingem semnele care ne conduc la Dumnezeu. Așadar, Dumnezeu lucrează în viața noastră prin semne ale dragostei Sale prin care ne bornează drumul existenței noastre.

Din această perspectivă putem conchide că acest monument care s-a zidit este un  semn al identității noastre spirituale și culturale și arată că Romanul se dorește a fi el însuși o poartă către civilizație, toleranță și spiritualitate.