În cea de-a doua zi a manifestărilor dedicate Episcopului Melchisedec Ștefănescu, ajunse la ediția a XVII-a, la ceas de seară, a fost oficiată prima Vecernie a sfântului Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei la care a slujit și IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim. Ierarhul a fost însoțit de părinții consilieri și inspectori eparhiali, de elevii de la Seminarul Teologic și de mulțime de credincioși romașcani, răspunsurile la strană fiind date de corul psaltic al Mănăstirii Diaconești.
Luna mai ocupă un loc special în calendarul eparhial al activităților cultural-religioase deoarece, în această perioadă, este comemorată personalitatea emblematică a celui mai luminat ierarh al Ortodoxiei românești din secolul al XIX-lea, în persoana lui Melchisedec Ștefănescu.
Astfel, la catedrala arhiepiscopală din Roman a avut loc luni, 15 mai, după amiază, slujba Vecerniei oficiată de către IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim alături de un sobor de preoți consilieri și inspectori eparhiali, în prezența elevilor de la Liceul Teologic „Episcop Melchisedec” și a credincioșilor romașcani. După săvârșirea slujbei a urmat susținerea a două coferințe duhovnicești aparte și care au fost moderate de PC Părinte Valentin Băltoi, consilier eparhial.
Activitatea culturală a fost deschisă de părintele Amfilohie Brânză, duhovnicul obștii monahale de la Diaconești, care a susținut conferința cu tema „Mărturisitorii Ortodoxiei în România comunistă”, vorbind cu înflăcărare despre perioada întunecată a comunismului și despre lupta de rezistență a celor încarcerați care au rezistat supliciului având sprijin pe Hristos. Fără hârtie și creion aceștia au reușit să scrie un poem al unui neam în suferință, descriind prin vers trăirile sfântului închisorilor. Totodată, părintele Amfilohie a subliniat faptul că jertfa mărturisitorilor nu trebuie uitată niciodată, iar generația de astăzi le datorează acestora bucuriile libertății și ale demnității.
După conferința părintelui, corul mănăstirii a susținut prima parte a concertului „Lacrimi din închisoare” interpretând cu măiestrie pe notație psaltică poezii din opera poeților închisorilor, între care amintim: Rugăciune, de Radu Gyr; Rugăciune, de Mihai Buracu; Crezul, de Radu Gyr; Rugăciune pentru osândiții căzuți, de Andrei Ciurunga și Trăiesc flămând, de Valeriu Gafencu.
A urmat apoi conferința susținută de maica stareță a acestei mănăstiri, Chirvase Evloghia, cu tema „Icoană și iconar"în care au fost făcute precizări referitoare la tehnica pictării și la starea sufletească a iconarului și la etapele de pregătire în vederea așezării în icoană a chipului sfântului.
În cea de-a doua parte a concertului au fost interpretate piesele: Avem atâția morți, Rugă, Cântec deplin și Imn morților-ce îl au ca autor pe Radu Gyr și Pomelnic de monahia Teodosia-autor Zorica Lațcu.
După acest moment sublim oferit de corul psaltic al mrii Diaconești, IPS Ioachim a adresat celor prezenți un cuvânt de binecuvântare și apreciere oferind Diploma de merit obștii mănăstirii și duhovnicului ei, pentru lucrarea misionară pe care o împlinesc prin cuvântul scris și cântat, și prin măiestria pictării icoanelor.
(Pr. Daniel Marari)