La Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Hemeiuș, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim a avut loc joi, 9 decembrie 2021, întâlnirea de lucru menită să aducă la cunoștință celor 50 de preoți invitați, demararea Concursului Național Catehetic propus de către Patriarhia Română pentru anul 2022, intitulat „Rugăciunea în viața mea”. Delegatul Ierarhului a fost părintele consilier eparhial Ilarion Mâță, iar la eveniment au fost prezenți părintele Daniel-Ionel Marari, inspector al Biroului de Catehizare și activități cu tineretul, părintele protoiereu Eugen-Ciprian Ciuche și domnul Constantin Sava, primarul Comunei Hemeiuș, alături de clerici și credincioși ai comunității.
Întâlnirea a debutat cu inaugurarea Centrului Socio-Educațional „Sfântul Ierarh Dosoftei” care cuprinde un Centru de Catehizare pentru copii, dar și un Centru de Socializare Vârstnici.
Binecuvântarea acestuia vine ca o confirmare și întărire a activităților pe care părintele paroh Andrei Antal deja le desfășoară în sprijinul tinerilor și a seniorilor aflați în comunitatea păstorită. Pentru copii, părintele Andrei ajutat de către Primăria Hemeiuș oferă de două ori pe săptămână hrană pentru trup, dar și pentru suflet prin întâlnirile duhovnicești pe care le are cu cei mai tineri. În cadrul acestora cei mici îl cunosc pe Hristos ca fiind un prieten al sufletului lor prin pedagogia și răbdarea pe care preotul lor le are de oferit ca unul care le este frate, duhovnic și sprijin în nevoile pe care le au. În ajutorul celor vârstnici, părintele planifică întâlniri, precum cele din proiectul implementat astăzi „Hristos-lauda bătrâneților mele” , în care după serviciul liturgic se oferă o agapă pentru ca mai apoi să fie abordate teme de interes administrativ, educativ, social ori civic. Totodată centrul dedicat seniorilor oferă și un cadru în care enoriașii se pot apropia unii de ceilalți și împreună de Dumnezeu sau pot înlesni activități diverse și ateliere de creație în spațiul oferit de casa de prăznuire a comunității parohiale.
În cuvântul său, părintele consilier Ilarion a oferit auditoriului o paralelă între faptul că Sfântul ocrotitor al Centrului inaugurat este un ctitor al culturii, acesta susținând copiii cu burse sociale pentru continuarea și finalizarea studiilor. De asemenea, a precizat părintele consilier, grija Sfântului Ierarh Dosoftei s-a îndreptat și către cei vârstnici prin povățuirea și grija de părinte duhovnicesc pe care acesta a avut-o pentru ei. Totodată, părintele Ilarion a transmis binecuvântarea și aprecierea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim pentru roadele Concursului Național Catehetic al anului 2021 derulat în cuprinsul Protoieriei Bacău.
„Nu este întâmplător faptul că în preajma sărbătoririi Sfântului s-a binecuvântat acest centru, părintele Andrei continuând actul iubirii față de semeni prin hrana, timpul, grija și prețuirea pe care o așează înaintea enoriașilor săi”, a precizat părintele Ilarion Mâță.
Tot acum, părintele Andrei Antal a mulțumit credincioșilor pentru sprijin și ajutor, părinților celor mici pentru încrederea de a-și lăsa copiii să beneficieze de activitățile parohiei și domnului primar Constantin Sava pentru sprijinul manifestat de fiecare dată când comunitatea parohială s-a aflat în diferite nevoi. De asemenea, părintele a apreciat contribuția fostului slujitor al parohiei, părintele Marius Roșu, pentru osteneala și jertfelnicia cu care a dus la bun sfârșit lucrările de înfrumusețare, reconsolidare și modernizare a complexului parohial din Hemeiuș.
După slujba de sfințire a apei și a uleiului, cei prezenți au mers în așezământul social acolo unde mai întâi a avut loc o agapă creștină. După aceasta, părintele protoiereu a luat cuvântul și a prezentat preoților rezultatele care descriu succesul implementării Concursului Național Catehetic de anul acesta, denumit „Biserica-familia românilor de pretutindeni”.
Datorită acestui concurs derulat în 19 parohii dintre care 13 inaugurând Centre de Catehizare pentru copii, alături de 10 parohii din diaspora au fost implementate activități de cunoaștere reciprocă între preot și copii, activități educative și sportive, dar și creații literare alături de ateliere de lucru manual pentru 3700 de copii care au avut ocazia să se înfrățească virtual, iar mai apoi sufletește cu cei asemenea lor din comunitățile ortodoxe din afara granițelor.
În sprijinul acestui efort, Protoieria Bacău a organizat lunile trecute 2 sesiuni de cursuri de formare cu scopul de a sprijini preoții în înțelegerea și aplicarea unor activități sustenabile proiectelor catehetice pentru copii. Instituția a oferit materiale didactice și a facilitat colaborarea cu persoane care au expertiză în domeniul lucrului cu tinerii. Tot acest efort comun s-a vădit în bucuria și efervescența cu care copiii au primit și au răspuns acestei inițiative care pentru tinerii Parohiei „Sfântul Dumitru-Narcisa” din Bacău a însemnat pe lângă înfrățirea cu copiii diasporei japoneze și câștigarea premiului I la nivel de eparhie.
În a doua parte a întâlnirii, părintele inspector eparhial Daniel-Ionel Marari a felicitat mai întâi toți preoții participanți de anul acesta și a apreciat faptul că pentru anul viitor un număr de aproximativ 50 de preoți doresc să deruleze acest concurs în comunitățile lor.
În continuare, părintele Marari a prezentat calendarul propus pentru anul 2022, indicii de performanță, exemple de activități, dar și criteriile pe care fiecare grup catehetic le are de îndeplinit pentru a se califica în etapele acestui concurs.
Alături de părintele protoiereu, părintele inspector a parcurs exemplul catehezei construite pe seama rugăciunii „Tatăl Nostru” și oferită ca suport de către Biroul de catehizare a tineretului din cadrul Sectorul Teologic Educațional al Patriarhiei Române.
În încheiere, s-a stabilit perioada 10-14 ianuarie 2022 ca interval în care fiecare parohie va alcătui un calendar de minim două activități pe lună, ca material de suport pentru o bună și roditoare organizare.
(Pr. Răzvan-Dimitrie Radu)