Luni, 27 iulie, în ziua de pomenire a Sfântului Pantelimon, făcătorul de minuni, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în parohia Cuci din Protopopiatul Roman a avut loc întâlnirea preoților din cercul pastoral „Sfântul Ierarh Teodosie de la Brazi”.
Luni, 27 iulie, în ziua de pomenire a Sfântului Pantelimon, făcătorul de minuni, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în parohia Cuci din Protopopiatul Roman a avut loc întâlnirea preoților din cercul pastoral „Sfântul Ierarh Teodosie de la Brazi”.
Întâlnirea Cercului Pastoral Nr. 8, din care fac parte parohiile Cuci, Poienari, Poienița, Pâncești, Vad, Crăiești, Săcăleni, Oniceni, Linsești și Poiana-Humei, a avut loc în biserica „Adormirea Maicii Domnului” din parohia Cuci, protopopiatul Roman.
Activitatea a început la orele dimineții cu săvârșirea Sfintei Liturghii de către soborul preoților slujitori în bisericile arondate acestui cerc pastoral urmată de slujba de Te Deum pentru binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra enoriașilor parohiei gazdă.
Apoi, părintele Carp Constantin, în calitate de șef de cerc, a prezentat enoriașilor prezenți motivația întâlnirii și câteva repere istorice din viața parohiei pe care o păstorește.
La rândul său, părintele protopop Dragoș Munteanu a prezentat celor de față importanța temei în discuție, aleasă în contextul declarării anului 2015 ca An omagial al misiunii în parohie și mănăstire, importanța filantropiei în biserică, a vorbit despre activitatea centrelor social-filantropice din Arhiepiscopiei și a îndemnat enoriașii parohiei să sprijine activitățile desfășurate în parohie.
Conferința cu tema „Parohia, locul iubirii lui Hristos împărtășite oamenilor prin activitatea social-filantropică”, a fost susținută de părintele Ciobanu Gheorghiță de la Parohia Patricheni, comuna Pâncești, care a surprins în relatarea sa aspecte ale prezenței lui Dumnezeu în activitatea misionară a Bisericii și importanța iubirii milostive a creștinilor ca act văzut al acestei prezențe.
Apoi, părintele Adrian Andrei de la parohia Poienița, comuna Poienari, a susținut un referat în care a prezentat viața și activitatea părintelui Vasile Hâncu (1916-1992), slujtor în parohia Poenița, unul dintre preoții care a plătit cu privarea de libertate opțiunile sale religioase în perioada comunistă.
La finalul întâlnirii a fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru părintele Hâncu și pentru preoții care au slujit la altarul bisericii din Cuci, biserică ce anul viitor va serba 200 de ani de la ctitorirea sa.