La Central Plaza Medical Mall, în data de 21 decembrie 2019, în contextul încheierii Anului omagial al satului românesc a avut loc Evenimentul caritabil „Colindul și vatra satului românesc. Povestea colindului românesc”, organizat de Departamentul ONG Eparhial din cadul Sectorului Social - Filantropic al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, alături de Fundația „Episcop Melchisedec” și celelalte ONG-uri și parohii care desfășoară activități sociale în cadrul Centrelor de zi pentru copii.
Eveniment caritabil a constat în sprijinirea unei mame cu 9 copii minori, cu vârstele cuprinse între 2 și 16 ani, beneficiari ai serviciilor sociale din cadrul Fundației „Episcop Melchisedec”, în vederea achiziționării bradului de Crăciun, cadorilor pentru copii, a hranei pentru masa de Crăciun, recizite, cărți și ghiozdane pentru semestrul al II- lea din anul școlar 2019 - 2020.
Invitatul special al serii a fost cel mai cunoscut, iubit și inconfundabil povestitor, Adriana Ene, Realizator al emisiunii „Bucuria poveștilor” de la Radio Trinitas, moderatorul evenimentului.
Povestea colindului românesc a debutat cu momentul în care doi bunici împreună cu nepoții lor au rememorat bucuria colindelor și au discutat despre cum era odată, în vatra satului, obiceiul sacru de a colinda, introducând primul moment artistic, grupul de copii al Fundației „Episcop Melchisedec”. A urmat Piesa de teatru „Crăciunul modern”, interpretată de un grup de tineri de la Centrul de zi al Parohiei Lazaret. Au urcat pe scenă copii și tineri ai centrelor de zi de la Asociația „Sf. Anastasia Romana” Tg Ocna, Asociația „Treime de Arhierei” din Bacău, Parohia „Pogorârea Sf. Duh” Serbănești - Bacău, Asociația „ Creștină de Caritate și Ajutor Ovidenia Bacău 2005”, Parohia Holt - jud. Bacău, Asociația „Patmos” din loc. Onești -jud. Bacău, Asociația „Grozești – Oituz” din loc. Oituz -jud. Bacău, Parohia „Sf. Gheorghe” din loc. Bacău, Asociația „Izvorul Tămăduirii” din loc.Sascut -jud. Bacău și Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja” din loc. Hârja - jud. Bacău. La organizarea acestui eveniment au contribuit și alte instituții din cadrul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului precum: Parohia „Sf. Dumitru” Narcisa din Bacău, Asociația „Sf. Ilie” din Poiana Sărată, județul Bacău și Asociația „Filantropia Oneșteană”.
Moderatorul întâlnirii Adraiana Ene, a încântat cei aproximativ 400 de copii, părinți și bunici prezenți la eveniment cu poveștile rostite într-o manieră autentică, oferind publicului șansa de a se bucura de frumusețea inconfundabilă a terapiei prin poveste.
Evenimentul s-a încheiat cu un cuvânt de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, rostit de Arhim. Pomen Costea, Vicar Eparhial, care a oferit o Diplomă de Excelență invitatului serii, Adriana Ene și daruri spirituale din partea partenerului principal al evenimentului, „Fundația Episcop Melchisedec”.
Toți cei 122 de copii și tineri care au urcat pe scenă au primit din partea lui Moș Crăciun daruri, colăcei și mere.
Seara s-a incheiat cu intonarea celui mai iubit și cunoscut colind românesc „O ce veste minunată”, cântat de toți participanții. (Pr. Ilarion Mâță - Coordonator al Departamentului ONG Eparhial și al Biroului de Asistență Socială din cadrul Sectorului Social - Filantropic)