A devenit tradiție, ca în fiecare an, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja” să aplice pentru minunatele proiecte desfășurate de Consiliul Județean Bacău în baza Legii 350/2005. Astfel că, în data de 21 august a fost semnat contractul de finanțare nerambursabilă.
Pentru că dăm importanță calității serviciilor pe care le oferim beneficiarilor noștri, instituția noastră depune în fiecare an la Consiliul Județean Bacău, în baza Legii 350/2005,propunerea unui proiect socio-educațional care să vină în ajutorul beneficiarilor îngrijiți în cadrul celor 3 servicii licențiate: Centrul rezidențial pentru îngrijirea persoanelor vârstnice, Centrul de zi pentru copii „Sf. Dionisie Exiguul” și Centrul de recuperare neuromotorie pentru copii și tineret „Sf. Parascheva” Hârja.
Anul acesta, proiectul social este intitulat „Asistența socială, medicală și educațională pentru promovarea valorilor intergeneraționale!”. În urma sesiunii de evaluare și selectare a dosarelor de către Comisia de evaluare din cadrul Consiliului Județean Bacău, instituția a primit aviz favorabil implementării proiectului propusși va primi finanțare nerambursabilă în valoare de 55.479,93 lei, Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja” contribuind cu suma de 6.857,07 de lei.
Proiectul se va desfășura pe perioada a 3 luni, începând cu luna august 2024.
Scopul proiectului constă în capacitarea beneficiarilor instituției în procesul de creștere a propriei autonomii bio-psiho-sociale.
Beneficiarii direcți ai proiectului sunt reprezetați de cei 36 de beneficiari ai Centrului rezidențial de îngrijire a persoanelor vârstnice – Hârja, de cei 20 de copii proveniți din medii defavorizate, beneficiari ai Centrului de zi pentru copii „Sf. Dionisie Exiguul” Hârja și de cei 10 copii cu tulburări din spectrul autist, beneficiari ai Centrului de recuperare neuromotorie pentru copii și tineret „Sf. Parascheva” Hârja. Pe când cei indirecți sunt reprezentați de familiile/aparținătorii beneficiarilor tuturor serviciilor oferite de Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja” prin intermediul celor 3 servicii sociale, de instituțiile de învățământ din care fac parte copiii celor 2 centre de zi și de comunitățile din care fac parte beneficiarii celor 3 servicii sociale de la Hârja.
Finanțarea oferită în baza Legii 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fondurile bugetului Consiliului Județean Bacău alocate pentru activități nonprofit de interes judetean va fi alocată achiziționării premiilor oferite copiilor celor 2 centre de zi, echipamentelor necesare terapiei medicale, terapiei de recuperare și reabilitare, terapiei ocupaționale, cât și a materialelor de publicitate necesare promovării Autorității Contractante, Consiliul Județean Bacău.
Rezultatele preconizate ale proiectului, defalcate pe tipuri de activități sunt:
Terapie medicală: 15 buc. Saltele antiescară, 1 buc. Troliu de medicamente, 15 buc. Măsuțe servire;
Kinetoterapie: 1 buc. Bicicletă recuperare mâini și picioare, 1 buc. Scaun masaj, 2 buc. Husă scaun pentru masaj
Terapie ocupațională intergenerațională: 1 buc. Aparat foto, 1 buc. Obiectiv, 3 buc. Matriță silicon – Buchet de lumânări, 2 buc. Matriță silicon - Minge din trandafiri, 3 buc. Matriță silicon – Pom de crăciun, 3 buc. Matriță silicon – Brad de crăciun, 3 buc. Matriță silicon – Brad de crăciun, mic, decorat, 3 buc. Matriță silicon – Cilindru cu brazi de crăciun, 2 buc. Matriță silicon – Cilindru cu frunze;
Fond de premiere: 30 buc. Ghiozdane de școală complet echipate, 1 buc. Bicicletă, 4 buc. Trotinetă, 4 buc. Skateboard, 3 buc. Set Turnball stâlp, 3 buc. Set Badminton 4 rachete, 3 buc. Joc aruncat la țintă, 3 buc. Kit tir cu arcul, 3 buc. Puzzle, 3 buc. Set margele din lemn, 1 buc. Joc tactil, 1 buc. Minge fotbal, 1 buc. Coardă de sărit, 9 buc. Trofee, 30 buc. Șnur medalii, 30 buc. Medalii;
Promovare și vizibilitate: 100 buc. Broșură prezentare, 5 buc. Afișe, 30 buc. Diplome; 3 apariții media în mediul online;
Costuri administrative: Consumabile x 3 luni, 1 buc. Hard de memorie.
Activitățile proiectului vor fi puse în practică de următoarea echipă de specialiști angajată în derularea cu succes a prezentului proiect: responsabil financiar, secretar/asistent social și pedagog social.
Pentru ca tot acest proiect să fie dus la îndeplinire, instituția trebuie să respecte timpii activităților menționați în proiect, să pună la dispoziția Autorității Contractante toate informațiile cerute, să întocmească rapoartele financiare la timp și să ofere transparență în implementarea proiectului.
Georgiana Ioja, asistent social
Proiect cofinanțat de Consiliul Județean Bacău prin Programul finanțărilor nerambursabile din bugetul propriu pentru anul 2024 conform Legii nr. 350/2005.