Sâmbătă, 26 mai 2018, academicieni, profesori universitari din țară și străinătate și mai ales studenți de la Facultatea de Filosofie și Științe Social – Politice și facultatea de Litere din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, au analizat și evocat rolul cărții în viața societății contemporane.
Conferința a plasat în context academic titlul cărții lui Dan C. Mihăilescu, propunând o abordare umanistă a cărţii, a cărei citire aduce revelaţii "fermecător-terapeutice", care au dorit să fie supuse reflecţiei. De la descoperirea tiparului încoace, citirea cărţilor este poate cea mai importantă activitate intelectuală a omului modern. Probabil că, greşeala lui Don Quijote, unul dintre primii eroi ai romanului modern, de a citi intensiv o literatură menită a fi extensivă prin invenţia lui Gutenberg, a continuat să ne urmărească în ultimele patru sute de ani. Ce se întâmplă - şi mai ales ce se va întâmpla - atât cu cartea, cât şi cu cititul odată cu transferul cărţii în mediul digital? Cum va arăta omul și cultura în contextul transformărilor care afectează cartea, lectura și educația? Care este rolul cărții în viața noastră? Toate acestea sunt întrebări care au generat o dezbatere interdisciplinară despre era post-Gutenberg, așa cum numea umanitatea Marshall McLuhan încă din anii 60.
Reprezentanții celor mai înalte foruri academice din țară și străinătate s-au reunit la Iași, în Aula Magna a Bibliotecii Central Universitare „Mihai Eminescu”, să ofere un răspuns obiectiv la întrebările firești ale oamenilor de cultură, printre care: „Mai este cartea un instrument de cunoaștere sau un mod învechit de a transmite cultura în societate?”.
La această întrebare au răspuns oamenii cei mai avizați din țară și strănătate, amintind aici pe Domnul Acad. IOAN AUREL POP, Președinte al Academiei Române și Rector al Universității „Babeș Bolyai” Cluj-Napoca; Acad. MIRCEA DUMITRU Rector al Universității din București; Prof. univ. dr. MARIAN PREDA Președinte al Senatului Universității din București și alți oameni de cultură, vicepreședinții și alți membrii ai Academiei Române, profesori universitari din țară și străinătate.
Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”, reprezentată de Pr. Ilarion Mâță, Inspector eparhial la Sectorul Social – Filantropic, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, a reprezentat Centrul eparhial la acest eveniment, în calitate de partener al Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași și al Academiei Române, organizatorii conferinței, susținând tema cu titlul „Cartea Cărților în asistența socială”.
În după amiaza zilei, o parte dintre invitați, parteneri și organizatori au fost primiți la Reședința mitropolitană din Iași de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan al Moldovei și Bucovinei, analizând prioritățile culturale și academine regionale și naționale, vizitând Complexul mitropolitan și proiectele de infrastură aflate în derulare.
Ziua s-a încheiat cu prelegeri pe mai multe secțiuni, în centrul cărora s-a aflat cartea. Activitatea s-a desfășurat în mai multe amfiteatre ale universității la care au participat la discuții interactive profesori și studenți ai universității din Iași și nu numai.