Vineri, 9 februarie 2024, la Catedrala arhiepiscopală din Roman, la finalul dumnezeieștii Liturghii, a fost pomenit Arhiereul Ilarion Mircea Băcăuanul, la trecerea a 74 de ani de la mutarea sa la cele veșnice.
Ziua a debutat cu Sfânta Liturghie la care, între preoții slujitori, a participat și părintele Daniel Dinga, preotul paroh al comunității din Ruginoasa, localitatea natală a vrednicului ierarh, însoțit de o seamă de reprezentați ai administrației locale, ai instituțiilor școlare din comună, dar și de alte persoane care au dorit să ia parte la acest moment de comemorare.
După dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită rânduiala Parastasului, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului. La finalul slujbei preotul Daniel Dinga a dat citire cuvântului realizat de pr. dr. Florin Țuscanu, fost slujitor al acestei parohii:
Începând cu anul 2005, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, la Centru Eparhial de la Roman, precum și la Parohia Ruginoasa, Neamț, în luna februarie s-au desfășurat diverse activități culturale și spirituale dedicate memoriei vrednicului ierarh Ilarion Mircea Băcăuanul. În anul 2007 Consiliul Local Ruginoasa, alături de preotul paroh de atunci Florin Țuscanu, l-au declarat post-mortem cetățean de onoare, iar biblioteca comunală îi poartă astăzi numele.
Arhiereul Ilarion Mircea Băcăuanul a fost un părinte duhovnicesc ce și-a legat destinul de străvechea Eparhie a Romanului în prima decada a secolului XX, fiind nu doar martor, ci și susținător al idealurilor românilor în timpul celor două conflagrații mondiale.
Un uriaș cu suflet de copil, arhiereul Ilarion Mircea Băcăuanul și-a legat destinul de Episcopia Romanului unde a slujit neîntrerupt vreme de aproape 50 de ani, rămânând în amintirea posterității ca un păstorul blând, cumpătat, un model de arhiereu ce a îmbinat dreptatea cu bunătatea, întotdeauna însă cu părintească dragoste. Toate preocupările vieții bisericii din acele vremuri tulburi se regăsesc constant în activitatea sa, pătrunse de limbajul faptelor, fără a neglija interesele naționale. Între arhiereii vicari ce au purtat această titulatură, Băcăuanul, Ilarion Mircea este cel de-al optulea ierarh, după Calist Stratonichias, Conon Arămescu Donici, Ioanichie Flor, Ghenadie Georgescu, Nicodim Munteanu, Partenie Clinceni și Bartolomeu Stănescu. Un fost diacon al său pe nume Ermil Bărbieru, care a fost mai apoi protopop de Roman, povestea cum l-a cunoscut și cum slujea arhiereul Ilarion: „Era un slujitor impunător, avea o statură înaltă și era un om voinic care se remarca la orice adunare. Dar pe cât era de impunător arhiereul Ilarion era un uriaș cu sufletul de copil. L-am văzut de multe ori plângând în anumite momente grele, era foarte sensibil și blând cu toată lumea.”
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, la Parohia Ruginoasa, Neamț, s-au desfășurat diverse activități culturale și spirituale dedicate memoriei vrednicul ierarh Ilarion Mircea Băcăoanu care-și obârșia în acest sat. Semnificația acestor manifestări comemorative este plină de înțelesuri duhovnicești. În primul rând este împlinirea cuvântului Scripturii care zice: „Aduceți-vă aminte de mai marii voștri care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu. Priviți cu luare aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința”. Apoi, este o cultivarea demnității noastre de fii și slujitori ai aceleași Biserici pe care acest ierarh a slujit-o cu demnitate în prima decada secolului XX, într-o perioadă grea din istoria neamului. În cei 27 de ani de slujire arhierească a avut o activitate rodnică în via Domnului.
Ulterior, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a evocat personalitatea marcanta a acestui fiu și slujitor al eparhiei, arătând importanța pe care acesta a avut-o la timpul său în viața Bisericii.
Acesta s-a identificat cu lucrarea sinergică a lui Dumnezeu, s-a uitat pe sine și a făcut totul pentru a promova valorile creștine ortodoxe. El a fost părtaș la multe evenimente ale epocii și pentru faptul că a trăit într-o epocă foarte grea și foarte activă din punct de vedere al mișcărilor și a mutațiilor vremii s-a adaptat și a știut, alături de ceilalți episcopi ai Moldovei și în special ai Țării de jos, a acestei de Dumnezeu păzite eparhii, să fie prezent, să fie să fie în ton cu ceea ce se face, dar mai ales să se păstreze tezaurul de credință al Ortodoxiei pe care el dădea dovadă din tinerețile și din familia din care își trage obârșia, că le cunoaște.
Eu în calitatea mea de ierarh sunt foarte bucuros că ne amintim de acei ierarhi înaintași ai noștri cărora le-am urmat credința, obiceiurile și cutumele pentru faptul că unele se învață în școală, dar altele nu. Preasfințitul Ilarion Mircea Băcăuanul a fost cel care și-a însușit Teologia vremii, și-a însușit maniera de a predica cuvântul lui Dumnezeu în vremea aceea, dar a fost și un om de ascultare. A ascultat față de Sinod, mai ales că erau tulburi vremurile acelea ale Războiului Întâi și al Doilea Mondial. A lucrat foarte mult la canonizarea sfinților români. Prima canonizare a Bisericii care avut loc în 1955, motivată și organizată de Patriarhul Iustinian, dar pregătirile prealabile au fost în 1950, în anul în care s-a dus la cele veșnice. El a lucrat la comisiile sinodului pentru a statornici criteriile de canonizare ale sfinților români. Este un lucru foarte important în cercetarea pe care o fac actualmente pentru a scoate în evidență această nouă latură a spiritualității românești, a teologiei românești și a liturgicii românești. Iată, datorită faptului că apar sfinții, apar și celelalte lucruri sau evenimente de care sunt legate de sfinți, este vorba de imnografia sfinților români, pentru faptul că până la până Ilarion Mircea Băcăoanul și până la Lucian Triteanu, timpul acela de bejanie și de greutăți, poporul român care se renaște prin sine, din cenușă și pun pe piedestal pe sfinți, pe eroii neamului și pe cei care au structurat identitatea neamului și a credinței noastre strămoșești. Au fost oameni trimiși de Dumnezeu din cer, oameni care au știut să marcheze timpul lor și a știut să impună evenimentele unei instituții ca acestea care este cea mai emblematică dintre instituțiile poporului român și cea mai veche și cea mai statornică care este Biserica. El a știut să îi impună timpului ca nimeni să nu facă abstracție de aceasta instituție divino-umană care este Biserica,mama neamului romanesc și ființa poporului român.
La finalul Parastasului, toți cei prezenți au mers la mormântul ierarhului, în curtea Centrului Eparhial, unde întru veșnică pomenire au încheiat slujba de pomenire. Răspunsurile la strană au fost date de grupul psaltic Diaconia, al catedralei chiriarhale.
pr. Bogdan Palcău