Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, la evenimentul prilejuit de ”Zilele Asistenței Sociale” organizat la Iași prin Departamentul de Sociologie și Asistență Socială al Facultății de Filosofie și Științe Social – Politice, a fost evidențiat rolul sistemului social –filantropic eparhial în contextul actual.
Departamentul de Sociologie şi Asistenţă Socială, în parteneriat cu Sucursala Teritorială Iași a Colegiului Național al Asistenților Sociali din România a organizat marţi, 22 martie 2015, în cadrul Zilelor Asistenţei Sociale, a doua ediţie a Conferinţei naţionale: Promovarea demnitãţii umane: profesionişti şi servicii sociale.
În sesiunea de deschidere, în Aula Magna “Mihai Eminescu” a Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Decanul Facultății de Sociologie și Științe Social - Politice, Prof. Univ. Dr. Nicu Gavriluță, a subliniat importanța și relevanța misiunii pe care o deține un asistent social în contextul actual și impactul misiunii sale în transformarea în bine a societății.
Profesori universitari, directori ai instituțiilor de asistență socială, asistenți sociali, doctoranzi în sociologie, reprezentanți ai instituțiilor de stat și private, au arătat interes în respectarea drepturilor persoanelor aflate în dificultate și promovarea cu interes a misiunii asistentului social în relație cu beneficiarul și întreg sistemul național de îngrijire medico- socială.
Atelierele de lucru care au fost organizate împreună cu partenerii instituţionali au creat ocazia dialogului pe teme precum: Programe integrate de prevenire în asistenţa socială, Cum am învins sistemul? Provocări ale profesiei de asistent social, Demnitatea umanã în probaţiune, Domenii noi de cercetare în asistenţa socială. La această ultimă temă, delegatul eparhial al Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Pr. Ilarion Mâță, a prezentat lucrarea Asistența socială a persoanelor vârstnice. Teorii sociale și principii socio-cognitive, evocând în aceeași măsură activitatea social – filantropică eparhială și rolul sacroterapiei în consilierea persoanelor aflate în dificultate. (Pr. Ilarion Mâță)