Protopopiate

PROTOPOPIATUL

Protopopiatul (protoieria) este o unitate bisericească administrativă care cuprinde mai multe parohii arondate de pe teritoriul aceleiaşi eparhii.

Înfiinţarea, desfiinţarea, delimitarea şi schimbarea întinderii teritoriale a protopopiatelor se aprobă de Adunarea Eparhială, la propunerea Consiliului Eparhial, ţinând seama de cerinţele misionar-pastorale locale, precum şi de situarea parohiilor şi filiilor dintr-o zonă geografică.

Fiecare protopopiat are o cancelarie administrativă proprie în cadrul căreia funcţionează personal clerical şi neclerical aferent competenţelor date prin Statut şi regulamentele bisericeşti.

Personalul administrativ clerical şi neclerical din cancelaria protopopiatului se numeşte de chiriarh, într-o şedinţă a Permanenţei Consiliului Eparhial, pe baza unei liste de mai mulţi candidaţi intervievaţi în prealabil la Centrul Eparhial.

PROTOPOPUL (protoiereul)

Protopopul (protoiereul) este preotul conducător al protopopiatului şi al cancelariei administrative a protopopiatului, în numele chiriarhului.

Protopopul se numeşte sau se reconfirmă de către chiriarh pe o perioadă de patru ani, într-o şedinţă de lucru a Permanenţei Consiliului Eparhial, ţinându-se seama de următoarele criterii: media generală de licenţă în teologie – minimum 8,50; cel puţin 5 ani vechime în preoţie; fără impedimente juridic-canonice şi având o activitate deosebită liturgică, administrativ-pastorală, misionară, culturală şi socială.

Protopopul poate fi revocat de chiriarh, într-o şedinţă de lucru a Permanenţei Consiliului Eparhial, pentru activitate necorespunzătoare sau abateri disciplinare.

Protopopul are următoarele atribuţii exercitate prin mandat, în numele chiriarhului:

  1. îndrumă, coordonează şi supraveghează activitatea bisericească a parohiilor şi filiilor din protopopiat;
  2. inspectează, cel puţin o dată pe an, parohiile, filiile şi aşezămintele sociale din protopopiat, constatând calitatea vieţii religioase, morale şi sociale a parohienilor; verifică registrele contabile, arhiva şi biblioteca, starea bisericii, a clădirilor bisericeşti, a cimitirelor, precum şi a altor bunuri bisericeşti;
  3. înscrie în registrul de inspecţie al parohiei procesul-verbal amănunţit privind constatările făcute. O copie a acestuia se înaintează Centrului Eparhial, cu raport şi propuneri, iar al treilea exemplar rămâne la protopopiat;
  4. supraveghează şi îndrumă activitatea catehetică, misionar-pastorală, culturală şi social-filantropică a preoţimii, astfel încât aceasta să se desfăşoare în conformitate cu prevederile statutare şi regulamentare bisericeşti, cu hotărârile Sfântului Sinod şi ale organismelor eparhiale;
  5. întocmeşte şi prezintă anual Permanenţei Consiliului Eparhial situaţia privind bunurile mobile şi imobile proprietăţi ale parohiilor şi filiilor din cuprinsul protopopiatului;
  6. urmăreşte ca ordinele şi dispoziţiile autorităţilor superioare bisericeşti să fie transmise la timp unităţilor şi personalului bisericesc din protopopiat şi să fie aduse la îndeplinire;
  7. face propuneri chiriarhului cu privire la suplinirea posturilor vacante de preoţi, diaconi şi cântăreţi bisericeşti;
  8. aprobă preoţilor şi diaconilor din protopopiat până la 8 zile pe an din concediul legal de odihnă, asigurând suplinirea parohiei cu un alt preot şi informând despre aceasta Centrul Eparhial;
  9. aprobă concediul de odihnă personalului neclerical de la parohii şi protopopiat, iar pentru personalul clerical înaintează Centrului Eparhial spre aprobare planificarea concediului anual de odihnă;
  10. întocmeşte un raport anual general despre întreaga viaţă bisericească din protopopiat, pe care îl înaintează chiriarhului şi îl face cunoscut preoţilor din protopopiat la prima conferinţă administrativă din fiecare an;
  11. avizează asupra tuturor lucrărilor organismelor parohiale care urmează a fi supuse aprobării organismelor eparhiale;
  12. susţine acuzarea în cauzele aflate pe rolul Consistoriului disciplinar protopopesc;
  13. coordonează, supraveghează şi răspunde de activitatea Cancelariei administrative a protopopiatului, în conformitate cu prevederile statutare şi regulamentare, cu dispoziţiile date de conducerea eparhială şi cu normele legislaţiei civile în vigoare;
  14. întocmeşte trimestrial un raport pastoral-misionar şi financiar privind activitatea protopopiatului, pe care îl înaintează pentru aprobare către Permanenţa Consiliului Eparhial;
  15. întocmeşte bugetul anual al protopopiatului şi îl prezintă spre aprobare Permanenţei Consiliului Eparhial;
  16. propune chiriarhului acordarea de ranguri şi distincţii de vrednicie clericilor şi credincioşilor merituoşi;
  17. îndeplineşte orice alte atribuţii date de organismele eparhiale sau de chiriarh pentru bunul mers al vieţii bisericeşti.

Protopopul este pe teritoriul protopopiatului său reprezentantul oficial al Centrului Eparhial faţă de autorităţile publice locale şi faţă de terţi şi îndeplineşte sarcinile ce-i sunt atribuite prin prezentul statut, prin regulamentele bisericeşti şi prin alte dispoziţii în vigoare. În această calitate lucrează cu încuviinţarea chiriarhului, pe care îl informează, în prealabil, asupra problemelor respective.

Știri din Protopopiate

Ședință administrativă, la Protopopiatul Bacău

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, în sala de conferințe a Protoieriei Bacău a avut loc în ziua de 24 septembrie, o...
Mai mult

Hramul metocului chiriarhal de la Valea Budului

Pelerinii băcăuani sunt așteptați să ia parte la sărbătoarea mănăstirii ”Acoperământul Maicii Domnului” de la Valea Budului.
Mai mult

Sfințirea unei oaze de spiritualitate și a unui loc de întâlnire cu Dumnezeu la Oituz

Duminică, 20 septembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim va sfinți biserica cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena și Sfântul...
Mai mult

500 de ghiozdane împărțite elevilor defavorizați din municipiul Bacău

În  cadrul celei de-a III-a ediții a proiectului ”Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți”, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim...
Mai mult

Binecuvântare pentru profesorii și elevii oneșteni

În după-amiaza zilei de luni, 14 septembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a fost prezent în mijlocul elevilor și profesorilor...
Mai mult

Cult și cultură la Biserica „Sfinții Voievozi”, Bacău

Luni, 14 septembrie a.c., la Biserica „Sfinții Voievozi”, cartierul CFR, Bacău, a fost pomenit pictorul Nicu Enea, cel care a pictat biserica în anii...
Mai mult

O nouă scară către cer sfințită în parohia Schineni

În Duminica premergătoare serbării Înălțării Sfintei Cruci, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a oficiat slujba de resfințire a bisericii...
Mai mult

O bucurie binecuvântată pentru sufletele copiilor, părinților și bunicilor băcăuani

La Biserica ”Sf. Împărați” din municipiul Bacău a continuat sâmbătă, 12 septembrie, cea de-a III-a ediție a Proiectului social-educațional ”Lăsați...
Mai mult

Biserica investește în educația și susținerea copiilor

Peste 75.000 de lei investește anul acesta Arhiepiscopia Romanului și Bacăului în susținerea și ajutorarea elevilor defavorizați din cuprinsul ...
Mai mult

Peste o mie de băcăuani ieșiți în întâmpinarea icoanei făcătoare de minuni de la Hadâmbu

Peste 1500 de credincioși au așteptat, la Bacău, sosirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului de la Mănăstirea Hadâmbu.
Mai mult