Protopopiate

PROTOPOPIATUL

Protopopiatul (protoieria) este o unitate bisericească administrativă care cuprinde mai multe parohii arondate de pe teritoriul aceleiaşi eparhii.

Înfiinţarea, desfiinţarea, delimitarea şi schimbarea întinderii teritoriale a protopopiatelor se aprobă de Adunarea Eparhială, la propunerea Consiliului Eparhial, ţinând seama de cerinţele misionar-pastorale locale, precum şi de situarea parohiilor şi filiilor dintr-o zonă geografică.

Fiecare protopopiat are o cancelarie administrativă proprie în cadrul căreia funcţionează personal clerical şi neclerical aferent competenţelor date prin Statut şi regulamentele bisericeşti.

Personalul administrativ clerical şi neclerical din cancelaria protopopiatului se numeşte de chiriarh, într-o şedinţă a Permanenţei Consiliului Eparhial, pe baza unei liste de mai mulţi candidaţi intervievaţi în prealabil la Centrul Eparhial.

PROTOPOPUL (protoiereul)

Protopopul (protoiereul) este preotul conducător al protopopiatului şi al cancelariei administrative a protopopiatului, în numele chiriarhului.

Protopopul se numeşte sau se reconfirmă de către chiriarh pe o perioadă de patru ani, într-o şedinţă de lucru a Permanenţei Consiliului Eparhial, ţinându-se seama de următoarele criterii: media generală de licenţă în teologie – minimum 8,50; cel puţin 5 ani vechime în preoţie; fără impedimente juridic-canonice şi având o activitate deosebită liturgică, administrativ-pastorală, misionară, culturală şi socială.

Protopopul poate fi revocat de chiriarh, într-o şedinţă de lucru a Permanenţei Consiliului Eparhial, pentru activitate necorespunzătoare sau abateri disciplinare.

Protopopul are următoarele atribuţii exercitate prin mandat, în numele chiriarhului:

  1. îndrumă, coordonează şi supraveghează activitatea bisericească a parohiilor şi filiilor din protopopiat;
  2. inspectează, cel puţin o dată pe an, parohiile, filiile şi aşezămintele sociale din protopopiat, constatând calitatea vieţii religioase, morale şi sociale a parohienilor; verifică registrele contabile, arhiva şi biblioteca, starea bisericii, a clădirilor bisericeşti, a cimitirelor, precum şi a altor bunuri bisericeşti;
  3. înscrie în registrul de inspecţie al parohiei procesul-verbal amănunţit privind constatările făcute. O copie a acestuia se înaintează Centrului Eparhial, cu raport şi propuneri, iar al treilea exemplar rămâne la protopopiat;
  4. supraveghează şi îndrumă activitatea catehetică, misionar-pastorală, culturală şi social-filantropică a preoţimii, astfel încât aceasta să se desfăşoare în conformitate cu prevederile statutare şi regulamentare bisericeşti, cu hotărârile Sfântului Sinod şi ale organismelor eparhiale;
  5. întocmeşte şi prezintă anual Permanenţei Consiliului Eparhial situaţia privind bunurile mobile şi imobile proprietăţi ale parohiilor şi filiilor din cuprinsul protopopiatului;
  6. urmăreşte ca ordinele şi dispoziţiile autorităţilor superioare bisericeşti să fie transmise la timp unităţilor şi personalului bisericesc din protopopiat şi să fie aduse la îndeplinire;
  7. face propuneri chiriarhului cu privire la suplinirea posturilor vacante de preoţi, diaconi şi cântăreţi bisericeşti;
  8. aprobă preoţilor şi diaconilor din protopopiat până la 8 zile pe an din concediul legal de odihnă, asigurând suplinirea parohiei cu un alt preot şi informând despre aceasta Centrul Eparhial;
  9. aprobă concediul de odihnă personalului neclerical de la parohii şi protopopiat, iar pentru personalul clerical înaintează Centrului Eparhial spre aprobare planificarea concediului anual de odihnă;
  10. întocmeşte un raport anual general despre întreaga viaţă bisericească din protopopiat, pe care îl înaintează chiriarhului şi îl face cunoscut preoţilor din protopopiat la prima conferinţă administrativă din fiecare an;
  11. avizează asupra tuturor lucrărilor organismelor parohiale care urmează a fi supuse aprobării organismelor eparhiale;
  12. susţine acuzarea în cauzele aflate pe rolul Consistoriului disciplinar protopopesc;
  13. coordonează, supraveghează şi răspunde de activitatea Cancelariei administrative a protopopiatului, în conformitate cu prevederile statutare şi regulamentare, cu dispoziţiile date de conducerea eparhială şi cu normele legislaţiei civile în vigoare;
  14. întocmeşte trimestrial un raport pastoral-misionar şi financiar privind activitatea protopopiatului, pe care îl înaintează pentru aprobare către Permanenţa Consiliului Eparhial;
  15. întocmeşte bugetul anual al protopopiatului şi îl prezintă spre aprobare Permanenţei Consiliului Eparhial;
  16. propune chiriarhului acordarea de ranguri şi distincţii de vrednicie clericilor şi credincioşilor merituoşi;
  17. îndeplineşte orice alte atribuţii date de organismele eparhiale sau de chiriarh pentru bunul mers al vieţii bisericeşti.

Protopopul este pe teritoriul protopopiatului său reprezentantul oficial al Centrului Eparhial faţă de autorităţile publice locale şi faţă de terţi şi îndeplineşte sarcinile ce-i sunt atribuite prin prezentul statut, prin regulamentele bisericeşti şi prin alte dispoziţii în vigoare. În această calitate lucrează cu încuviinţarea chiriarhului, pe care îl informează, în prealabil, asupra problemelor respective.

Știri din Protopopiate

Zilele Mitropolit Visarion Puiu au debutat la Roman

Sub genericul „Zilele Mitropolit Visarion Puiu”, eveniment ajuns la a XXII-a ediție consecutivă, Asociația „Mitropolit Visarion Puiu” din Roman,...
Mai mult

Conferință administrativă în Protopopiatul Buhuși

La Catedrala „Sfântul Nicolae” – Buhuși, a avut loc marți, 27 februarie 2018, conferința administrativă la care au participat preoții Protopopiatului...
Mai mult

Proiectul „Centenar – jertfă și recunoștință”

La sediul Protoieriei Onești a avut loc în seara zilei de 26 februarie 2018, o întâlnire de lucru a responsabililor cu derularea proiectului „...
Mai mult

Ședință administrativă a preoților din Protoieria Onești

La sediul Protoieriei Onești s-a desfășurat astăzi, 26 februarie, Ședința administrativă a preoților Protoieriei Onești, la care a fost invitat să...
Mai mult

Etapa judeţeană a Concursului interdisciplinar Cultură şi spiritualitate românească, la Bacău

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, şi sub coordonarea pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu şi...
Mai mult

Liturghie și Filantropie la Detașamentul de Pompieri Moinești

            Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și...
Mai mult

Procesiune cu cinstitele icoane în orașul-stațiune Târgu-Ocna și în Oituzul istoric

În frumoasa și răcoroasa zi de 25 a lui Făurar, în Duminica Ortodoxiei, când întreaga Biserică sărbătorește biruința dreptei credințe asupra celor...
Mai mult

Bucuria cinstirii Sfintelor Icoane în Parohia Valea Șoșii din Protopopiatul Moinești

            În Duminica Ortodoxiei a avut loc tradiționala procesiune cu Icoane în parohia Valea Șoșii. După ce au...
Mai mult

Taina Sfântului Maslu pe „Meteora" Bacăului

Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a săvârșit Taina Sfântului Maslu în prima vineri a Postului Mare, la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” de...
Mai mult

„1 Decembrie 1918 – Născuți liberi, crescuți în unire, educați spre nemurire”

Între manifestările culturale, programate cu prilejul Anului omagial al unității de credință și de neam și Anul comemorativ al făuritorilor Marii...
Mai mult