Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, la Parohia băcăuană „Intrarea Domnului în Ierusalim”, pe data de 28 noiembrie 2021, a avut loc o nouă întâlnire în cadrul Centrului Catehetic pentru copii „Osana”. Centrul funcţionează în paraclisul parohiei, iar întâlnirile au loc săptămânal, preţ de câteva ore. Debutul centrului a fost pe data de 30 mai 2021, iar de atunci s-au desfășurat peste 30 de întâlniri și o Școală de vară.
Duminică, 28 noiembrie, în formatul deja obişnuit, părintele Ionuţ Epure, coordonatorul activităţilor, le-a pregătit invitaţilor surprize și o agapă creştină, iar ca o încununare şi o binecuvântare a activităţilor, în urma catehezei despre Sfânul Apostol Andrei, copiii au primit sticlele pregătite pentru pictarea icoanei acestui sfânt. În parteneriat cu Şcoala „Maria Montessori”, un grup de voluntari, doamna Gabriela Irina Benchea Romanic, designer vestimentar, specializată în pictură pe sticlă și doamna profesoară de psihopedagogie Lilia Filip şi Loredana Filip au explicat copiilor procedeul de pictură pe sticlă, combinaţia culorilor şi tehnicile necesare.
Începând cu ora 09.30 copiii au ajuns la Sfânta Liturghie, o parte dintre aceștia ajutând preoţii la activităţile liturgice. Astfel, tinerii sunt apropiaţi de Dumnezeu, iar în acelaşi timp sunt responzabilizaţi prin îndeplinirea unor sarcini în sfântul lăcaș. La sfârşitul slujbei, tinerii au fost aşezaţi la o agapă în cadrul căreia s-au bucurat atât de dezlegarea la peşte, cât şi de colăcelul şi coliva primite. Părintele Ionuț le-a vorbit tinerilor despre personalitatea Sfântului Apostol Andrei, i-a prezentat pe cei cinci copii din centru care îi poartă numele şi ţinând icoana sfântului în mână, le-a vorbit despre viaţa acestuia şi despre drumurile de propovăduire a Evangheliei, care au ajuns până în Dobrogea. Toate aceste trăsături ale sfântului au fost prezentate copiilor, ca prin ochişorii lor de mici creștini să poată porni în pictarea icoanei.
Cromatica icoanei a fost la alegerea copiilor, de aceea fiecare icoană este unică şi se poate observa în ea oglindirea fiecărui copil. Activitatea s-a întins pe durata a patru ore, dar copiii entuziaşti nu au realizat scurgerea timpului și nu și-au pierdut concentrarea decât la finalizarea icoanei. Aceste icoane urmează să fie sfinţite şi mai apoi predate copiilor ca obiect de cult pe care să-l ducă fiecare în camera lui spre închinare.
Următoarea întâlnire va fi miercuri, pe 1 Decembrie, întâlnire în care, în costume tradiţionale româneşti, copiii vor intona cântece patriotice.
(Pr. I. E.)