La Căminul Cultural „Olga Tudorache” din comuna Oituz, elevi și profesori ai Școlii Gimnaziale Nr. 1 Oituz, ai Școlii Gimnaziale Târgu Trotuș, ai Școlii Gimnaziale Nr. 1 Bârsănești și ai Școlii Gimnaziale Ghiță Mocanu”, din Onești, precum și copii de la Centrul de zi al Asociației „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”, Hârja, au luat parte vineri, 26 aprilie, la activitatea „Bucuria Paștelui trăită în lumina tradiției și a echilibrului”, desfășurată la inițiativa părintelui Bogdan-Costel Mocanu și sub coordonarea doamnei director a Școlii Gimnaziale Nr. 1 Oituz, Prof. Dorica Buță.
Activitatea a debutat cu alocuțiunea părintelui Simion Purice, parohul Bisericii „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, din Oituz, care a explicat importanța sărbătorii Paștelui și a evidențiat câteva aspecte legate de icoana Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.
În continuarea cuvântului părintelui paroh, doamna profesoară Alina Coitu, de la Școala Gimnaziala „George Călinescu”, din Onești, a vorbit celor prezenți despre cele mai importante tradiții legate de sărbătoarea Sfintelor Paști, explicând tradiția încondeierii ouălor cu ceară, așa cum se practică în Bucovina, de asemenea, doamna învățătoare Naiman Nicoleta, de la Școala Gimnaziala Nr. 1 Oituz, a evidențiat tehnica specifică locului, a încondeierii ouălor.
În partea a doua a întâlnirii, elevele Parascheva și Teodosia Purice de la Școala Gimnazială „Ghiță Mocanu” au interpretat o serie de cântece dedicate perioadei pascale, după care copiii au participat la un atelier de încondeiat ouă, având loc și un concurs pentru cei mai creativi dintre ei.
La finalul întâlnirii, părintele profesor Bogdan Mocanu a adresat mulțumiri tuturor colaboratorilor, iar copiii au primit gogoși, mere și ceai. De asemenea, un cuvânt de mulțumire a adresat și doamna directoare a Școlii Gimnaziale Nr. 1 Oituz, Dorica Buță, în calitate de organizator.
Pr. Bogdan Costel Mocanu