Vizită de lucru a Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, la sediul Protoieriei Onești

Astăzi, 28 decembrie 2020, Înaltpreasfințitul Părinte IOACHIM, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului și-a manifestat slujirea arhierească sub aspect administrativ prin vizita de lucru la sediul Protoieriei Onești.

Înaltpreasfinția Sa a fost întâmpinat de părintele Protopop Ioan Bârgăoanu și de către angajații Protoieriei, în atmosfera calda și primitoare pe care sediul Protoierie Onești a dezvoltat-o pe parcursul timpului, devenind dintr-un spațiu administrativ, un cadru liturgic, cultural, social și misionar.
În acest sens, Înaltpreasfinția Sa a constatat lucrările realizate la Capela Sf. Ap. și Evanghelist Ioan din cadrul Protoieriei, fiind plăcut surprins de amploarea proiectelor aflate în desfășurare: o cantină socială (Masa Bucuriei și Prânzul Ștefanian) și un sediu multifuncțional ce dorește în viitorul apropiat să pună la dispoziție spații destinate terapiei copiilor cu deficiențe, un cabinet medical și un sediu pentru Asociația Patmos, în care își desfășoară activitatea tinerii oneșteni, aceștia fiind voluntari activi ai Protoieriei Onești.
De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a oferit indicații prețioase cu privire la modul de desfășurare a proiectelor propuse de părintele Protopop și a  binecuvântat acest demers social-filantropic, cultural și liturgic, pus în slujba Bisericii și a aproapelui.
 
Vizita administrativă a Înaltpreasfințitului Părinte IOACHIM a continuat în parohia Sf. Nicolae din satul Curița, unde a fost întâmpinat de Pr. Paroh Ionuț Căciulă alături de Primarul Comunei Cașin, Domnul Ioan Cosmin Curelea.
În acest context, Înaltpreasfinția Sa a evaluat lucrările de construcție la noua biserică din parohie, cu hramul Sf. Sofia împreună cu fiicele sale: Pistis, Elpis și Agapis, oferind totodată indicații în plan arhitectural.
Importanța zidirii unui locaș de cult a fost subliniată de Înaltpreasfinția Sa, făcând trimitere la ideea: că pe "locul unde se afla o Biserica acolo se deschide o poartă a Cerului". Domnul Primar Ioan Cosmin Curelea a înțeles semnificația și impactul pozitiv pe care Biserica îl are în viața comunității, arătându-se receptiv la nevoile acesteia!
La finalul vizitei de lucru, Înaltpreasfințitul Părinte a binecuvântat activitatea Pr. Paroh Ionuț Căciulă, încredințându-l de sprijinul și rugăciunile Înaltpreasfinției Sale. (Pr. Daniel Ionel Marari)