Marți, 20 octombrie 2026, în sala de ședințe „Episcop Melchisedec Ștefănescu”, preoții din Protopopiatul Moinești, au avut deosebita onoare să asculte o lecție de viață, de iubire, predată de părintele Crin-Triandafil Theodorescu. Totodată, a fost prezentată și una dintre cărțile sale, „Cerșetorul de albastru”, o carte a iubirii dintre Dumnezeu și om. Părintele protopop Costel Mareș a moderat întâlnirea, având ca invitați pe părintele Alexandru Zamfir și pe părintele Valentin Băltoi, delegații Înaltpreasfințitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.
Preotul Crin-Triandafil Theodorescu este parohul Bisericii Lușca, din judeţul Bistriţa-Năsăud și, de asemenea, cercetător, muzeograf și speolog, fiind custodele peşterii Izvorul Tăuşoarelor. Dincolo de altarul bisericii, el coboară în adâncurile pământului. Fiind speolog, părintele găsește în întunericul și liniștea catedralelor subterane o altă formă de a-L experimenta pe Dumnezeu. Stilul său literar nu este unul rigid sau dogmatic. Așa cum se vede și din textul tău, el scrie cu o sinceritate tăioasă, aproape vulnerabilă. Nu se teme să își arate îndoielile, spaimele sau „desculțarea” sufletului în fața cititorului.
La lansarea cărții din anul 2024, părintele mărturisea: „Cu mare îndoială și după îndelungi ezitări, anunț apariția noii mele cărți, «Cerșetorul de albastru». Nu e doar literatură, nu sunt efuzii lirice și șiraguri de cuvinte cioplite să cadă bine, perpendicular pe ochiul cititorului. Sunt hălci întregi, macre, mustind încă de vervă, din sufletul meu de îndrăgostit de Hristos. Desculțul și Bunul meu Înviat. Dăruitorul tainei vieții mele. Un dar atât de înalt că doar tăcerea l-ar onora îndestulător. Ar trebui să tac, nu să scriu. Să plâng, nu să scriu. Să pășesc, nu să scriu. Să cânt, nu să scriu. Să dansez, beat de fericirea întâlnirii cu Învierea, pe poteca vieții mele, fără să conteze nimic altceva. Așa ar trebui să fac. Am sentimentul unei despănușări în public, al unei dezveliri ușor indecente, al aprinderii bruște a luminii într-o cămară împărătească doldora de lacrimi de fericire, al unei impietăți grosolane, ca o fluierătură mitocănească într-un muzeu de artă. Poate că ar trebui să scriu cursiv și recognoscibil, într-un tempo clasicizat, cu intrigi și personaje, cu descrieri și întorsături spectaculoase ale fluxului narativ. Nu pot minți, trăiesc în îndoiala că scriind cartea asta, am apăsat lumea cu mărturisirile mele, o lume și așa prea plină de ale ei. Nimic nu mi se pare mai înalt, pe măsură cum trec anii, ca tăcerea sufletului care-L cunoaște pe Dumnezeu. Adevărații prieteni ai lui Dumnezeu tac fericiți, și mă bântuie frica de a nu fi greșit. Să fiu iertat, în veacul de acum și în celelalte care vor urma, pentru toate îndoielile și căderile mele. Pentru cuvintele netăcute, pentru copacii tăiați pentru hârtia cărții ăsteia, pentru spaimele mele că vorbind despre Taină, luminând-o cu etericele mele diatribe, îi macin într-un mod ireversibil misterul”.
După prelegerea părintelui Theodorescu, a urmat o sesiune de întrebări, la care invitatul a răspuns într-un mod aparte, captând în continuare atenția auditoriului.
Întâlnirea de suflet din Protopopiatul Moinești s-a încheiat într-o atmosferă de profundă recunoștință și bucurie duhovnicească. Cuvintele alese ale părintelui Crin-Triandafil Theodorescu, alături de paginile vii ale volumului „Cerșetorul de albastru”, au lăsat în inimile preoților prezenți un îndemn stăruitor la trăirea autentică și smerită a credinței. Evenimentul a reprezentat un popas spiritual binecuvântat, menit să întărească comuniunea și să insufle o nouă dinamică misiunii pastorale în parohii.
(Pr. Andrei Alixandrescu)
