În tot acest decor de ţintirim,

Pe catafalc, cu chip tihnit,

Stă prima maică, maica lor,

Ce-şi doarme somnul liniştit.

Născută parcă pentru jertfă,

Ea şi-a purtat cu cinste crucea,

Un sfert de veac s-a ostenit,

Să-nalţe chinovia din Parincea.

Evlampia şi Mihail  duhovnic,

Săraci şi singuri pe pământ,

Au ridicat Măicuţei Sfinte,

Un trainic, preafrumos aşezământ.

În urma lor stă strajă, în lumină,

Grădină de măicuţe şi de flori,

Ogor mănos, livezi îmbelşugate,

Cu rugi suave dătătoare de fiori.

Părintele plecat-a mai devreme,

Iar azi Hristos o cheamă şi pe ea.

Să meargă-n Rai, că-n viaţa efemeră

Nu mai voia nimic, atât îşi mai dorea.

Azi chipul ei se scaldă în lumină

Un nimb firav, pe cap îl desluşeşti

Ca  Simeon ea parcă ne vorbeşte:

O, Doamne Sfinte, acum mă slobozeşti!

Primeşte duhul meu în pace,

Îmi iartă mie tot ce Ţi-am greşit.

Tu eşti Stăpânul ce mi-a dat putere

Să fac o parte din tot ce s-a zidit.

Dar nu de ziduri inima îmi plânge,

Ci pentru cele ce le-am adunat.

Nu le lăsa orfane, Doamne Sfinte,

Aceste maici pe care mi le-ai dat!

Tu, dă-le sănătate şi putere,

Ca viaţa cea obştească s-o ducă mai uşor.

Credinţă şi Nădejde, Iubirea cea divină,

Să poarte-n suflet în toată viaţa lor.

Să ţină cu-acribie rânduiala,

Să nu-şi încalce măreţul jurământ,

Din când în când, aprindă-o lumânare

Sau rugă să-mi citească la mormânt.

Şi dacă amnezia cuprinde-va pământul,

Iar lumea stricăciunii va fi dată,

Acest cuvânt, ca testament rămâne:

O Mamă iubitoare nu moare niciodată!

(de IPS Arhiepiscop Ioachim, 08.06.2015, Mănăstirea Parincea)