Triada cea veșnică, Una în esență,
Ce a creat totul din nonexistență
Și guvernează prin Sfânta Providență
Umple tot spațiul prin a Sa prezență.
Astăzi se arată ca foc arzător
Ființei umane, pe Muntele Tabor.
Triada naște altă triadă,
Tridimensionalitatea ei să se vadă,
Ca triada apostolilor să înțeleagă
Și lumea-n Triada fierbinte să creadă.
Iar orice triadă e vană și falsă,
Dacă nu are pe Fiul ca axă.
Și Tatăl, și Fiul, și Duhu-s lumină,
Ființa Triadei e veșnic divină,
Tot Universul de Dânsa atârnă,
Tot credinciosul Ei se închină.
Căci Triada preasfântă numai iubește
Și niciodată ea nu pedepsește.
Lumină din lumină sau soare din soare,
Izvorul e Tatăl ce-o pune-n mișcare,
Fiul peren o face lucrătoare,
Duhu-i menține firea-nnoitoare.
Și o revarsă în suflet curat
Cu tot atributul ei necreat.
Lumina o vede bătrânul pescar,
O simte Ioan în suflet, ca har,
O admiră Iacob în mod adular,
Profeții erau pentru dânsa altar.
Dar Fiul voiește ca Bunul Păstor
S-o pună în chip oricărui muritor.
O poate avea orice păcătos,
Chiar și tâlharul cu chipul hidos.
Oricine revine smerit la Hristos,
Trăiește prin Duhul Triadei frumos
Și poate urca azi pe Tabor
Vedea-va chipul lui Iisus Salvator.
