Școala de vară “Pe drumul copilăriei fără de sfârșit” - Ediția IX -a, în Parohia Deleni

Cu binecuvântarea Înaltpreasfintitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Parohia Deleni, Protopopiatul Onești, a organizat în perioada 11-15 august Școala de vară “Pe drumul copilăriei fără de sfârșit” - Ediția a IX-a.

Acest proiect s-a desfășurat în parteneriat cu diferite autorități locale, adunând la un loc copii cu vârste cuprinse între 4 și 18 ani.

Participanții au fost împărțiți în diferite categorii de vârstă, luând parte la diferite activități de cunoaștere și sportive, precum și la atelierele handmade. De asemenea, copiii s-au bucurat de prezentarea tehnicii de intervenție și prevenire a situațiilor de urgență.

Școala de vară s-a încheiat în duhul rugăciunii, prin participarea copiilor la Sfânta Liturghie și prezentarea unei scenete în cinstea Adormirii Maicii Domnului.

În încheiere, părintele paroh Andrei Turcu a mulțumit tuturor celor implicați în organizarea acestei activități, fiecare primind un dar din partea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim și câte o diplomă de participare.