Taina Sfântului Maslu și concert de colinde, în Biserica „Sf. Spiridon” din Parohia Vulpășești

De pomenirea Sf. Daniil Sihastrul, închinătorii Bisericii „Sf. Spiridon” au participat la o activitate binevenită în perioada Postului Crăciunului. După săvârșirea Tainei Sf. Maslu, elevii Liceului Teologic „Episcop Melchisedec” Roman au susținut un concert cu un repertoriu de colinde și cântări liturgice la Nașterea Domnului. 

La inițiativa părintelui paroh Costel Tudor-Bogdan, dreptmăritorii creștini din parohie au participat la o activitate ziditoare sufletește, într-o perioadă de reflecție duhovnicească, în care postul trupesc dă roade în condițiile în care creștinul face mai mulți pași către sfințirea vieții, prin intermediul lucrărilor harice ale Bisericii, numite Sfinte Taine. 

Într-o perioadă cu o vibrație specială pentru comunitatea acestei biserici, zidite în anul 1892, și purtătoare a patronajului unui sfânt ierarh excepțional, Sf. Spiridon al Trimitundei, prăznuit pe 12 decembrie, astfel de activități dau răspuns unor așteptări firești din partea creștinilor, ce doresc să cultive o stare sufletească oportună pentru trăirea în duh a praznicului Nașterii Domnului. În acest sens, pledoaria muzicală a elevilor seminariști, ce a expus învățătura de credință despre întruparea Fiului lui Dumnezeu atât prin intonarea unor cântări liturgice din slujba Crăciunului atribuite sfântului imnograf Ioan Damaschinul, cât și prin iscusitele texte ale colindelor compuse de Chiriarhul Romanului și Bacăului, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim, a circumscris învățătura acestei activități misionar-catehetice, de folos duhovnicesc atât celor ce au asistat la activitate, cât și tinerilor interpreți ai catehezei muzicale prezentate. Reprezentația elevilor de învățământ seminarial este înscrisă într-un program mai amplu la nivel eparhial, implementat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, prin care elevii cultivă prin cânt în mai multe biserici aceste binevenite emoții pe care le oferă repertoriul sărbătorii Nașterii Domnului. Conducerea muzicală a corului elevilor Liceului Teologic „Episcop Melchisedec” Roman a fost asigurată de profesorii acestora, pr. Vlad Nicolae Samoilă și arhid. Tecucianu Alexandru Ioan. În încheierea activității, părintele Tudor-Bogdan, paroh al comunității din data de 1 decembrie 2024, a mulțumit Înaltpreasfințitului  Părinte Ioachim pentru binecuvântare, părinților participanți pentru împreună-slujire, membrilor comitetului parohial pentru implicare, iar colindătorilor pentru emoția adusă închinătorilor acestei biserici.  
(Pr. Amărinii Ionuț Alexandru)