După săvârşirea Vecerniei unite cu Litia, Preafințitul Părinte Teofil, împreună cu soborul slujitorilor şi credincioşii prezenți, în sunetul toacei, al clopotelor și al sfintelor cântări, au purtat în procesiune icoana Sfântului Antipa de la Calapodești şi racla cu o părticică din sfintele sale moaşte, înconjurând Sfântul chivot închinat Preacuvioasei Maici Parascheva. Soborului slujitorilor și pelerinilor s-a adăugat în procesiune și Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim aducând imn de laudă ocrotitorului Eparhiei Romanului și Bacăului. 

La reintrarea în Catedrala arhiepiscopală, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim și Preasfințitul Părinte Teofil au săvârşit slujba acatistului Sfântului Antipa de la Calapodești înaintea icoanei sale și a raclei cu o părticică din sfintele sale moaște așezate spre venerare în naosul sfântului lăcaș.

La finalul slujbei Acatistului, Preasfințitul Părinte Teofil a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre Sfântul Antipa de la Calapodești ca fiind un vrednic urmaș al apostolilor, care asemenea acestora a mers pe calea nevoinței duhovnicești împreună cu Hristos, și care fiind încununat cu veșmântul sfințeniei, alături de casnicii lui Dumnezeu, continuă să ocrotească ținutul binecuvântat al Eparhiei Romanului și Bacăului:

 „Mântuitorul Iisus Hristos, atunci când i-a trimis pe Sfinții Săi Apostoli la propovăduire, le-a făcut o făgăduință: «Iată, Eu voi fi cu voi până la sfârșitul veacurilor» (Matei 28,19). Iar această făgăduință a ținut-o față de toți cei care I-au urmat cu credință și pe care i-a îmbrăcat în har pentru a putea împlini misiunea apostolească la care au fost chemați. Această făgăduință s-a împlinit și în viața Cuviosului Părintelui nostru Antipa, ocrotitorul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului și vlăstar binecuvântat al ținutului Moldovei, al Țării de Jos, care s-a adăugat în ceata Sfinților lui Dumnezeu, dar nu a încetat să se roage și pentru frații lui smeriți, care au rămas să-și ducă crucea mântuirii până la capăt”. 

De asemenea, Preasfinția Sa a vorbit despre faptul că cei patru sfinți care s-au născut în Eparhia Romanului și Bacăului sunt rodul rugăciunii de 6 veacuri înălțată de șirul neîntrerupt de ierarhi, de cler și de credincioși și totodată sunt mijlocitori în rugăciune și modele pentru fiii și fiicele duhovnicești din ținuturile Bacăului și Romanului care au găsit în Hristos singurul sens al vieții:

„Printr-o frumoasă și dumnezeiască rânduială, acest pământ al Moldovei a rodit sfinți care au strălucit prin viața lor, iar între aceștia patru s-au născut în Arhiepiscopia noastră. Începând cu Sfântul Binecredincios Voievod Ștefan cel Mare, apoi urmând cu Sfântul Cuvios Antipa, cu Sfântul Cuvios Visarion și Sfântul Cuvios Mărturisitor Gerasim de la Tismana, acești patru părinți care sunt din ținutul binecuvântat al Arhiepiscopiei noastre, ne sunt și rugători și mai ales modele de urmat în împlinirea slujirii pe care o are fiecare dintre noi. În cei 600 de ani de existență a Eparhiei Romanului și Bacăului, rugăciunile și slujirea multor vrednici ierarhi, preoți și smeriți credincioși, a rodit în fața lui Dumnezeu. O vorbă populară zice că pomul cel bun se cunoaște după roade. Pământul binecuvântat al Arhiepiscopiei noastre a rodit sfinți, a dat roade bune, care ne sunt astăzi nouă și model și încurajare și binecuvântare”.

În încheierea cuvântului său, Preasfinția Sa a vorbit despre nevoința duhovnicească a Sfântului Antipa și despre rugăciunea inimii pe care acesta a practicat-o ca sfânt isihast în ținuturile reci ale Novgorodului, fiind un model pentru călugării timpului său, iar astăzi mijlocitor în rugăciune pentru creștinii din Eparhia Romanului și Bacăului care se nevoiesc și care îi cer ajutorul în momentele de încercare ale vieții:

„În ultima perioadă de viețuire pe Pământ, Sfântul Antipa a gustat din frigul nordului îndepărtat. Și deși frigul cumplit stăpânea acel ținut, prin rugăciune a reușit să încălzească sufletul său, dar mai ales sufletele celor care erau împrejurul lui, pentru că prin rugăciunea neîncetată și pomenirea numele lui Iisus, Sfântul Cuvios Antipa s-a făcut părinte și povățuitor a mulțime de monahi în ținutul Novgorodului, în nordul înghețat a Rusiei. Și de acolo a plecat în călătoria către Împărăția cea de sus. Dar n-a uitat să binecuvinteze și pe frații și familia lui din ținutul Moldovei, pentru că, iată, s-a întors cu har peste har și ne-a acoperit și ne-a chemat și pe noi să-l cinstim. Îl avem deci încălzitor în vremuri înfrigurate, îl avem încurajator în vremuri de ispite, îl avem rugător puternic și fierbinte atunci când slăbește credința noastră și mai ales mare luceafăr al ținutului arhiepiscopiei noastre”.

Pentru această sfântă zi de sărbătoare închinată Sfântului Antipa de la Calapodești, primul sfânt de la început de an calendaristic, care deschide șirul „casnicilor lui Dumnezeu” pe care i-a născut Ortodoxia românească de-a lungul existenței sale, a fost așezată spre închinarea credincioșilor o părticică din moaștele Sfântului Cuvios Antipa de al Calapodești, aflată în patrimoniul Catedralei arhiepiscopale, ea fiind adusă de Înaltpreasfinţitul Ioachim de la Schitul Prodromu, din Sfântul Munte Athos, prin mijlocirea părintelui de vrednică pomenire Petroniu Tănase.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul psaltic Diaconia al Catedralei arhiepiscopale din Roman. (Pr. Valentin Băltoi)

***

Sfântul Antipa de la Calapodești este singurul sfânt băcăuan pe care grecii îl cinstesc cu numele de „Agios Antipa Athonites”, ruşii îl numesc „Sveti Antipa Valaamski”, iar românii îl cunosc sub numele de „Sfântul Antipa de la Calapodeşti”. Este singurul sfânt din neamul român cinstit deopotrivă de trei popoare ortodoxe. Născut la Calapodeşti (1816), Sfântul Cuvios Antipa și-a început urcuşul duhovnicesc în lavra Neamţului şi mai apoi în mănăstirea valahă a Căldăruşanilor sub povăţuirile bătrânului Ghedeon, ce sihăstrea prin pădurile dimprejurul mănăstirii. După doi ani petrecuţi la schitul Brazi el a plecat, cu binecuvântarea egumenului Dimitrie – care l-a şi tuns în monahism, dându-i numele de Alipie – către ţinutul sfinţilor din Grădina Maicii Domnului. În Athos s-a nevoit mai întâi la schitul romanesc Lacu făcând ascultare sub îndrumarea părintelui Nifon Ionescu. În rânduiala aspră de la Schitul Lacu și-a petrecut 15 ani, după care a fost trimis la Mănăstirea Esfigmenu, una dintre cele mai vechi mănăstiri ale Sfântului Munte. După ce a luat schima mare şi numele de Antipa, s-a retras în pustie, plecând la isihie şi petrecând o vreme într-o chilie părăsită. În anul 1860 s-a reîntors în Moldova și a viețuit prin mănăstirile din apropierea Iașului. În anul 1865 s-a închinoviat pentru totdeauna în Mănăstirea Valaam (situată pe o insulă din Lacul Ladoga), retrăgându-se într-o chilie pustnicească din  schitul cu hramul „Tuturor Sfinţilor”. Cuviosul Antipa Athonitul a trecut la cele veșnice la 10 ianuarie 1882. Canonizarea și trecerea în rândul sfinților a fost făcută în Muntele Athos, în anul 1906. El este cinstit mai ales în mănăstirile din Sfântul Munte, fiind singurul călugar athonit român trecut în rândul sfinților și numărat printre cei din urmă cuvioși părinți ai Athosului.