Prezență arhierească la evenimentul liturgic și cultural dedicat Episcopului Melchisedec Ștefănescu

Joi, 15 mai, în cea de-a doua zi dedicată manifestărilor cultural-religioase cunoscute sub denumirea de Zilele „Episcop Melchisedec Ștefănescu”, pe scena Altarului de vară din incinta Fundației „Episcop Melchisedec” din Roman, au fost săvârșite Vecernia și o slujbă de pomenire, în contextul împlinirii a 134 de ani de la trecerea în veșnicie a „celui mai învățat episcop al românilor”.

Joi, 15 mai, începând cu ora 15.00, pe scena Altarul de vară din incinta Fundației „Episcop Melchisedec”, preoți, cadre didactice, elevi și credincioși au înălțat rugăciuni către Dumnezeu, participând la slujba Vecerniei oficiate în contextul celei de-a XXVI-a ediții a Zilelor „Episcop Melchisedec Ștefănescu”.

Din soborul slujitorilor au făcut parte preacuviosul părinte arhimandrit Pimen Costea, vicar eparhial, preacuviosul părinte Nectarie Eftime, mare ecleziarh al Catedralei arhiepiscopale „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, cărora s-au adăugat întru slujire preoți din administrația eparhială și preoți din protopopiatele Roman și Bacău. 

La finalul slujbei Vecerniei, soborul preoților a întâmpinat pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim care a oficiat slujba Parastasului pentru Episcopul Melchisedec și pentru membrii familiei sale, în fața Capelei „Adormirea Maicii Domnului”, zidită deasupra mormântului ilustrului  ierarh.

După oficierea slujbei Parastasului, a urmat partea a doua a manifestării din această zi, în cadrul căreia preotul Constantin Răzvan Popovici, inspector eparhial, cadru didactic asociat la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Dumitru Stăniloae” din Iași, Catedra de Omiletică și Catehetică, și preot slujitor la Parohia Lazaret din Bacău, a fost hirotesit în treapta de iconom stavrofor.

Apoi, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a premiat elevii de la Liceul Teologic „Episcop Melchisedec”, coordonați de preotul director Ionuț Alexandru Amărinii, și elevii clasei a V-a de la Școala Gimnazială Mușatinii, coordonați de monahia Dionisia Șchiopu, director educațional al Fundației „Episcop Melchisedec”, care au obținut rezultatele cele mai bune la concursul „Melchisedec Ștefănescu-ierarh cărturar”, desfășurat în această zi la cele două instituții de învățământ. 

Fiind prezent la acest eveniment care deschide sărbătorile Romanului, domnul Laurențiu Dan Leoreanu, primarul orașului, a vorbit despre latura inspirațională a vieții Episcopului Melchisedec pentru generația de astăzi a elevilor care învață în clădirile pe care le-a ctitorit acest ierarh. Totodată, domnia sa a felicitat pe câștigătorii concursului „Melchisedec Ștefănescu-ierarh cărturar”:

Despre marele ierarh Melchisedec Ștefănescu, mereu și mereu vorbim și evocăm. Îi știm forța lăuntrică, puterea spiritului creator, pentru că, dincolo de a fi fost un mare ierarh, a fost și un mare cărturar, un erudit, și iată că acest spirit inspiră. Inspiră pe copiii de aici, de la Școala Mușatinii și de la Liceu Teologic „Episcop Melchisedec”, și vedem rezultate frumoase și-i felicităm pe copii, și-i felicităm pe profesorii lor și pe părinți că se preocupă, pentru că, iată, performanța și rezultatele vin în urma unei munci. Iar marele ierarh Melchisedec Ștefănescu este cunoscut și dincolo de a fi episcop, și dincolo de a fi cărturar, și ca un om de o structură și de o forță lăuntrică extraordinar de mare. El a fost, în primul rând, pretențios cu el însuși. Și fiecare dintre noi, dacă am învăța ca prima dată să fim pretențioși cu noi și apoi cu celălalt, cred că ne-ar crește valoarea personală a fiecăruia și valoarea comunității în ansamblu”.

Apoi, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a evocat personalitatea Episcopului Melchisedec și contribuția sa la edificarea spiritualității, culturii și civilizației românești. Înaltpreasfinția sa a subliniat importanța reactualizării faptelor importante ale înaintașilor, asigurându-se prin aceasta continuitatea între generații și fructificarea moștenirii spirituale a acestora:

„În ziua de astăzi sau în lumea aceasta, deși sunt posibilități incredibile de a cunoaște cât mai multe lucruri, de a accede la cât mai multe informații, cu toate acestea s-a instalat totuși amnezia. De aceea trebuie să facem anamneză de înaintașii noștri, de cei care ne-au învățat credința, de cei care ne-au lăsat tradițiile care împodobesc Sfânta noastră Ortodoxie, de cei care ne-au lăsat opere incomensurabile și opere de o mare valoare. Trebuie să marcăm timpul acesta, nu să-l desfigurăm. Am fost chemați de nou astăzi să fim împreună în jurul acestui monument care a adăpostit trupul marelui episcop nepereche sau a episcopului instituție, pentru faptul că Episcopul Melchisedec a marcat mai multe laturi ale activităților, fie politice, fie sociale, dar mai curând cele duhovnicești, cele bisericești, cele ierarhice, cele sinodale și cele ale diplomației bisericești și ale diplomației sociale sau politice din vremea sa”.

În încheierea cuvântului său, Înaltpreasfinția sa a mulțumit tuturor celor prezenți la această manifestare liturgică și culturală, precizând faptul că Melchisedec a depășit prin gândirea și viziunea sa secolul în care a trăit, iar fiecare ediție a Zilelor „Episcop Melchisedec Ștefănescu” adună în comuniune de rugăciune cler și credincioși:

„Vă mulțumesc pentru dăruire, pentru jertfelnicie, pentru prezență, pentru faptul că ați venit în fiecare an și suntem la a 26-a ediție de când ne rugăm în slujba de parastas ca Dumnezeu să așeze pe marele Melchisedec împreună cu Sfinții. [...]  El a fost cel care a avut o gândire așa de penetrantă, așa de puternică, încât a mers dincolo de cunoștințele sau de limitele acelui timp, ale tipului său”. 

La final, reprezentanți ai Centrului Eparhial Roman, ai primăriei Roman și ai Fundației „Episcop Melchisedec”, în acordul cântărilor pascale, au depus coroane de flori la mormântul ierarhului comemorat.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul Laudamus al Liceului Teologic „Episcop Melchisedec” din Roman, dirijat de părintele profesor Vlad Samoilă. (Pr. Valentin Băltoi)