Miercuri, 28 octombrie 2026, Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Comănești a găzduit o conferință dedicată provocărilor psihologice și duhovnicești cu care se confruntă omul contemporan și familia sa.
Invitatul evenimentului a fost părintele arhidiacon lect. dr. Adrian Sorin Mihalache, cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași și realizator al emisiunii „Lumina Celui Nevăzut”, difuzată de TRINITAS TV.
Conferința, intitulată „Prea mult stres și prea puțin sens. Despre burnout, boreout, depresie și deznădejde ca dușmani ai familiei”, a propus o reflecție asupra dificultăților vieții contemporane, abordate din perspectiva dialogului dintre teologie, filosofie, psihologie și descoperirile recente ale științei.
Părintele arhidiacon Adrian Sorin Mihalache a evidențiat importanța regăsirii sensului vieții, a cultivării relațiilor autentice și a întăririi vieții duhovnicești, într-o societate marcată tot mai mult de suprasolicitare, oboseală și înstrăinare.
Un aspect aparte al organizării l-a constituit grija pentru familiile participante. În timpul conferinței, copiii au desfășurat, sub îndrumarea voluntarilor, activități educative și recreative adaptate vârstei lor, în spațiile special amenajate ale parohiei. Astfel, părinții au avut posibilitatea de a participa cu deplină atenție la întâlnire, în timp ce cei mici s-au bucurat de activități potrivite vârstei lor.
Evenimentul a oferit și prilejul întâlnirii cu opera scrisă a invitatului, fiind prezentate volume dedicate dialogului dintre teologie, filosofie și neuroștiințe, între care „Ești ceea ce trăiești. Spiritualitatea filocalică și rezultate recente din neuroștiințe”, Miracolul cunoașterii. Teologia, Filosofia și Știința în dialog” și celelalte.
Conferința se înscrie în seria de evenimente organizate de Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Comănești, dedicate Anului omagial al familiei creștine.
La finalul evenimentului, părintele paroh Simion Anăstăsoaie a transmis un mesaj de recunoștință și reflecție:
„Mulțumim Bunului Dumnezeu pentru că, iată, ne apropiem de finalul seriei de conferințe și evenimente pe care parohia noastră le-a organizat anul acesta pentru familiile din Comănești și nu numai. Fiecare întâlnire a fost o invitație la redescoperirea sensului vieții, a bucuriei de a fi împreună și a valorilor care țin familia unită. Ce folos dacă alergăm neîncetat prin această lume, lucrăm până târziu, zidim case, chiar și biserici, împlinind atâtea lucruri pe plan orizontal, dacă nu devenim mai buni și nu regăsim bucuria și sensul în căminele noastre, atunci când ne întoarcem acasă? Ne dorim ca aceste întâlniri să rodească în viața familiilor noastre, aducând mai multă credință, răbdare, iertare și iubire. Pentru că adevărata împlinire nu stă doar în ceea ce construim în jurul nostru, ci mai ales în ceea ce cultivăm în sufletele noastre și în inimile celor dragi. Iar acasă ar trebui să fie întotdeauna locul în care ne întoarcem cu drag, unde iubim, iertăm și ne pregătim pentru viața veșnică alături de familia universală a celor ce vor moșteni împărăția lui Dumnezeu.”



