În perioada 1-3 iulie 2022, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, în Parohia Negri a fost desfășurat un amplu program duhovnicesc. Cu ocazia împlinirii a 250 de ani de atestare a Bisericii „Sfântul Nicolae” din Călinești, filie a Parohiei Negri, credincioșii au participat sâmbătă, 2 iulie, la Sfânta Liturghie unde s-au putut închina moaștelor Sfântului Ierarh Nectarie și ale Sfântului Ierarh Luca al Crimeii, aduse de la Parohia Lazaret.
Sfânta Liturghie a fost oficiată sub protia protoiereului Eugen-Ciprian Ciuche, la sfârșitul căreia acesta a evidențiat personalitatea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, menționând credința, iubirea de neam și de Biserică a marelui domnitor al Moldovei de la a cărui canonizare se împlinesc anul acesta 30 de ani. Părintele Eugen Ciuche a transmis tuturor celor prezenți binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim și a înmânat o diplomă de vrednicie din partea ierarhului preotului Octav Sandu pentru întreaga sa activitate de slujire de peste 44 de ani, din care 42 de ani în Parohia Negri.
S-a dat citire de către părintele secretar Ciprian Olteanu hrisovului la împlinirea a 250 de ani de atestare documentară a Bisericii din Călinești prin care s-a statornicit ca acesta să aibă ocrotitor și pe Sfântul Ștefan cel Mare. Acesta a fost semnat apoi de către preoții prezenți, de către domnul primar al comunei Negri, Eugen Dumea și de către membrii Asociației Cultul Eroilor – Filiala Bacău.
După acest moment solemn, comunitatea parohială l-a felicitat pe preotul paroh Vlăduț Dăscălașu pentru împlinirea a 4 ani de slujire în treapta preoției, iar ziua a continuat cu sfințirea Centrului Socio-Educațional „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”, în care funcționează un Centru de catehizare pentru copii și un Centru de Socializare pentru vârstnici.
După acest moment, a fost organizat și un ceremonial religios la Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial aflat în cimitirul Bisericii, care a fost renovat de curând prin purtarea de grija a preoților slujitori.
După slujba de pomenire a eroilor și de binecuvântare a noului monument, a urmat un moment pentru depunerea de coroane. La final, părintele paroh Vlăduț Dăscălașu a adus mulțumiri atât din partea sfinției sale, cât și din partea părintelui slujitor Constantin Pașcu și a consiliului parohial, tuturor celor care s-au implicat în desfășurarea acestor evenimente și i-a invitat pe toți cei prezenți la o agapă frățească.
(Pr. V.D)