În ziua de sărbătoare închinată de Sfânta Biserică Înălțării Sfintei Cruci, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, împreună cu Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, au săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală "Sfânta Cuvioasă Parascheva" din Roman, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi, în prezența credincioșilor romașcani. Cu acest prilej, după rânduiala specifică acestei zile, a fost purtată în procesiune o sfântă cruce împodobită cu flori, din Sfântul Altar în mijlocul Catedralei, iar la final, cei doi ierarhi au adresat credincioșilor cuvânt de învățătură despre semnificațiile istorice, liturgice și teologice ale semnului identității creștinilor.
Duminică, 14 septembrie, în ziua de sărbătoare a Înălțării Sfintei și de Viață dătătoarei Cruci, în cadrul Utreniei, la momentul liturgic specific, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a purtat în procesiune Sfânta Cruce împodobită cu flori, din Sfântul Altar în mijlocul Catedralei, după rânduiala tipiconală a sărbătorii, așezând-o pe un tetrapod spre închinarea credincioșilor.
În cuvântul adresat celor prezenți, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul a făcut cunoscute semnificațiile istorice ale înălțării și arătării Sfintei Cruci în trei perioade diferite ale istoriei creștinismului din primele secole: descoperirea Lemnului Sfintei Cruci în anul 326 de către Împărăteasa Elena în timpul Episcopului Macarie al Ierusalimului și înălțarea ei solemnă deasupra stâncii Golgotei pentru a binecuvânta mulțimea de credincioși venită în acel loc; apoi, după 9 ani (335), a fost zidită o biserică în cinstea Învierii la Locurile Sfinte, iar în ziua sfințirii ei, 13 septembrie, și în acest context, a fost arătată din nou mulțimii credincioșilor; apoi, în anul 614, în timpul invaziei persane, când au fost jefuite odoarele sfinte ale Ierusalimului, inclusiv Sfânta Cruce, după readucerea ei de împăratul Heraclius la Ierusalim a fost înălțată și arătată oamenilor.
De asemenea, Preasfinția Sa a vorbit despre semnificațiile teologice ale acestor momente istorice care astăzi sunt reactualizate liturgic. Procesiunea scoaterii din Sfântul Altar a Sfintei Cruci și închinarea credincioșilor nu sunt altceva decât reactualizarea prosternării credincioșilor în Cetatea Ierusalimului în timpul Împăratului Heraclius. Astăzi ne înălțăm cu mintea la cele duhovnicești și încercăm să înțelegem semnificațiile Jertfei Mântuitorului, dar și semnificațiile propriului drum al crucii, fiecare având crucea lui pe care o duce meditând la Jertfa Mântuitorului. Crucea, cu semnificațiile ei, este așezată în centrul vieții noastre. Astăzi cinstim Sfânta Cruce prin însemnarea cu ea și asumându-ne destinul și suferințele noastre:
„Această rânduială a înălțării Sfintei Cruci are acest izvor istoric și are legătură cu cetatea Ierusalimului, cu descoperirea Sfintei Cruci la locul gunoaielor, cu înălțarea ei pe Golgota și mai apoi cu recuperarea ei din mâinile păgânilor. [...] Biserica noastră în zilele de astăzi ne invită la praznicul înălțării Sfintei Cruci să ne amintim de aceste momente istorice, pentru că avem o rânduială sfântă pe care o împlinim. Când Sfânta Cruce a fost adusă din altar și așezată în mijlocul bisericii și soborul de preoți în frunte cu arhiepiscopul nostru, ne-am prosternat și ne-am închinat Sfintei Cruci, așa cum odinioară au făcut și creștinii împreună cu împărăteasa Elena și cu împăratul Heraclius în cetatea Ierusalimului și am strigat cu toții, Doamne miluiește, Doamne miluiește, Doamne miluiește! [...] Acest praznic strălucitor și de lumină dătător ne invită să ne înălțăm inimile și gândurile pentru a înțelege care a fost marea taină a jertfei Mântuitorului Hristos și a ridicării Sale pe cruce. Este vorba de o înălțare duhovnicească cu mintea la cele duhovnicești. Este o înălțare cu mintea la jertfea Mântuitorului Iisus Hristos și în același timp o chemare la a contempla și calea crucii noastre. [...] Este așadar o zi în care ne aducem aminte de puterea prin care ni se înalță și nouă sufletele când ne jertfim pe drumul crucii noastre. Este ziua în care ne amintim că Mântuitorul Iisus Hristos este Împăratul Cel care a șezut pe Sfânta Cruce pe acest altar al suferinței, dar prin sângele care a curs pe ea au fost șterse și păcatele noastre. [...] De aceea, noi așezăm Sfânta Cruce în centrul bisericii și în centrul vieții noastre. În casele noastre și în toate locurile unde ne desfășurăm activitatea de zi cu zi. [...] Ne închinăm deci cu evlavii și cinstim Sfânta Cruce. O facem și pe fruntea noastră. Binecuvântăm și hrana noastră. Binecuvântăm și casa și drumurile noastre. Toate sunt în semnul Crucii. Orizontala și verticala sunt coordonatele la intersecția cărora se găsește omul”.
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a vorbit despre modul în care din lemn de ocară Crucea a devenit simbol al Creștinismului și semn al identității creștinilor de-a lungul timpului:
„Astăzi reiterăm în biserică Moartea și Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Între moartea și înviere s-a interpus Hristos, care a murit pe cruce iubind, iubind umanitatea, iubind pe fiecare, iubind și pe tâlhari cărora le-a iertat toate și cel care s-a pocăit a fost primit în Rai. Deci episcopul Ierusalimului Macarie a înălțat Sfânta Cruce spre văzul tuturor și poporul a cântat Doamne miluiește. Ceea ce am încercat și noi astăzi, la sfârșitul Utreniei, să refacem sau să facem aceleași gesturi cum le-a făcut atunci Sfântul Macarie și după el toți ierarhii și preoții de-a lui istoriei creștinismului. [...] Dar noi nu facem istorie, noi facem teologia Crucii, noi facem soteriologia Mântuitorului Iisus Hristos. Teologia Crucii e foarte profundă. Cum lemnul acesta, care era un lemn de ocară, a devenit simbolul și identitatea noastră, a creștinilor. Crucea este semnul identității noastre. Fiecare se recunoaște în el și pentru cel care nu se va recunoaște în semnul acesta, crucea devine nebunie. Dar ea este puterea lui Dumnezeu. Creștinul trebuie să se regăsească în semnul identității, care a fost sfințit cu Însuși sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care a murit pe Sfânta Cruce purtând toate păcatele noastre. El a murit iubind. Să mori iubind, să mori iubind creatura, să mori pentru fiecare în parte, pentru fiecare om. Și după aceea să devii Simon din Cirene, care ne ajută să purtăm crucile noastre de-a lungul vieții. De aceea, în Duminica Înălțării Sfinte Cruci, noi privim și căutăm imaginea Crucii, care avea să fie mai târziu simbol”.
De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre despre restaurarea omului prin jertfa de pe Cruce a Mântuitorului Iisus Hristos, care ne amintește de lemnul Pomului cunoștinței. Totodată, ea este semnul îmbrățișării iubitoare și jertfelnice a Mântuitorului, care ghidează viața creștinilor de astăzi, iar cei care își asumă purtarea propriei cruci devin hristoși după har:
„Noi nu cunoaștem istoria lemnului Crucii, dar considerăm că din arborele sau pomul neascultării, care era în Rai, a devenit cumva simbolul Crucii de mai târziu, căci prin lemn a căzut omul, prin lemn se ridică. [...] Dumnezeu ne bornează calea pe care mergem noi cu semne al identității Sale. Țineți-le și atunci veți ajunge acolo unde trebuie. Crucea devine și un fel de GPS care îți arată calea și avem exemplul din Vechiul Testament când Crucea ia forma stâlpului de foc care a condus pe poporul Israel în timp de noapte prin părțile pustii, după aceea avem pe atâția întâi stătători și atâția voievozi și atâția regi, dacă vorbim de poporul ales, dar după aceea atâția oameni care și-au transfigurat viața mai ales viața călugărilor care de fapt este o cruce, cum și a frățiilor voastre, de aceea Dumnezeu este răstignit pe Sfânta Cruce și ne îmbrățișează pe toți, ne cheamă pentru că toți suntem niște hristoși în devenire”.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost oferite de corul Diaconia al Catedralei „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman. (Pr. Valentin Băltoi)
