Vineri, 8 septembrie 2023, de Sărbătoarea „Nașterii Maicii Domnului”, Înaltpreafințitul Părinte Ioachim a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman. Cu acest prilej au fost sfințit antimisele care vor fi oferite după necesitatea canonico-liturgică parohiilor nou înființate din eparhie.
La finalul Sfintei Liturghii, în cuvântul de învățătură adresat credincioșilor, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a vorbit despre însemnătatea și utilitatea Sfântului Antimis în Biserică:
„Antimisul este obiectul cel mai important din biserică deoarece deasupra sa se săvârșește Sfânta Euharistie, antimension însemnând în loc de masă. Fără Sfântul Antimis nu se poate săvârși Sfânta Liturghie. El închipuie Icoana Punerii în mormânt a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, preînchipuind Sfântul Mormânt în care a fost așezat trupul Domnului și de unde a înviat. Antimisul este un obiect bisericesc important întrucât este sfințit ca și o biserică, el fiind un obiect sacru care în partea lui superioară, într-un loc anume, are așezate sfintele moaște ale sfinților martiri pentru faptul că ei sunt primii creștini care au murit pentru Hristos, mărturisind iubirea Lui, mărturisind că Hristos este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut din Sfânta Fecioară Maria”.
În cuvântul său, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a vorbit și despre motivația administrativă și practică a sfințirii antimiselor în această zi de sărbătoare, ele fiind necesare desfășurării rânduielilor liturgice specifice cultului ortodox în viitoarele sfinte lăcașuri care vor fi zidite și sfințite în eparhie:
„Ne-am dorit ca înainte de cinstirea Sfinților Părinți Ioachim și Ana să facem sfințirea antimiselor întrucât s-au înmulțit lăcașurile de cult din cadrul Eparhiei noastre, iar acum, după 10 ani de când din mila lui Dumnezeu am fost numit de către Sfântul Sinod în demnitatea de întâi stătător al acestei de Dumnezeu păzite eparhii a Romanului și Bacăului, și în această calitate am transmis în toate parohiile din eparhiei acest antimis, astăzi am pecetluit aceste antimise pentru a fi așezate în fiecare biserică nou sfințită în care se va săvârși Sfânta Jertfă și celelalte slujbe ale Bisericii. Am ținut mult ca slujba de sfințire a antimiselor să fie săvârșită astăzi întrucât este începutul anului bisericesc, dar și marea sărbătoare a Nașterii Maicii Domnului, care este începutul mântuirii noastre, cum mărturisim în troparul sărbătorii”.
Totodată, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre particularitățile Sfântului Antimis care poartă semnătura sa în Eparhia Romanului și Bacăului, al cărui prototip iconografic a fost conceput de maicile de la Mănăstirea Diaconești și care poartă în fiecare parohie prezența mărturisitoare a Ierarhului Teodosie de la Brazi:
„Icoana pe care o vedem pe Sfântul Antimis a fost concepută de maicile de la Mănăstirea Diaconești unde sunt pictori foarte buni și după îndrumările noastre iconografice au conceput această icoană sfântă al cărui original în avem în biserică, și după ce a fost pictat și multiplicat am așezat sfintele moaște care aparțin sfintelor relicve ale Sfântului Ierarh Teodosie de la Brazi, cel care a stat pe scaunul vlădicesc de aici și a fost canonizat de biserica noastră. Acum câțiva ani am cerut de la vrednicul de pomenire episcop Epifanie de Buzău un fragment din moaștele acestui sfânt, iar noi, după o rânduială specială, am reușit să așezăm aceste fragmente în sfintele antimise, el fiind un mărturisitor al credinței și apărător al demnității și al bunurilor biericești. De aceea îl rugăm să ne binecuvinteze și să ne întărească în slujba noastră și în misiunea care ne-a fost încredințată de providență”.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala „Paraschevi” a Catedralei arhiepiscopale.