Rugăciune de binecuvântare a florilor de sânziene și a costumelor naționale românești*

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, care ai venit pe pământ să pui în lucrare planul de mântuire a lumii stabilit mai înainte de timp în sfatul nedeslușit de nimeni din sânurile Preasfintei Treimi, primește rugăciunile noastre, ale robilor Tăi, care ne-am adunat astăzi în Biserica slavei Tale pentru a cinsti Nașterea Înaintemergătorului și Botezătorului Tău, cel mai mare om născut din femeie aici pe pământ. Dacă împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt ai creat cerul și pământul, cu frumusețea și podoaba lor, iar pe OM l-ai așezat rege al creației, atunci când acesta a căzut în mrejele neascultării întreaga frumusețe a celor create și-a pierdut din strălucire. Atunci, din preamulta Ta iubire și bunătate, ai început negrăita lucrare de reînnoire a zidirii Tale celei căzute, Te-ai smerit pe Tine Însuți chip de om luând, făcându-Te asemenea nouă, afară de păcat. Dar, pentru ca oamenii să Te recunoască pe Tine Singurul și Unicul Fiul, de aceeași ființă cu Tatăl și cu Duhul, născut din veci din Tată fără de mamă, iar în timpul curgător, din Mamă fără de tată, ai pregătit umanitatea prin drepții, proorocii și sărbătorile-simbol ale Vechiului Așezământ, care să înfățișeze lămurit și amănunțit Icoana frumuseții chipului Tău, precum și timpul Tău mesianic.

Minunate sunt lucrurile Tale, Doamne, toate cu înțelepciune le-ai făcut!

Căci, cu șase luni înainte de întruparea Ta din Preacurata Fecioară Maria, a venit în lume, născut în chip minunat, din drepții Zaharia și Elisabeta, ultimul profet al Vechiului Testament, cel care avea să anunțe lucrarea Ta mântuitoare prin pustietatea acestei lumi și să te prezinte ca Miel al lui Dumnezeu, cel ce ridici păcatele noastre. Smerenia Înaintemergătorului Tău, Doamne, este un mister care depășește orice minte înțeleaptă.

Cuvintele apostolului iubirii, Evanghelistul Ioan feciorelnicul, arată acest adevăr atunci când zice: Ioan a venit să mărturisească că Tu ești Lumina care s-a pogorât din cer să lumineze pe tot omul ce vine în lume. „Acela trebuie să crească, iar eu să mă micșorez” (Ioan 3, 30).

Așadar, uimiți de smerenia acestui mare proroc, ne-am adunat în această zi de vară, când în poienile și pajiștile pământului nostru românesc înflorește preafrumoasa și prea-înmiresmata floare a Sfântului Ioan Botezătorul, să ne plecăm genunchii trupurilor noastre și să ne rugăm să simțim prezența Ta inefabilă în cămara inimii și apoi, întru conlucrare sfântă, să faci prielnic și fertil ogorul sufletelor noastre, unde să semănăm, sânzienele parfumate cu mireasma necreată a Duhului Sfânt. Din cer trimite picăturile de ploaie pline cu har, ca florile botezătorului Tău să crească pe toate plaiurile țării noastre, iar sublimul lor parfum să înmiresmeze întreaga noastră ființă ce se pregătește pentru îndumnezeire.

Astăzi, fiii poporului român binecredincios, pentru a cinsti evenimentul Nașterii Înaintemergătorului, îmbracă tradiționalele costume ale strămoșilor, ornate cu cele mai frumoase flori ce cresc pe plaiurile românești, și se roagă Ție cu evlavie ca, în chip nevăzut, să le trimiți ajutorul și binecuvântarea Ta, încât să poată înfrunta necazurile și greutățile vieții, iar sufletele lor să le îmbraci cu haina luminată a pocăinței.

Așa cum pe o singură tulpină a acestor binecuvântate sânziene nu poți număra multitudinea florilor pline de nectar, din care albinele adună mierea și o depun în fagurii stupului lor, tot așa Tu depozitează în vistieria inimilor noastre nenumăratele și neprețuitele roade ale Duhului Sfânt.

Binecuvântează copiii și tinerii aceștia, precum și pe toți credincioșii care sunt înveșmântați în frumoasele costume de tradiție românească păstrate cu sfințenie de la strămoși.

Pentru rugăciunile Sfântului Proroc Ioan, ocrotește, Doamne, pruncii, copiii și tinerii neamului, ajută-i să crească și să fie educați în duhul credinței pravoslavnice, iar în sufletele lor să înflorească sânzienele faptelor bune învăluite în lumina slavei Împărăției Tale, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin.

 

*alcătuită de Arhiepiscop Ioachim la sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan din 24 iunie, anul mântuirii 2022

***

 

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat marți, 21 iunie 2022, decretul privind promulgarea Legii pentru instituirea zilei de 24 iunie ca „Ziua Iei”, anunță Administrația Prezidențială.

Potrivit legii, cu prilejul „Zilei Iei” pot fi organizate activități culturale, sociale și artistice și pot fi difuzate, prin mijloace de informare în masă, materiale care vizează promovarea și protejarea iei.

Autoritățile administrației publice centrale și locale pot acorda sprijin logistic și pot aloca fonduri din bugetele proprii în vederea organizării și derulării în bune condiții a evenimentelor dedicate, în limita alocărilor bugetare aprobate. Unitățile de învățământ, unitățile de cult, centrele comunitare, instituțiile culturale, precum și reprezentanțele diplomatice ale României, sunt invitate să participe la acțiuni de promovare a iei.

Legea a fost adoptată de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, în ședința din 31 mai, cu 221 de voturi „pentru” și 41 de abțineri.

Documente