În ziua de prăznuire a Sfântului Ioan Gură de Aur, al cărui felon se află în Catedrala Arhiepiscopală ”Sf. Cuv. Parascheva” din Roman, Preasfințitul Părinte Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a resfințit biserica din Averești (Protopopiatul Roman), singurul locaș de cult din eparhie al cărui hram este Sfântul Ioan Gură de Aur.
La acest eveniment spiritual, în prezența raclei cu sfintele moaște din Catedrala Arhiepiscopală din Roman, au participat, alături de ierarhul înconjurat de un sobor de aproape 50 de preoți, credincioșii din comuna Ioan Creangă, cu toții trăind plenitudinea momentului ce a consemnat finalizarea lucrărilor de restaurare a bisericii din Avereşti.
”Începând cu anul 2010, au fost demarea cu binecuvântarea Preasfințitului Episcop Ioachim Băcăuanul, lucrările reparaţie ce au constat în refacerea acoperişului şi învelirea cu tablă Lindab, văruirea zidurilor exterioare, refacerea treptelor la intrare, spălarea şi împrospătarea picturii murale la interior, a catapetesmei, schimbarea instalaţiei electrice, a tâmplăriei, confecţionarea stranelor noi din lemn de stejar, refacerea piciorului Sfintei Mese, împodobirea bisericii cu policandru, obiecte şi podoabe de cult. De asemenea, a fost construit și un lumânărar. Toate acestea s-au împlinit cu efortul bunilor credincioşi harnici şi darnici, cu sprijinul Consiliului local şi al unor oameni de bine ce au dorit să-şi înscrie numele în rândul ctitorilor”, a explicat preotul paroh Ion Isachi.
În ceea ce privește istoria acestui sfânt locaș, istoria consemnează într-un zapis de la 01 august 1626, păstrat în arhiva Mănăstirii Neamţ, şi numele primului slujitor, Preotul Ştefan din Avereşti. Hrisovul întocmit cu prilejul sfinţirii bisericii noi din satul Avereşti şi descoperit în piciorul Sfintei Mese, aminteşte de ziua de 24 iunie 1907, data când un sobor de preoţi, la iniţiativa preotului paroh Iconom Gheorghe Platon, cu binecuvântarea chiriarhului, Episcopul Gherasim Safirin, „au pus piatra fundamentală a sfântului locaş”. Biserica mare, zidită din blocuri de piatră, aproximativ 1500 m3, aduse din carierele din împrejurimi, a fost ridicată pe locul uneia mai vechi din lemn care s-a risipit în timp.
La înălţarea lăcaşului de cult având o arhitectură zveltă, în plan trilobat, cu turn clopotniţă pe pridvor, au contribuit poporanii locului şi „creştini din alte sate care au putut cu mulţumirea de suflet să ajungă binecuvântata zi de 06 octombrie 1913, când s-a oficiat sfinţirea” de către episcopul Teodosie al Romanului. Cei ce au consemnat acest moment, privind spre viitor aveau să consemneze în hrisovul de sfinţire următoarele cuvinte: această biserică „va fi oglindă vie generaţiilor viitoare, va fi un exemplu de dragoste creştinească pentru urmaşi, iar pentru ţară un monument istoric…”