La Parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” Gârleni a avut loc vineri, 26 martie 2021, Cateheza demonstrativă „Importanța rugăciunilor pentru cei adormiți”, care face parte din Proiectul catehetic „Mergând, învățați toate neamurile...” al Protoieriei Bacău. Prezentarea a fost susținută de către preotul paroh Toma Constantin.
După oficierea Tainei Sfântului Maslu, preoţii slujitori, sub coordonarea părintelui protoiereu Ciprian-Eugen Ciuche, împreună cu toţi credincioşii, au participat la una dintre catehezele desfăşurate în contextul „Anului comemorativ al celor adormiți în Domnul”. Catehezele demonstrative au rolul de a familiariza preoții cu instrumente și strategii de lucru specifice, precum și dinamizarea activității pastoral-misionare, formative și educative din parohii.
Această activitate educativă ziditoare a avut scopul de a fixa corect învățătura de credință despre pomenirile celor mutați la Domnul și modul de a le pune în practică. Biserica învață că viaţa omului nu se sfârşeşte odată cu moartea trupului. De aceea, creştinii nu-şi uită morţii după îngroparea lor, ci se preocupă de rugăciuni pentru ei şi de pomenirea numelui lor.
În prezentarea făcută, părintele Toma Constantin a folosit argumente scripturistice atât din Vechiul Testament, cât şi din Noul Testament, dar şi din scrierile Sfinţilor Părinţi, din care amintim cuvintele Sf. Ioan Gură de Aur, care detaliază sensul milosteniei şi al rugăciunilor făcute pentru cei adormiţi: „Să ne rugăm pentru cei morţi, punând şi pe alţii să se roage şi dând milostenii pentru sufletele lor. Căci nu degeaba s-a rânduit de către Apostoli ca să se facă pomenirea la Sfintele şi înfricoşătoarele Taine pentru cei mutaţi de la noi”.
De remarcat este faptul că această cateheză a fost atent pregătită, ceea ce a făcut să aibă un efect pozitiv asupra participanţilor. Credincioșii au interacţionat prin diferite întrebări și precizari legate de tema tratată, modul de prezentare a fost unul plăcut, interactiv și atractiv.
În susținerea catehezei, părintele Constantin a folosit proiectorul, informaţiile au fost bine structurate, prezentate în PowerPoint. A existat şi o proiecție video în care s-a vizionat un film despre „Pomenirile celor adormiți pe înțelesul tuturor” și termenele când se fac ele sau când nu trebuie făcute, fiecare plecând acasă cu o foaie catehetică ce cuprindea câteva idei principale din tema enunțată şi explicaţii legate de jertfa adusă în cadrul rugăciunilor: colivă, colac, vin, lumânări, etc.
Cateheza a avut şi o parte practică prin împărțirea de milostenie și lumânări pentru sufletul celor adormiţi din familia părintelui.
La final, credincioșii şi-au exprimat aprecierea pentru prezentare, dar și dorinţa de a mai participa la astfel de cateheze.
(Pr. Mihai-Flavius Balaban)