Ca urmare a parteneriatul încheiat între Primăria Dealu Morii și Parohia ortodoxă Meleșcani, în cadrul Proiectului UNICEF - Împreună pentru o copilărie mai bună - astăzi, 04.04.2018, la “Clubul cu lipici”, din localitatea Dealu Morii, s-a desfășurat un atelier privind tehnicile de încondeiere a ouălor pentru Sărbătorile Pascale ce urmează.
Sărbătoarea Învierii Domnului Iisus Hristos se apropie aprinzând în sufletele creștinilor lumina iubirii, a înțelegerii, a împăcării cu sine - venirea Paștelui fiind asimilată de creștinii ortodoxi cu diferite obiceiuri și tradiții, printre care și încondeiatul ouălor.
Românii, popor cu suflet de aur, definiti prin credință, au făcut din tradiționalele ouă roșii de Paște o adevărată artă; încondeierea ouălor devenind o dovadă de pricepere și răbdare.
Astfel, programul artistic desfășurat sub îndrumarea PC Pr. Alin Eduard Antohi și a PC Pr. Bogdan Antohi, cu sprijinul doamnelor de la “Clubul cu lipici”, Dealu Morii, a avut în vedere împărtășirea îndeletnicirii încondeierii ouălor, copiilor - membri.
După ce au fost informați despre însemnătatea perioadei prepascale pe care o traversăm, copiii au fost inițiați în tehnica încondeierii ouălor. A fost o activitate încununată de succes, fiind implicați toți copiii participanți. Aceștia au aflat de la preoții coordonatori povestea fiecărei ornamentații- caracteristice zonelor geografice ale țării noastre; au pătruns în taina culorilor folosite pentru pictarea oului și a poveștii alese. Astfel, Roșul, culoarea dominantă - semnifică viața; albul - puritatea, galbenul- raza de soare, albastrul- imensitatea cerului. Au aflat că dacă pictura zugrăvită pe ou, este dominată de linii verticale, simbolizează viața, liniile orizontale semnifică moartea, liniile drepte dublate reprezintă eternitate, iar liniile ondulate, sugerează puritatea.
Captivați de noutățile împărtășite astăzi de preoți, copiii nici nu și-au dat seamă cum și când ouăle pictate de ei, au prins viață; desenate cu semnul crucii, stele, soare, sau modele de țesături populare, zâmbetul pur de copil se întrezărește parcă în coșul cu ouă proaspăt încondeiate, transmițând bucurie, smerenie și elogiind sărbătoarea Învierii Domnului.