Programul Social Eparhial „Fii dar din Darul lui Dumnezeu” derulat în Protopopiatul Buhuși

Marți, 19 decembrie 2017, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim și prin grija părintelui Protopop Vasile Cozma, în Protopopiatul Buhuși, la Catedrala „Sf. Nicolae” – Buhuși, a avut loc întâlnirea dintre credincioșii parohiilor urbane și copiii din parohiile rurale, în prezența preoților implicați în această activitate, cu scopul oferirii de daruri în cadrul Programului Social Eparhial „Fii dar din Darul lui Dumnezeu”.

 

Inițiativa aparține Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, care a dorit implicarea parohiilor și enoriașilor din mediul urban în acest tip de activitate socială, de susținere materială și morală a familiilor din mediul rural, prin oferirea de daruri în perioada sărbătorii Nașterii Domnului, precum și implicarea profesorilor de religie sau de la alte specialități în organizarea de colecte la nivelul unor instituții școlare, cu scopul de a oferi dulciuri, alimente, haine sau jucării persoanelor aflate în dificultate.

În Protopopiatul Buhuși, au fost implicate în acest program zece parohii, cinci din mediul urban și cinci din mediul rural încercând să aducă în sufletele și pe chipurile copiilor bucuria sărbătorii Nașterii Domnului care ne îndeamnă la milostenie și ajutorarea semenilor.

Au fost 38 de copii din mediul rural care au scris lui Dumnezeu, fiecare așternând într-o scrisorică gândul său și ceea ce și-ar dori să primească în dar, cu speranța că dorința lor va deveni realitate. Dorințele copiilor au fost diverse, de la jucării, dulciuri până la sincera dorință ca din daruri să nu lipsească manualele și culegerile pentru studiu școlar.

Părintele Protopop Vasile Cozma a venit cu propunerea ca această activitate să se desfășoare în aceeași zi pentru toți copiii, alegând ca loc de desfășurare Catedrala „Sf. Nicolae” – Buhuși al cărei ocrotitor spiritual este prietenul și sfântul cel mai iubit în rândul copiilor.

Parohiile implicate în acest Program Social Eparhial sunt: Parohia „Sf. Nicolae” – Buhuși care a oferit daruri copiilor din Parohia Pădureni prin grija părintelui Protopop Vasile  Cozma, Parohia „Sf. Înviere” – Buhuși care a oferit daruri copiilor din Parohia Băhnișoara prin grija părintelui paroh Sbârcea Romeo, Parohia „Sf. Trei Ierarhi” – Buhuși care a oferit daruri copiilor din Parohia Lețcana prin grija părintelui paroh Pelin Florin, Parohia Orbic care a oferit daruri copiilor din Parohia Hociungi II prin grija părintelui paroh Bârjovanu Gheorghe și Parohia Blăgești care a oferit daruri copiilor din Parohia Țuscani prin grija părintelui paroh Teacă Vasile.

Bucuria copiilor a fost foarte mare văzând că Dumnezeu le-a împlinit dorințele, primind din partea semenilor lor un strop de fericire, motiv pentru care au recitat poezii, au interpretat colinde și au mulțumit în primul rând lui Dumnezeu, apoi Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, preoților și credincioșilor din mediul urban care au făcut posibilă oferirea acestor daruri, mergând fiecare acasă cu speranța că în fiecare an scrisoarea din Postul Nașterii Domnului adresată lui Dumnezeu va deveni o lecție de iubire, comuniune și ajutor pe care Biserica le oferă tuturor fiilor săi duhovnicești.