Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, în Protopopiatul Buhuși, la Parohiile Buda, Galbeni și Sf. Trei Ierarhi - Buhuși au fost susținute în săptămâna a IV-a din Postul Mare cateheze, în cadrul Programului catehetic „Cinstirea Icoanelor în Ortodoxie”.
La Parohia Galbeni, a avut loc miercuri, 22 martie 2017, o activitate catehetică în biserica parohială la care au participat 50 de copii de la Școala Gimnazială din loclitate însoțiți de cadrele didactice.
Copiii au primit Sfânta Taină a Mărturisirii și apoi au fost împărtășiți cu Trupul și Sângele Domnului, după care au participat activ la cateheza susținută de părintele paroh Vasile Lica și de părintele prof. Ciobanu Bogdan cu tema „Cinstirea sfintelor icoane”, în cadrul căreia s-a explicat semnificația sfintelor icoane, a sfinților și modul corect în care tânărul creștin se închină și se pregătește pentru marea sărbătoare a Învierii Domnului. La final, părintele paroh a mulțumit tuturor pentru participare și a fost organizată o agapă creștină.
În aceeași zi, 22 martie 2017, la Parohia Buda, după săvârșirea Tainei Sf. Maslu a fost susținută cateheza cu tema „Catapeteasma – Istoria Mântuirii în imagini”, fiind făcute cunoscute credincioșilor mărturiile patristice pentru cinstirea icoanelor. Au fost prezentate icoanele celor trei registre de pe catapeteasmă, s-a vorbit despre erezia iconoclastă, dar și despre apărătorii Sfintelor Icoane avându-l ca model pe Sf. Ioan Damaschinul care spunea în primul tratat în apărarea Sfintelor Icoane: „Nu venerez materia, dar ador pe Creatorul materiei, Care S-a făcut, de dragul meu, materie și Care tot prin materie îmi lucrează mântuirea; nu voi înceta deci să venerez materia prin care s-a făcut mântuirea mea”.
Și la Parohia „Sf. Trei Ierarhi” – Buhuși, după săvârșirea Tainei Sf. Maslu a fost susținută cateheza cu tema „Cinstirea Icoanelor în general”, în care s-a prezentat ce este icoana, care sunt elementele care țin de ființa icoanei și temeiurile biblice ale cinstirii icoanelor.
(Pr. Daniel Marari)