La inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, cu sprijinul direct al ierarhului, protopopiatelor, parohiilor și ONG-urilor eparhiale, familiile clericilor din parohiile foarte sărace, vor putea fi ajutate prin intermediul programului eparhial de asistență socială și medicală , Familiile clericilor mai înainte de toate.
Obiectivul general:
Prin acest program de întrajutorare, vom sprijini familiile preoților din parohiile foarte sărace cu alimente, plata facturilor la utilități si achiziționarea de dispozitive electronice pentru copii.
De unde vor fi colectate sumele necesare?
Din fondurile de solidaritate clericală, înființat și gestionat la nivelul fiecărui protopopiat. Centrul eparhial va susțiene acest demers, alături de alți clerici sau persoane intersate să sprijine familia preotului din parohiile foarte sărace.
Care este procedura?
Sectorul administrativ bisericesc deja a colectat informațiile din protopopiate, urmând să se analizeze punctual sprjinul oferit fiecărei familii, în parte. În măsura posibilităților, Centrul eparhial va oferi un sprijin financiar / familie, iar ceilalți factori implicați (protopopiatele, ONG-urile eparhiale, și alte persoane apropiate bisericii) , vor susține cu bunuri materiale (alimente, dispozitive electronice pentru învățământul on-line al copiilor, și altele necesare).
Unde vor fi colectate?
La sediile protopopiatelor sau a ONG-urilor eparhiale.
Care sut criteriile de selecție?
Preoții slujitori în parohiile foarte sărace și cei cu mulți copii. Totodată, preoții cu copiii bolnavi sau preotul/preoteasa cu tratamente oncologice.
Ce indicatori ne propunem?
Ne propunem susținerea a minim 10 familii de preoți din fiecare protopopiat, în decurs de trei luni de zile.
(Pr. Ilarion Mâță - Sectorul de Asistență socială și medicală)