Duminică, 4 octombrie 2026, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Metocul chiriarhal „Sfinții Părinți Ioachim și Ana” de la Itești. În cuvântul adresat celor prezenți, ierarhul a vorbit despre iubirea vrăjmașilor, tema Evangheliei zilei, și a evocat personalitatea Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, pe care l-a avut profesor și mentor în perioada studiilor sale teologice. Totodată, Înaltpreasfinția Sa a anunțat că biserica metocului va fi sfințită la 21 noiembrie 2026. Răspunsurile liturgice au fost oferite la strană de corul maicilor. La începutul cuvântului său, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a anunțat apropiata sfințire a bisericii, după încheierea principalelor lucrări desfășurate la interiorul și exteriorul sfântului lăcaș. Ierarhul a subliniat că noua biserică va deveni încă un loc de rugăciune închinat Maicii Domnului, în cadrul așezământului aflat sub ocrotirea Sfinților Părinți Ioachim și Ana.
Sfântul Dumitru Stăniloae, profesor și mentor
Duminica aceasta a avut o semnificație aparte și prin pomenirea Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, canonizat de Biserica Ortodoxă Română în anul 2025. La 4 octombrie 2026, Biserica l-a pomenit pentru a doua oară de la canonizarea sa, moment pe care Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim l-a evidențiat în cuvântul rostit la Itești. Evocarea sa a căpătat și o dimensiune personală, ierarhul amintind anii în care marele teolog i-a fost profesor și mentor, precum și tema primei sale teze de doctorat:
„În ceea ce mă privește, am o emoție când vorbesc despre Sfântul Dumitru Stăniloae, pentru faptul că mi-a fost mentor în toate studiile mele teologice. Prima teză de doctorat, care s-a susținut la Paris în anul 1994, a fost tocmai la un an de la trecerea lui în cele veșnice. Am susținut această lucrare de doctorat care s-a numit «Îndumnezeirea omului în gândirea Părintelui Stăniloae».”
Înaltpreasfinția Sa a revenit asupra întâlnirii directe cu teologul care i-a marcat formarea, evocând personalitatea acestuia și locul său în teologia ortodoxă contemporană:
„Sfântul Dumitru Mărturisitorul era un om cu totul, cu totul aparte. Eu am avut prilejul binecuvântat de Dumnezeu să mă întâlnesc cu el, fiindu-mi și profesor, și este cel care mi-a îndrumat și mintea, și rațiunea să scriu prima teză de doctorat, care s-a elaborat asupra unuia dintre punctele teologice pe care el le-a abordat în lucrările sale. Pe vremea când era încă în viață, Olivier Clément, un mare teolog din Occident, un laic ortodox de proveniență franceză, spunea că Părintele Stăniloae este cel mai mare teolog al secolului al XX-lea.”
„Iubirea vrăjmașilor este regula de aur a Bisericii”
Pornind de la pericopa evanghelică a duminicii, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a așezat în centrul cuvântului său porunca iubirii vrăjmașilor. Ierarhul a subliniat că dificultatea acestei porunci nu se află în acceptarea ei la nivel teoretic, ci în împlinirea ei concretă, în relațiile de fiecare zi.
„Iubirea vrăjmașilor este regula de aur a Bisericii și foarte ușor suntem de acord, dar când este vorba să o aplici în viața de toate zilele, atunci devine mai greu. Cum să-l iubești pe vrăjmașul tău? Părintele Stăniloae spunea: «Cum să nu-l iubesc pe aproapele meu, chiar dacă este vrăjmaș, pentru faptul că eu mă odihnesc în chipul său?» Eu nu mă uit la fărădelegile sale, care acoperă chipul nemuritor al lui Dumnezeu, ci văd, dincolo de negura păcatelor, chipul lui Dumnezeu care nu se șterge.”
În această perspectivă, iubirea aproapelui nu depinde de comportamentul sau de meritele acestuia, ci de recunoașterea în fiecare persoană a chipului lui Dumnezeu. Este o privire care, după cum a arătat chiriarhul Romanului și Bacăului, trebuie să treacă dincolo de ceea ce întunecă acest chip.
„Trebuie să vedem în orice om chipul lui Dumnezeu. Dacă nu reușești aceasta, atunci, bineînțeles, poți să fii pentru celălalt, dar și pentru comunitatea Bisericii, un vrăjmaș. Răul nu are existență în sine, ci își face loc în sufletele celor care poartă zavistie și dușmănie unii față de alții și uită să vadă în celălalt chipul lui Dumnezeu, chiar și atunci când îl socotesc vrăjmaș.”
Cuvântul ierarhului s-a încheiat cu un îndemn la pace, unitate și iubirea aproapelui, așezat sub ocrotirea și rugăciunile Sfântului Dumitru Stăniloae:
„Să ne ajute Dumnezeu și, pentru rugăciunile Sfântului Dumitru, să ne binecuvânteze Dumnezeu cu pace, cu liniște, cu mângâieri duhovnicești, să ne dea putere să depășim toate inadvertențele vieții noastre și să iubim pe vrăjmașii noștri cum ne iubim copiii, cum ne iubim frații, cum ne iubim părinții, ca toți să fie una, cum spune Mântuitorul nostru Iisus Hristos în rugăciunea Sa sacerdotală dinaintea Pătimirii.”
O biserică pregătită pentru sfințire
La finalul Sfintei Liturghii, Arhimandritul Nicodim Bitic a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim pentru prezența în mijlocul obștii și a vorbit despre drumul parcurs de metoc în ultimii ani. Lucrările au început la 17 mai 2021 și se apropie acum de final, unul dintre ultimele elemente rămase fiind realizarea pisaniei. Vorbind despre ascultarea primită și despre misiunea micii obști care dă viață acestui loc, părintele arhimandrit a arătat că rostul lucrării depășește dimensiunea materială a construcției:
„Lucrul este mult, noi suntem puțini, dar încercăm să facem față. Și, în primul rând, pentru Dumnezeu, nu pentru a fi lăudați de oameni, ci pentru ca Dumnezeu să Se regăsească în locul acesta.”
Arhimandritul Nicodim Bitic a vorbit apoi despre ocrotirea Sfinților Părinți Ioachim și Ana, pe care a mărturisit că a simțit-o încă de la începutul lucrării, precum și despre icoana Maicii Domnului adusă în acest an de la Sfântul Munte Athos și pictată la Mănăstirea Vatoped. Venirea icoanei la Itești și înfrumusețarea bisericii prin darurile credincioșilor au fost primite de obște ca semne ale binecuvântării lui Dumnezeu:
„Nu vrednicia mea, nu osteneala mea, nu vrednicia maicilor, ci cred că aici Maica Domnului vrea să-Și facă un locaș de închinare și de bucurie pentru cei care intră în curtea aceasta.”
Icoana a fost așezată într-un baldachin realizat prin contribuția unui credincios, iar aceluiași binefăcător i se datorează, potrivit părintelui arhimandrit, și scaunul arhieresc și iconostasele care întregesc acum interiorul bisericii. Răspunzând cuvântului Arhimandritului Nicodim Bitic, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a arătat că o sărbătoare precum cea a sfințirii trebuie pregătită din vreme și a reafirmat data de 21 noiembrie, îndemnând obștea să ducă la bun sfârșit pregătirile rămase.
Totodată, ierarhul a vorbit despre rostul misionar al așezămintelor monahale contemporane, chemate să-i primească și să-i slujească pe cei care vin în căutarea rugăciunii și a sprijinului duhovnicesc:
„Voi vă veți mântui în măsura în care slujiți celor care vin și se închină și cer ajutorul de la Dumnezeu prin voi. Noi, ca monahi, am părăsit lumea, dar ne rugăm pentru ea.”
Duminica de la Itești a unit astfel viața liturgică a metocului cu pomenirea unuia dintre marii teologi ai Ortodoxiei românești și cu apropierea unui moment important din istoria acestui așezământ. Până la sfințirea din 21 noiembrie, lucrările materiale se apropie de încheiere, însă rămâne lucrarea care dă sens locului și pe care Arhimandritul Nicodim Bitic a rezumat-o simplu: „ca Dumnezeu să Se regăsească în locul acesta”. (M.D.)



