Trupul neînsuflețit al domnului Constantin Zamfir, tatăl preotului Daniel Alexandru Zamfir, consilier administrativ la Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a fost depus în capela Cimitirului Eternitatea din localitatea Piatra Neamț încă din data de 29 aprilie. 

Slujba înmormântării a fost oficiată sâmbătă, 2 mai, începând cu ora 13.00, de un sobor de preoți din administrația eparhială sub protia Preasfințitului Părinte Episcop-vicar Teofil Trotușanul, prezent în localitatea Piatra Neamț cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

La finalul slujbei înmormântării, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, Preasfinția Sa a adresat un cuvânt de mângâiere familiei îndoliate în care a vorbit despre puterea domnului Constantin Zamfir de a-și asuma suferința ca pe o cruce și despre credința și nădejdea sa în Învierea Domnului: 

„Chiar dacă boala i-a uzat trupul în ultima parte a vieții, domnul Constantin a știut să poarte această suferință cu demnitate, ca pe o cruce pe care Dumnezeu a așezat-o pe umeri săi puternici, iar el a dus-o până pe Golgota, cu speranța că îndurând suferința va putea gusta din bucuria învierii în Împărăția lui Dumnezeu, așa cum, de multe ori, părintele său l-a povățuit. Nu s-a închis în durere, ci a rămas deschis bucuriei, zâmbind și bucurându-se de reușitele celor dragi. Aceasta este o formă înaltă de înțelepciune: să știi să suferi fără să-ți pierzi lumina sufletului, așa după cum ne spune unul dintre sfinții creștinătății, Maxim Mărturisitorul: „Cel ce rabdă cu nădejde transformă suferința în lumină.” Iar această lumină o vedem și o purtăm astăzi în suflete, în amintirea lui. A trecut la Domnul împăcat, senin, cu conștiința unei vieți împlinite. Și aceasta este poate cea mai mare binecuvântare: să pleci în veșnicie știind că ai iubit binele și frumosul, că ai zidit suflete, că ai lăsat în urmă rod binecuvântat și înmulțit de Dumnezeu”.

Totodată, a fost adresat familiei îndemnul de a se ruga pentru sufletul celui răposat cu gândul la Învierea Domnului și la propria sa înviere, în Împărăția Cerurilor:

„Astăzi, în fața acestei taine a vieții și a morții, nu ne rămâne decât să ne rugăm. Să încredințăm sufletul domnului Constantin milostivirii lui Dumnezeu și să nădăjduim că Hristos Domnul va primi jertfa vieții sale, grija pentru familie și moștenirea spirituală pe care a lăsat-o descendenților săi. Dumnezeu a rânduit ca el să se despartă de noi în această perioadă pascală, când ne salutăm cu salutul pascal: Hristos a înviat! Adevărat a înviat! Cred că acest lucru nu a fost întâmplător, deoarece întreagă viața sa a fost plină de lumină și de speranță, așa cum și noi ar trebui să gândim toate și tot ce se întâmplă în viața noastră: cu gândul la Învierea Domnului și la propria noastră înviere”.

Apoi, în fața catafalcului acoperit cu buchete de flori, Preasfinția Sa a rostit rugăciunile de dezlegare pentru sufletul robului lui Dumnezeu Constantin, iar la final, familia îndoliată și preoții prezenți, în sunet de clopot și înălțând sfinte cântări, au condus sicriul cu trupul neînsuflețit, care a fost așezat într-o criptă amenajată în Cimitirul Eternitatea. (pr. Valentin Băltoi)