Anul acesta s-au împlinit 7 ani de când Părintele Constantin Leonte a plecat din mijlocul enoriașilor Parohiei "Sfântul Gheorghe", Bacău, pentru a se așeza în rândul vrednicilor slujitori ai Liturghiei cerești, alături de Hristos, Arhiereul Cel veșnic.
Trecut la cele veșnice în ziua de 19 februarie 2016, pr. Constantin Leonte a fost pomenit anul acesta, la 7 ani de la trecerea sa la cele veșnice, atât sâmbătă, 18 februarie, cât și duminică, 19 februarie.
Pomenire în sâmbăta moșilor de iarnă
Cu binecuvântarea IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim, pomenirea pr. profesor Constantin Leonte a fost făcută în cadrul Sfintei Liturghii arhierești oficiată de PS Părinte Casian, Episcopul Ortodox Român al Canadei, în sâmbăta moșilor de iarnă. La sfârșitul Sfintei Liturghii, ierarhul a rostit cuvânt de învățătură despre importanța pomenirii celor răposați:
“Iată-ne prezenți în această zi de pomenire a celor adormiți. Venim de fiecare dată în aceste zile speciale pentru a ne aduce aminte de cei dragi trecuți la Domnul. Dar venim și să ne rugăm pentru odihna sufletelor lor. Sfânta Liturghie pe care am încheiat-o este taina tainelor. Este taina care unește cerul cu pământul. Este taina în care cei adormiți și cei dintre noi care trăim aici pe pământ suntem împreună înaintea lui Dumnezeu. Toți cei care ne sunt dragi, pe care îi însemnați pe pomelnicele pe care le aduceți sunt pomeniți la Sfânta Proscomidie dimpreună cu noi și deci sunt înaintea lui Dumnezeu pe Sfântul Disc. Aceasta ne asigură de faptul că între noi și ei în Dumnezeu rămâne o deplină comuniune chiar dacă ei au părăsit viața pământească.”
La final, ierarhul a săvârșit o slujbă de pomenire a preoților trecuți la Domnul, ce au slujit la altarul Bisericii „Sf. Gheorghe”, Bacău, ca apoi să facă o rugăciune și la mormântul părintelui prof. Constantin Leonte, în Cimitirul Central.
Preoți și credincioși uniți în rugăciune pentru pr. Constantin Leonte
Conform rânduielilor Bisericii noastre chiar în ziua în care părintele Leonte a trecut la cele veșnice, 19 februarie, soborul preoților care slujesc în prezent la Biserica „Sf. Gheorghe" din Bacău – pr. Gh. Chirica, pr. Ciprian Ioan Ignat, pr. Adrian Viorel Popa –, împreună cu presbitera Irina Leonte, a organizat pomenirea regretatului părinte în parohia pe care a slujit-o. Părintele a fost pomenit atât în cadrul Sfintei Liturghii, cât și la mormântul său din Cimitirul Central al orașului.
În comuniune de rugăciune, credincioșii băcăuani au participat la Sfânta Liturghie oficiată de un sobor de preoți, sub protia părintelui Arhimandrit Pimen Costea, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. În cadrul Sfintei Liturghii, la ectenia celor adormiți, au fost pomeniți toți preoții slujitori la acest Sfânt Altar pe parcursul celor peste 80 de ani de existență, trecuți la Domnul, alături de chiriarhii care i-au păstorit în acest răstimp – vrednicii de pomenire ierarhii Eftimie Luca și Partenie Ciopron. În cuvântul la Evanghelia zilei, pr. Arhim Pimen Costea a subliniat că „Dumnezeu nu ne cere fapte spectaculoase, ci lucruri neînsemnate, banale chiar, care ar putea trece drept neînsemnate pentru privirile indiscrete și curioase ale semenilor noștri În concluzie: ”Cel care se face împlinitor al poruncilor, face dovada iubirii de Dumnezeu.”
De la ora 12.00, soborul slujitorilor a oficiat Slujba de Parastas pentru părintele C. Leonte și socrul acestuia (cu aceeași dată de pomenire), în Biserica „Sfântul Gheorghe", în prezența familiei și a numeroșilor credincioși care au dorit să participe la acest moment comemorativ. În cuvântul rostit cu acest prilej pr. Eduard Cozma, parohul Bisericii „Sf. Nicolae" din Bacău și ucenicul pr. C. Leonte a rememorat amintiri și învățături pe care și le-a însușit de-a lungul anilor petrecuți în compania cunoscutului profesor de Dogmatică, confirmând astfel zicala care spune ca „amintirile sunt Raiul din care nu te poate izgoni nimeni".
Ziua a continuat cu slujba de pomenire oficiată la mormintele celor doi – pr. Constantin Leonte și dl Neculai Șenchea – în Cimitirul Central din Bacău.
Dumnezeu să-i odihnească întru Împărăția Sa cea veșnică pe toți cei pomeniți! (M.I.)