Bucură-te, Sfânt Părinte născut pe pământ grecesc,

Ești înscris și-n calendarul neamului românesc;

Bucură-te, că de tânăr ai plecat spre nevoință

Și ai devenit icoana celor cu dreaptă credință;

Bucură-te, ierarhe pregătit întru răbdare, 

Să urci trepte de lumină până dincolo de soare;

Bucură-te, că sufletu-ți nobil, însoțit de serafimi, 

Este purtat ca o jertfă  în fața Sfintei Treimi; 

Bucură-te, c-ale tale moaște au ajuns pe toată glia,

Însă multe mici fragmente se găsesc și-n România;

Bucură-te, că între sfinții țării ești prețuit ca Sfânt Vlădică, 

Pelerini ce trec prin Roman cinstesc sfânta părticică.

Oda 2-a

Trecut-ai, sfințite, prin foc și prin apă, în aspre necazuri trăind,

Dar toate acestea au fost suportate, prin Duhul putere primind.

Credința, nădejdea, iubirea perenă, sub aura lor tu ai stat,

Acestea ți-au pus în suflet nădejde și pacea divin-ai aflat.

În inima unde se naște răbdarea, s-așează iubirea de sfinți,

Iar ție, Părinte, Hristos ți-a dat dorul și darul frumos ca să cânți.

Bucură-te, minte-ncălzită de zefirul primăverii,

Care suflă ca o briză până spre căderea serii;

Bucură-te, tânăr harnic aplecat spre-nvățătură, 

Care ai mers la izvoare, recitind Sfânta Scriptură;

Bucură-te, tânăr statornic, înțelept și silitor,

Ce în lupta cu păcatul ai ieșit biruitor;

Bucură-te, teologul ce reafirmi Ortodoxia 

În școlile din Atena, Țarigrad și-Alexandria;

Bucură-te, că sinodul te-a ales și rânduit 

În anticul Pentapole, înțelept mitropolit;

Bucură-te, că dai speranță, adăpost și sănătate 

Celor salvați din furia apelor învolburate; 

Bucură-te, ierarh vrednic, căruia focul ispitirii

N-a putut să-i curme drumul spre limanul mântuirii.

Oda 3-a

Primind arhieria ca pe o cruce, ai purtat-o demn și zelos,

Iar crucea ai dus-o pe culmea Golgotei, Cirineu` fiindu-ți Hristos.

Dar duhul fatidic, văzându-ți lucrarea și cum în virtute sporeai,

Ți-a născocit multe capcane, la care nici tu nu gândeai.

De ură și pizmă, cu minciuni inventate, nedrept ai fost acuzat,

Încât, fără scrupul, din jilț de onoare, nedemn ai fost alungat.

Întristat și singur, părăsit de prieteni, la Atena ai plecat abitir,

Hristos schimbându-ți sumbra tristețe, când ai gustat din potir.

Bucură-te, smerit părinte, de onoare dezbrăcat, 

Dar întors în țara mamă, Hristos pacea ți-a redat;

Bucură-te, precum evreii, purtând semnul biruinței,

Se întorceau din robie spre Țara Făgăduinței;

Bucură-te, că al tău suflet s-a liniștit prin Hristos,

Începând altă lucrare, de vreme ce te-ai întors;

Bucură-te, că Providența ți-a ghidat pașii năstavi,

Spre Eghina, unde, Sfinte, ai vindecat mulți bolnavi;

Bucură-te, doctor nemitarnic în smerita ta lucrare, 

Știind că jertfa de sine este o virtute mare; 

Bucură-te, că prin tine, în mica insulă grecească,

Mănăstire de măicuțe a-nceput să se zidească.

Oda a 4-a

Dacă lucrarea, spre slava cerească a început a se-nfiripa,

O secetă cruntă atins-a ținutul, de parcă pământul ardea.

Așa cum Ilie, rugat-a pe Domnul, văzând pământul ardent, 

Picăturile ploii păreau niște lacrimi din ochi de copil inocent.

Tot astfel, părinte, la ruga-ți curată, ploaie Hristos a vărsat, 

Iar insula ta, iubite părinte, pământul uscat a-nviat.

Când seceta aspră s-a stins, deodată, prin post și prin rugăciuni,

Mulțime de oameni simțit-au cu duhul că ești făcător de minuni.

Bolnavii, săracii, orfanii, bătrânii veneau ca la blândul păstor,

Iar tu, preasfințite, primeai pe tot omul cu tact și duh răbdător.

Bucură-te, misionar unic, care după pristăvire

Ai lăsat poporu-n lacrimi, în durere și mâhnire;

Bucură-te, suflet ca neaua, și așezat între sfinți,

Care n-ai părăsit lumea, din cer pace îi trimiți;

Bucură-te, că după moarte ai început să aduni

Credincioși din toată lumea, vorbind cu ei prin minuni;

Bucură-te, că din raiul desfătării, unde ai fost așezat,

Prin tine Hristos trimite pace și har necreat;

Bucură-te, că din ceruri, n-ai mai vorbit prin cuvinte,

Ci prin minuni felurite, arătări și semne sfinte;

Bucură-te, că în mănăstirea care apoi s-a zidit

Multe tinere din lume, venind, s-au călugărit;

Bucură-te, că ești șipot care prelungești izvorul

Lui Hristos, Care dă apă la sfinți și la tot poporul; 

Bucură-te, și te roagă pentru poporul român,

Ca să nu dispară neamul și să rămână creștin.

Oda a 5-a 

Asceza și postul, munca sau truda, citirea cărților sfinte

Ți-au preschimbat viața în apatia și rugăciunea fără cuvinte. 

Ortopraxia, de-a pururi, părinte, în duh filocalic făceai,

Iar despre credința noastră cea dreaptă aceste cuvinte spuneai:

O, Ortodoxie, dreaptă slăvire, furtuni te lovesc tot mai greu,

Ateii voit-au să facă din tine un suvenir aruncat în muzeu.

Dar Logosul veșnic, ca pe o floare, sub piatră de râu te-a ascuns.

Când valul va trece, tot El o va pune în glastra Celui de sus.

Bucură-te, cel ce-n parfumul florilor de primăvară

Îți speli chipul tău iconic ca sfinții, odinioară;

Bucură-te, cel ce-n suflet ai simțit prezența Lui,

Ca un achimit, în noapte, citești Cartea Cerului;

Bucură-te, a cărui viață a fost urcuș permanent

Și ești cunoscut în lume ca imnograf și poet;

Bucură-te, sfânt părinte, care timpul efemer

L-ai răscumpărat prin fapte tezaurizate-n cer;

Bucură-te și îi iartă pe cei ce ți-au făcut rău

Și te roagă pentru dânșii să îi ierte Dumnezeu;

Bucură-te, că iubirea de dușmani ne-ai învățat,

Și cum să scoatem gunoiul din ochiul înlăcrimat;

Bucură-te și învață pe tinerii cei zeloși

Cum să răscumpere timpul ca să ajungă hristoși.

Oda a 6-a

Hristos ți-a dat, Sfinte, harul cel veșnic prin care vindeci bolnavi,

De aceea, părinte, porneau înspre tine adesea venind cei mai gravi.

Le ascultai vorba, durerea, necazul, făcând anamneză la toți,

Iar ca un doctor de trup și de suflet, deschideai a cerului porți. 

Domnul din ceruri asculta rugăciunea, din ei pe mulți vindecând,

Plecau ușurați de unde veniră, Milostivului Dumnezeu mulțumind.

Dar timpul nu iartă, ci trece în grabă marcându-ți trupul firav,

În ciuda răbdării și rugii curate ai căzut, părinte, bolnav.

Bucură-te, că la tine vin mulți oameni cu renume,

Îi pomenești din iubire după rang și după nume;

Bucură-te, că viața ți-a fost plină de încercări,

Trecând prin ispite grele, zavistii și remușcări;

Bucură-te, că în ceruri ai aflat pacea deplină,

Unde locuiesc toți sfinții în lumina cea divină;

Bucură-te, fiul luminii, din sumbra singurătate, 

N-ai fost niciodată singur, având pe Hristos, ca frate; 

Bucură-te, sfinte care Dumnezeu a rânduit 

Ca părticele din moaște s-ajungă unde-ai dorit;

Bucură-te, că la Roman a ajuns, prin stăruință,

O micuță părticică dată prin bunăvoință;

Bucură-te, că a fost așezată lângă cea a Cuvioasei,

Devenind, astfel, străjerul și apărătorul casei.

Oda a 7-a

Minuni fără de număr ai săvârșit, Sfinte, încă trăind printre noi,

Astfel, săracii, bolnavii, bătrânii, veneau înspre tine șuvoi.

Stăteau cu răbdare, în post și trezvie, zile și nopți uneori,

Doar ca să-ți vadă chipul iconic, ce-i odihnea, deseori.

Dar când a venit și ziua sortită ca sufletul să meargă la cer,

Toată suflarea creștină a lumii pierdea cel mai scump giuvaer.

Când sufletul tău, Sfinte, și-a lăsat trupul, n-a fost socotit ca moarte, 

Ci paștele unic, naștere-n ceruri, sau plecare într-un loc mai departe. 

Bucură-te, că tu murisei când ai primit chip îngeresc

Și ai devenit icoană cinului monahicesc;

Bucură-te, cel ce dai mărturie de clipa reîntâlnirii 

La Învierea cea de obște și judecata iubirii;

Bucură-te, că vei sta la judecată împreună cu toți sfinții,

Judecând toată suflarea, mai întâi protopărinții;

Bucură-te și ne-ajută pân' la clipa-nfricoșată, 

Să avem timp de căință în libertate asumată;

Bucură-te, cu toți sfinții, așteptând Ziua de Apoi,

Pentru că sfârșitul lumii palpită deja în noi.