Încă de la primele ore ale dimineții, numeroși credincioși au venit să aducă cinstire sfântului originar din această comunitate. Din soborul slujitorilor au făcut parte părintele arhimandrit Nicolae Dănilă, exarhul mănăstirilor și schiturilor din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, părintele Eugen Ciuche, protopop de Bacău, stareți ai așezămintelor monahale din cadrul eparhiei, preoți și diaconi.

În cadrul Sfintei Liturghii au fost pomeniți și părinții Sfântului Visarion, Gheorghe, care ulterior a îmbrățișat viața monahală, primind numele Ghenadie, și Ilinca.

În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul a evidențiat puterea mărturisitoare a Sfântului Visarion și actualitatea exemplului său pentru creștinii de astăzi, îndemnându-i pe cei prezenți să cultive aceeași statornicie în credință:

„Un vestit poet român a spus următoarea expresie: „Eu cred că veșnicia s-a născut la sat”. Parafrazându-l pe Lucian Blaga, aici, în satul Secuieni, am putea să spunem că sfințenia s-a născut la sat. Veșnicia și sfințenia s-au născut, adică, în locuri curate, în locuri binecuvântate de Dumnezeu. Am venit astăzi, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, pentru a răspunde invitației acestei parohii, a părintelui Bogdan și a dumneavoastră, a comunității, de a fi împreună la bucuria prăznuirii Sfântului Cuvios Visarion de la Lainici, dar născut aici, în satul Secuieni, din județul Bacău. Deci am venit acasă la Sfântul Visarion pentru a ne bucura și a-l chema în rugăciuni, a-i cere binecuvântarea și mijlocirea înaintea lui Dumnezeu.

Deși Sfântul Visarion a plecat din acest sat, urmând cărările pe care Dumnezeu i le-a deschis în viață, el nu a părăsit niciodată acest ținut. Ba mai mult, i-a purtat în rugăciunile lui pe toți locuitorii acestui sat, nu doar pe familia lui, ci pe toți locuitorii, familia extinsă, familia mărită. Și Dumnezeu a rânduit ca aceste rugăciuni să fie împlinite, ba mai mult, să se întoarcă acasă ca sfânt, purtând cununa muceniciei.

Sfinții nu își uită niciodată prietenii și suntem convinși că noi, care am venit astăzi să ne închinăm, nu vom fi uitați în rugăciunile lui. Să avem curajul Sfântului Visarion în a ne mărturisi credința, pentru că viața sa duhovnicească s-a încheiat mucenicește, pentru mărturisirea credinței. Dumnezeu a primit această pătimire, așezând pe capul său cununa muceniciei, iar toți cei ce mărturisesc credința cea adevărată se fac vrednici de aceleași cununi.”

Părintele paroh Bogdan Antohi a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență și a evocat legătura duhovnicească deosebită pe care credincioșii din Secuieni o au cu Sfântul Visarion:

„Cu siguranță, cum spunea Sfântul Nicodim Aghioritul, noi purtăm un război nevăzut. Războiul nostru duhovnicesc, al prietenilor Sfântului Visarion, este mai ușor de când sfântul s-a întors acasă și îi simțim lucrarea duhovnicească. Să știți că multe s-au schimbat și multe se vor schimba, pentru că Sfântul Visarion, atunci când am avut nevoie, totdeauna, cum ați spus, ne-a trimis câte un prieten care a umplut golul.

De aceea, Sfântul Visarion lucrează pentru noi, cei de aici, din acest deal al Secuienilor, dar, cu siguranță, lucrează în inima fiecăruia care se roagă și se închină la cinstita sa icoană, unde se află și această părticică din sfintele sale moaște.”

La finalul Sfintei Liturghii a avut loc o procesiune cu icoana-relicvar a Sfântului Visarion de la Lainici în jurul bisericii. Acest odor de mare preț conține o părticică din cinstitele moaște ale sfântului băcăuan, oferită bisericii parohiale în data de 16 noiembrie 2025 de către Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei.

Scurtă biografie

Născut la 28 mai 1884, în localitatea Secuieni, Sfântul Visarion Toia și-a petrecut primii ani ai vieții în această comunitate, unde a deprins dragostea față de Biserică și valorile credinței creștine. După ce a urmat Școala de cântăreți bisericești de la Roman, a îmbrățișat viața monahală la Mănăstirea Frăsinei, iar mai târziu, în 1929, a devenit stareț al Mănăstirii Lainici, contribuind la refacerea și reorganizarea acesteia.

Viața sa, încununată prin mărturisirea credinței în vremurile de prigoană comunistă, reprezintă astăzi un model de statornicie duhovnicească și de slujire jertfelnică a lui Dumnezeu și a semenilor. Pe 12 iunie 1950, Sfântul Visarion a fost scos în mod agresiv din cameră și aruncat peste pridvor, întrucât nu a dorit să predea una dintre camerele mănăstirii locotenentului aflat la acel moment în stare de ebrietate. A fost bătut pentru acest gest în mod sângeros, fiindu-i fracturat piciorul drept, și a fost lăsat într-o baltă de sânge. Deși grav accidentat, a decis să nu părăsească mănăstirea, obștea și credincioșii, suferind asemenea unui martir nu doar injuriile aduse de către cei care se opuneau credinței ortodoxe, ci și durerile și nevoile cauzate de către rănile nevindecate, care au cangrenat între timp.

În toamna anului 1951, după o lungă suferință, s-a internat în spitalul din Târgu Jiu, unde i-a fost amputat piciorul drept, iar în data de 8 noiembrie, la ora trei și jumătate dimineața, într-o chilie retrasă, protoschimonahul Visarion Toia s-a născut în ceruri, lăsând în urmă nu doar o moștenire impresionantă a isihasmului la Mănăstirea Lainici, ci și un model de mărturisire a credinței ortodoxe în fața agresiunii comuniste.

Pr Razvan Popovici