Marți, 21 iulie a.c. la Catedrala „Sf. Cuv. Parascheva” din Roman a fost oficiată Sfânta Liturghie în memoria părintelui arhimandrit Serafim Huzdup, cel care fost exarh al mănăstirilor, ecleziarh al Catedralei Arhiepiscopale din Roman și consilier eparhial, mutat prematur din viața aceasta la doar 46 de ani, în ziua de 12 iunie a.c. Slujba Parastasului a fost precedată de Sfânta Liturghie oficiată de părintele Arhim. Pimen Costea, Vicar eparhial, alături de un mic sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul său părintele Vicar Eparhial a vorbit despre nădejdea mântuitoare a celor mutați în viața veșnică.
Avem certitudinea că modul de a trăi creștinește ne pune deseori în proximitatea lui Dumnezeu. Avem această convingere datorită în primul rând actului Învierii Domnului nostru Iisus Hristos prin care nădăjduim în propria înviere. Nădăjduim că toți cei care au părăsit această lume, dragi ai noștri, sunt în odihna lui Dumnezeu, tocmai pentru faptul că în cuvântul Evangheliei rostit de Domnul Iisus Hristos că: Cel ce crede în Mine nu va muri, ci va avea întru el viață veșnică!, ne dă speranța că o viață trăită în credincioșie și în totală lepădare de toate cele lumești întru asumarea slujirii nu poate rămâne fără împlinirea acestei făgăduințe. De aceea, la patruzeci de zile se face pomenirea celui răposat, celui plecat în veșnicie. Întru aducere aminte se face ridicarea panaghiei, o rânduială pe care mulți nu o știu și nu o înțeleg, dar în spatele căreia se ascunde o profundă taină creștină, și anume aceea a comuniunii stabilite anterior pe pământ între cel ce a fost și nu mai este printre noi și cel ce va să fie în inima noastră ca purtător al amintirii. Se face această legătură sub forma circulară a colacului, fără început și fără de sfârșit, pentru că viața omului în amintirea celor ce rămân are teoretic un început și un sfârșit, dar în practică nu are nici început și nici sfârșit pentru că trăiește în timpul lui Dumnezeu.
Tot acum, părintele a explicat importanța ridicării Panaghiei și a rugăciunii pentru sufletul părintelui Serafim.
Are această apartenență divină, de aceea din acest cerc se taie o părticică în formă de triunghi și se împarte familiei ca semn al comuniunii, a unei apartenențe la cele pământești. Lumânarea este lumina celui care a plecat din lumea aceasta și se vrea a fi veșnică, care luminează amintirea celor care au rămas, iar prosopul este cel care ne amintește de imaginea aceluia, pentru că folosul lui este de a șterge fața, iar fața este aceea de a vizualiza permanent imaginea celui care nu mai este, de al avea în amintirea noastră, de a o păstra pururea vie în tot ceea ce se întâmplă și se va petrece de acum înainte. Cel care moare, nu moare atunci când este pus în catafalc și apoi sub pământ, ci moare atunci când amintirea lui dispare din conștiința noastră. Să îi păstrăm vie amintirea părintelui Serafim, pentru că ne-a fost un prieten drag și un coleg și poate multora un părinte drag! Dumnezeu să îl ierte!
Răspunsurile liturgice au fost oferite de corala „Paraschevi" a Catedralei Arhiepiscopale. (Pr. Daniel Marari)
