Cu această ocazie s-a dezbătut și tema: Patriarhul Justinian, apărător al Ortodoxiei românești în timpul comunismului, prezentată de părintele Racoviță Marin de la Parohia Cucova, care a spus între altele:
Cu toate că la 26 martie 2017 s-au împlinit 40 de ani de la trecerea la cele veşnice a celui de-al treilea Patriarh al României - Patriarhul Justinian Marina, în pofida vremii trecute, se pare că pasiunile pe care personalitatea sa le stârneşte în conştiinţa multora au rămas neschimbate, semn limpede că Părintele Patriarh Justinian Marina nu a fost un om oarecare. El a dorit ca măcar după moarte, oamenii să-l înţeleagă şi să nu-l judece după aparenţe. Din acest motiv, el a redactat un voluminos "testament", actualizat şi reasumat de mai multe ori, în care a dorit să transmită "celor de faţă şi viitori" ce a încercat şi ce a reuşit să facă în calitate de Patriarh al României: "Fiind cuprins de neputinţă şi bătrâneţe şi din zi în zi slăbind cu trupul, m-am gândit să scriu acest duhovnicesc testament prin care să facă cunoscut acelora care vor voi, după sfârşitul meu, să caute avere în chilia mea, să nu se mai ostenească în zadar, nici să-i ispitească pe cei ce m-au slujit, ca să afle bogăţia mea sau comoara pe care am adunat-o ca patriarh în cei peste douăzeci şi cinci de ani de patriarhat. N-am adunat aur şi argint, nici bijuterii sau pietre scumpe, fiindcă niciodată nu mi-am pus nădejdea în ele, ci totdeauna mi-am pus nădejdea în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, care niciodată nu m-a părăsit", a precizat părintele în cuvântul său.
Referindu-se la la modul în care patriarhul Justinian vedea misiunea Bisericii în contextul social-politic al timpului, părintele Racoviță a spus: Citind Sfânta Scriptură şi Sfinţii Părinţi, şi încercând să acţioneze "potrivit cu duhul lor", Părintele Patriarh Justinian Marina a căutat de-a lungul vieţii să ducă la îndeplinire un program pentru Biserică, pe care-l ilustrează în testament prin diferite fapte ale sale, consemnate "nu spre lauda omenească, ci ca să pot ruga cu toată căldura sufletului meu pe urmaşii mei ca cele neîmplinite în Biserica lui Dumnezeu din România să se împlinească şi să se desăvârşească". Trei sunt ţintele acestui program, aşa cum reiese din textul testamentului: păstrarea unităţii în duh a Bisericii; creşterea şi formarea în Duhul lui Dumnezeu a clerului şi credincioşilor; dezvoltarea laturii văzute a activităţii Bisericii, sub raport social, economic şi edilitar.
Așadar, al treilea patriarh al României a fost o personalitate complexă, care şi-a iubit Biserica pe care a păstorit-o, încercând să o apere printr-o politică de echilibru. Acceptând să facă unele lucruri pe care le considera de mai mică importanţă, cum ar fi pastoralele mobilizatoare, în care oricum nu credea nimeni, sperând să câştige în altă parte, în chestiunile esenţiale ale vieţii bisericeşti. Justinian ştia că menirea unei Biserici nu este să lupte cu statul sau cu o orânduire nedreaptă, cum a fost comunismul, căci „nu este stăpânire decât de la Dumnezeu, iar cele ce sunt, de la Dumnezeu sunt rânduite” (Romani 13, 1). Scopul Bisericii este mântuirea credincioşilor săi, aceasta fiind singura luptă îndreptăţită să o ducă cu arme spirituale, indiferent de orânduirea lumească. Patriarhul Justinian a făcut eforturi imense în acest sens pentru a ţine Biserica la suprafaţă, astfel încât locaşurile de cult să nu fie închise, Liturghia să se săvârşească, oamenii să fie botezaţi, cununaţi şi înmormântaţi creştineşte. Toate acestea într-o republică comunistă în care Biserica a fost singura instituţie care propovăduia o altă învăţătură şi ideologie decât cea materialist- dialectică a statului represiv, a concluzionat părintele referent.

La finalul întâlnirii, părintele Alexandru Zamfir, delegatul IPS Arhiepiscop Ioachim, a răspuns întrebărilor preoților sascuteni, aducând totodată la cunoștința celor prezenți ultimele noutăți ale hotărârilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.