Încă de vineri-dimineața, Curtea Domnească din Bacău s-a umplut de credincioși care, cu flori, ramuri de busuioc și lumânări în mână, așteptau sosirea icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț.
"De fiecare dată vin, de 15 ani, de când, cu voia Domnului, vine icoana făcătoare de minuni la noi în oraș - a mărturisit o femeie între două vârste, strângând la piept o carte de rugăciuni. Vin și mă rog pentru sănătate și bună înțelegere pentru familia mea".
Într-adevăr, de mai bine de un deceniu, la Biserica Precista, ctitorie a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, în apropierea hramului bisericii, se produce un pelerinaj sub directa îndrumare a preoților Constantin și Mihai Tomozei. La fiecare început de august, sfânta icoană a Maicii Domnului, cunoscută ca icoana "cu trei mâini" vine să se întâlnească cu băcăuanii aflați în căutarea lui Dumnezeu.
"De când cu criza asta, parcă suntem mai mulți cu fiecare an, cei care venim să ne-nchinăm la Sfânta Fecioară" a mai concluzionat un credincios privind peste capetele celor adunați în fața locașului de cult.
Și Maica Domnului nu s-a lăsat așteptată. Tineri și bătrâni au întâmpinat icoana sfântă, petrecând-o către locul de cinste rezervat în fața altarului, cântând imnuri de slavă, apoi, în liniște, s-au perindat prin fața ei, fiecare cu rugăciunea și speranțele proprii în gând.
"Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț va sta în biserica noastră până pe data de 15 august, - a declarat preotul Mihai Tomozei - când vom prăznui hramul Sfintei noastre Biserici".
Duminică, 11 august, credincioșii băcăuani care au ales să se roage în Curtea Domnească, sub umbra Bisericii Precista, l-au avut printre ei pe ierarhul locului, PreaSfințitul Episcop Ioachim Băcăuanul, care, alături de un sobor de preoți a oficiat Sfânta Liturghie.
Un moment deosebit a fost acela când întreg soborul a îngenunchiat rugându-se pentru ploaie liniștită care să dea rod pământului însetat. În tot acest timp, sute de creștini așteptau în liniște să-și aștearnă rugăciunile la picioarele Icoanei Sfintei Fecioare, într-un pelerinaj împământenit în calendarul spiritual al băcăuanilor.