Părintele Arhimandrit Serafim Huzdup a fost pomenit la Mănăstirea Runc

Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a săvârșit sâmbătă, 18 iulie 2020, la Mănăstirea „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, din localitatea Runc, începând cu ora 12, slujba parastasului pentru părintele arhimandrit Serafim Huzdup, la împlinirea a 40 de zile de la trecerea sa la cele veșnice. Slujba parastasului a fost precedată de Sfânta Liturghie oficiată de părintele Arhim. Pimen Costea, Vicar eparhial la mănăstirea Ciolpani, vatră monahală ce îl are ca și protector pe „Sf. Emilian" de la Durostorum prăznuit astăzi în Biserica Ortodoxă.

Cu această ocazie, IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim a evocat personalitatea părintelui Arhimandrit Serafim Huzdup fost exarh al mănăstirilor, ecleziarh al Catedralei Arhiepiscopale din Roman și consilier eparhial, un foarte responsabil trăitor și un mărturisitor al credinței ortodoxe.

Preacuvioase părinte Vicar, preacuvioși părinți Stareți, Preacucernici părinți, preacuvioase Maici Starețe, distinse oficialități, dragii mei prieteni veniți la această pomenire. Sunt 40 de zile de când am așezat sub glie pe un confrate al nostru care înțeleg că a fost atât de iubit, prin faptul că vedem prezența voastră atât de numeroasă la pomenirile pe care le facem conform rânduielilor bisericești ortodoxe. Aceasta este un semn îmbucurător pentru faptul că simțim că cei care au plecat în viața lui Dumnezeu sunt împreună cu noi în chip spiritual, fiind prezenți întru absență. Scara pe care o avem noi pregătită de Dumnezeu pentru fiecare din noi este scara Hristos! El este drumul, este scara, este Calea, este adresa unde trebuie să ajungem și  unde suntem primiți dacă venim cu inimă curată. Doar așa, El își revarsă iubirea sa milostivă pe care o ține ca o mantie peste noi și cu care ne ocrotește fie în veacul de acum sau în cel care va să fie.

În cuvântul Său, Chiriarhul a vorbit despre legătura duhovnicească dintre Sfântul Emilian de la Durostorum, părintele Emilian Panait duhovnicul și părintele arhimandrit Serafim ucenicul.

 În calendarul de suflet al Bisericii Ortodoxe este înscris numele Sfântului Mare Mucenic Emilian în cinstea căruia pe una din colinele acestea ale Buhușului s-a zidit mănăstirea de la Ciolpani de către un vrednic duhovnic, de  părintele Emilian Panait. Deci, astăzi amintim de Sfântul Emilian, de Cuviosul duhovnic Emilian, ctitorul si de părintele Serafim Arhimandritul. Astăzi avem în fața noastră un triptic în care martirul Emilian stă ca un protos al vieții noastre duhovnicești pe care o dedicăm lui Hristos. El este în centru ca Sfânt și alături de el este un duhovnic,ctitor și restaurator si un ucenic ascultător smerit. Ne-am adunat cu toții aici cler și popor pentru a vedea împreună biserica nedespărțită în Iisus Hristos Domnul istoriei. Cu toții constituim un buchet pe care îl aducem înaintea Sfintei Treimi ca rugăciune pentru cei doi părinți pentru Emilian ctitorul și Serafim duhovnicul.

Ierarhul a alcătuit și un poem liric intitulat: Un triptic aparte cinstit în obștea de la Runc și Ciolpani  https://eprb.ro/un-triptic-aparte-cinstit-obstea-de-la-runc-si-ciolpani, ce a fost rostit de părintele vicar eparhial. La final, au fost împărțite pachete cu alimente pentru părintele Serafim Arhimandritul.

....

Părintele Arhimandrit Serafim, plecat la Domnul în mod neașteptat, la doar 46 de ani, în ziua de 12 iunie a.c. Apropiat colaborator al IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim, părintele a fost exarh al mănăstirilor din cadrul Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului (2002-2005), iar din 2009 a ocupat funcţia de consilier silvic şi agricol la Centrul eparhial, la care s-a adăugat și responsabilitatea de eclesiarh al Catedralei arhiepiscopale din Roman.

(pr. Daniel-Ionel Marari)