Numeroși credincioși s-au rugat astăzi alături de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim la mormântul părintelui Constantin Leonte, la trecerea a 40 de zile de la mutarea sa la cele veșnice
Flori de primăvară așezate pe mormânt. Doliu, așteptare și răbdare pe chipurile numeroșilor băcăuani prezenți la pomenire. La mormântul părintelui profesor Constantin Leonte, de la a cărui mutare la cele veșnice s-au împlinit 40 de zile, s-au rugat astăzi, 26 martie, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim, alături de un sobor de preoți din zona Bacăului. Unul dintre cei mai erudiți slujitori ai Sfântului Altar din Eparhia Romanului și Bacăului, fost profesor de teologie dogmatică la Liceul Teologic ”Episcop Melchisedec” din Roman, inspector școlar pentru disciplina Religie în cadrul ISJ Bacău, autor a numeroase studii de teologie și articole de specialitate publicate în reviste bisericești și de cultură, părintele Leonte a fost pomenit după predania Sfintei noastre Biserici. La locul său de odihnă veșnică s-au aflat, alături de familie, prieteni, numeroși credincioși, dar și reprezentanți de seamă ai autorităților locale și ai învățământului băcăuan. Rugăciunilor de dezlegare citite de ierarh li s-au adăugat cuvintele de mângâiere și învățătură pe care Înaltpreasfinția Sa le-a adresat celor prezenți, reliefând personalitatea preotului Constantin Leonte, profunzimea gândirii sale teologice, acesta fiind un bun și rafinat cunoscător al teologiei Sfinților Maxim Mărturisitorul și Grigorie Palama, dar și a operei pe care ne-a lăsat-o părintele Dumitru Stăniloae. ”Suntem în această perioadă din anul bisericesc a Postului Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, puși în fața faptului de a înțelege ce înseamnă cele 40 de zile, în care am adăugat dragostea noastră la dragostea lui Dumnezeu pentru părintele Leonte. Este o despărțire vremelnică, întrucât ne vom reîntâlni, așa cum Hristos Domnul s-a reîntâlnit cu sfinții Săi apostolii după Înviere”, a spus, între altele, IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim. De asemenea, chiriarhul Eparhiei Romanului și Bacăului a transmis și mesajul de compasiune față de familia îndoliată adresat de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan, îndemnându-i pe cei prezenți să nu contenească rugăciunea pentru preotul atât de iubit și apreciat de comunitatea băcăuană și nu numai.