Aproape toți marii intelectuali şi oameni de ştiinţă au convingerea că Europa este o creaţie a creştinismului, cu o tradiţie solidă şi sădită pe sângele martirilor. 
    În timpurile actuale însă persistă tot mai mult o tendinţă serioasă de relativizare sau ignorare cu bună ştiinţă a tradiţiei creştine; în ultimul timp, chiar o anulare tot mai vizibilă a ei. 
    Trebuie să precizăm că există tradiţii şi Tradiţie. Tradiţiile sunt de multe ori superstiţii, dar Tradiţia înseamnă idealul şi valoarea. În Antichitate (după sec.V î.Hr.), faimoasa Atena a decăzut tocmai pentru că sofiştii au început să relativizeze tradiţia, adică valorile şi idealurile. În momentul când relativizezi Tradiţia, ea devine o opinie. Ori valorile şi idealurile nu sunt niciodată opinii. Ele sunt intangibile, pentru că sunt revelate. Nimeni nu are dreptul să-și dea cu părerea asupra Revelaţiei. În ceea ce mă privește, ca ierarh și smerit slujitor al Bisericii Ortodoxe, făcând parte dintr-un Sinod unit și responsabil – care-și desfășoară activitatea, în puterea Sfântului Duh, sub bagheta diriguitoare a Preafericitului nostru Patriarh Daniel, nu am opinii proprii, personale, ci numai cele ale Bisericii, ale Sfântului Sinod. Eu n-am spus niciodată și nici că voi spune: „Asta spune Sfântul Sinod, ca for suprem în Biserica noastră dreptmăritoare, dar după opinia mea e altfel....!”
    Noi astăzi pare că trăim într-un fel de imperiu al opiniilor. Există totuşi domenii unde datul cu părerea nu-şi are locul, este chiar relativizant şi în cele din urmă distrugător. 
    Creştinul autentic, duhovnicesc şi, concomitent, raţional este un om inteligent. Oamenii inteligenţi au o perspectivă largă asupra lumii, o perspectivă de durată, pe termen lung. Nu reacţionează instinctiv şi impulsiv. Instinctul e specific animalelor, noi suntem persoane de comunicare și comuniune, în care ar trebui să se vadă acea teofanie permanentă instalată la Botezul fiecăruia dintre noi în numele Sfintei Treimi, după al Cărei chip suntem crea?i. Aceasta presupune conştientizarea vieţii viitoare, încrederea în ea, nu împotmolirea voluntară în viaţa computerizată şi narcisistă a lumii pământeşti. 
    Astfel, putem spune că cei care sunt creştini autentici au perspective, pe când oamenii mai puţin ancoraţi în viaţa Bisericii au doar puncte de vedere, opinii. Creştinul nu are niciodată perspective utopice, pe când omul computerizat şi insensibil ajunge chiar să se hrănească inconştient din utopii. 
    Ştim cu toţii că „viaţa cea plenară după moarte’abia începe”, aşa că trebuie să realizăm că totul este trecător, mai ales necazurile. Niciun necaz nu este veşnic. Numai Viaţa şi Adevărul sunt veşnice. 
    Să nădăjduim cu toţii în vindecare şi în pace. Nu ne facem calcule, nu facem statistici, pentru că noi nu suntem optimişti. Numai optimiştii fac calcule. Noi nădăjduim! E o diferenţă majoră! Nădejdea implică providenţa, optimismul implică doar forţa proprie, care după cum ştim din istorie, e destul de limitată şi aşa va fi mereu. 
Să nu ne mai risipim în lucruri care nu ne fac bine. Să ne recompunem lăuntric şi să recompunem relaţia noastră cu celălalt. 

                    (Arhiepiscop Ioachim – 20 martie 2020)