Întru Slava Eroilor Neamului!
În contextul sărbătoririi Sfântului Andrei cel întâi chemat, încreștinătorul României și a Zilei Naționale a României, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, 100 de copii beneficiari ai Centrelor de Catehizare pentru Copii OSANA (Parohia „Intrarea Domnului în Ierusalim” – Bacău) și „Sfântul Dimitrie” (Parohia Siretu) au avut parte de o călătorie la Mausoleul de la Mărășești, ridicat în cinstea Eroilor căzuți la datorie în Primul Război Mondial.
După participarea la Sfânta Liturghie și cuminecarea cu Sfintele Taine, tinerii, alături de coordonatorii lor, preotul Ionuț Epure și preotul Răzvan-Dimitrie Radu, s-au îmbarcat în două autocare și au plecat spre edificiul de la Mărășești. Odată ajunși, mulțimea de copii s-a așezat în jurul mormântului Generalului Eremia Grigorescu, adăpostit în capela Mausoleului, prilej cu care cei doi preoți, alături de părintele Apostol, capelan al locului, au săvârșit un Trisaghion pentru miile de Eroi care s-au luptat și s-au jertfit câștigând prin sângele lor libertatea noastră de astăzi.
După momentul religios, cei prezenți au beneficiat de un tur al galeriilor alături de ghidul care completa pașii copiilor cu informații și noțiuni despre fiecare încăpere. De asemenea, cu acest prilej au fost interpretate și cântece patriotice, ca semn al unei adânci recunoștințe adresate celor care își dorm somnul de veci în acele locuri. Vizita copiilor a continuat cu plimbarea către Muzeul de la Mărășești, aici putând fi admirate arme, uniforme și obiecte ce au aparținut unor personalități precum Ecaterina Teodoroiu sau Maria Zaharia.
După aceasta, cei 100 de copii s-au întors spre casă, însă nu înainte de a poposi în micul orășel, Adjud, la o mult așteptată felie de pizza.
Această călătorie a avut în vedere pe lângă oferirea unei zile de recreere copiilor care frecventează cele două centre și sădirea unor valori morale și creștine care să îi ajute în formarea și devenirea lor ca oameni ai societății civile de mâine. Astfel de zile precum cele de 30 noiembrie și 1 decembrie, sunt prilejuri binecuvântate pentru a explica generațiilor viitoare importanța cinstirii memoriei Eroilor jertfiți pe câmpurile de luptă.
În mod providențial, ziua Sfântului Andrei, cel care cheamă întreg neamul românesc la unitatea credinței, este în ajunul Zilei Naționale a românilor care sunt chemați la unitatea de neam și patrie. Ambele zile converg în însemnătatea lor către un singur lucru și anume unitatea Bisericii formată din români creștini și uniți prin gând, simțire și sentiment patriot.
Evenimentul de astăzi se înscrie în activitățile proiectului Protoieriei Bacău intitulat „Eroi au fost, eroi sunt încă!”. Acest proiect de suflet și-a propus începând cu anul 2022 ca în parteneriat cu Asociația Națională Cultul Eroilor – Filiala „Colonel Corneliu Chirieș” Bacău să identifice și să promoveze monumente ale Eroilor din parohiile Protopopiatului, evocând aceste personalități prin activități ample în comunitatea civilă și eclesială. O altă componentă a proiectului este și cea care se îndreaptă spre tineri și modul în care se poate sădi în conștiința lor importanța unei cinstiri deosebite oferite celor care au trăit mai înainte.