Duminică, 8 Martie, de Ziua Internațională a Femeii, la Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh”, din Oneşti, doamna Profesoară Oana-Adina Vîlcu, alături de grupul catehetic al parohiei, însoțiți de doamna profesoară Elena Daniela Coşa, au oferit mamelor şi tuturor femeilor din comunitate un moment artistic emoționant.
Această activitate se încadrează în proiectul „Familia-icoana pilduitoare a Iubirii”, inițiat de Parohia „Pogorârea Sfântului Duh”, în colaborare cu Şcoala „Emil Racoviță”, fiind înscris în Concursul Național Catehetic „Familia - binecuvântare a lui Dumnezeu și școală a iubirii smerite și darnice".
Au fost evocate modele de mame creştine din istoria veterotestamentară, actualizând astfel misiunea sfântă pe care mamele au avut-o dintotdeauna în familie şi în societate. Cei mici au dedicat apoi versuri şi cântece mamelor, le-au oferit flori şi îmbrățişări, mulțumindu-le pentru grija şi efortul lor.
Părintele Alexandru Pânzaru a mulțumit doamnelor profesoare şi copiilor în numele tuturor celor ce s-au bucurat de aceste momente, lansând mamelor îndemnul de a urma exemplul femeilor sfinte din istoria mântuirii care au contribuit la păstrarea şi sporirea credinței în lume.
(Pr. A.P.)



