În zilele de 28 și 29 octombrie 2026, 60 de preoți din Protopopiatul Roman au participat la două sesiuni de instruire privind acordarea primului ajutor în situații de urgență, susținute de cadre ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Petrodava” al județului Neamț – Detașamentul de Pompieri Roman.
Activitatea a avut ca scop familiarizarea clericilor cu principalele măsuri de intervenție în situații care pot pune în pericol viața unei persoane, oferindu-le cunoștințe teoretice și deprinderi practice necesare acordării primului ajutor până la sosirea echipajelor medicale specializate.
În cadrul instruirii au fost abordate teme esențiale, precum recunoașterea semnelor unui accident vascular cerebral (AVC), identificarea manifestărilor specifice și importanța solicitării rapide a ajutorului medical. De asemenea, au fost prezentate modalitățile de intervenție în cazul obstrucției căilor respiratorii la adulți și sugari, cu evidențierea manevrelor corespunzătoare fiecărei categorii de vârstă.
O atenție deosebită a fost acordată tehnicilor de resuscitare cardio-pulmonară (RCP), participanții fiind instruiți cu privire la evaluarea stării de conștiență și a respirației, efectuarea compresiilor toracice și utilizarea defibrilatorului extern automat (DEA). Explicațiile teoretice au fost completate de demonstrații și exerciții practice, prin care preoții au avut posibilitatea de a exersa manevrele prezentate.
Prima sesiune, desfășurată în data de 28 octombrie, a fost susținută de plutonierul Dragoș Smochină, sergentul major Sorinel Știrbu și elevul Aris Ostahie, iar cea de-a doua, organizată în 29 octombrie, de plutonierii adjutanți Claudiu Stoleriu și George Coșeraru, alături de elevul Iosif Dumea, din cadrul Detașamentului de Pompieri Roman.
Prin organizarea acestor sesiuni de instruire, Protopopiatul Roman urmărește dezvoltarea unor deprinderi practice care să le permită preoților să intervină responsabil în situații de urgență întâlnite în viața comunităților pe care le păstoresc.
Pr. Bogdan Palcău



