La acest eveniment au participat, un sobor de preoți consilieri și inspectori, autorități locale, membri ai Asociației „Visarion Puiu”, precum și credincioși din oraș și împrejurimi.

Părintele Florin Ţuscanu, președintele asociației, a vorbit despre acest ilustru Ierarh al Bisericii Ortodoxe Române, arătând originile sale romașcane.

25 de ani marcăm astăzi de pomenire constantă a acestui Ierarh. În luna februarie revenim anual aici la catedrala din Roman pentru a i se face pomenire Mitropolitului martir Visarion Puiu condamnat la moarte într-o lună ca aceasta, februarie 1946. Îi aduc mulțumire Înaltpreasfințitului Ioachim care ne-a acordat binecuvântarea de a întruni Asociația „Visarion Puiu” și mulți dintre cercetătorii, dintre intelectualii preocupați de viața și opera acestui Ierarh, unic în istorie pentru că a fost singurul Ierarh condamnat la moarte de comuniști, cum este consemnat în cartea de istorie a Bisericii. Ne dorim să nu îl lăsăm în uitare. El este legat de Roman și de aceea ne și revedem an de an aici în Catedrala arhiepiscopală din Roman pentru că el își avea rădăcinile în acest oraș. Mama sa era învățătoare Elena Mironescu, iar el s-a născut la Pașcani în data de 27 februarie 1879, pentru că acolo lucra tatăl său, la căile ferate. Ei s-au așezat în Roman mai târziu. El a studiat la Școala Primară Nr. 3 aici, apoi a urmat la Seminarul „Sf. Gheorghe” din Roman, urmează Seminarul Veniamin Costachi la Iași și Facultatea de Teologie, apoi revine la Roman.

Acesta a amintit și despre formarea teologică, despre chemarea Mitropolitului Visarion la slujirea Bisericii lui Hristos, precum și despre perioada de pribegie.

S-a făgăduit lui Dumnezeu tânărul Victor Puiu când avea 25 de ani și avea în buzunar diploma de licență în teologie. S-a hotărât să îmbrace haina monahală și nu a ales o mănăstire mare, a ales să fie aici întins pe pardoseala Catedralei episcopale de atunci. El s-a transfigurat și Victor devine Visarion Puiu. Este hirotonit diacon mai târziu și apoi ieromonah. Ajunge după studii în afară directorul Seminarului din Galați, vicarul acestei Eparhii a Dunării de jos, apoi este chemat la Chișinău după 1918 pentru a așeza lucrurile și în biserica basarabeană revenită la Patria Mamă. Aici este numit director al Seminarului din Chișinău și exarhul mănăstirilor basarabene. După trei ani este chemat la București de Mitropolitul primat Miron Cristea pentru a i se încredința o nouă misiune, aceea de episcop. Astăzi, serbăm sub genericul acesta, 100 de ani de la chemarea la Arhierie a tânărului Arhimandrit Visarion Puiu, deci în 1921, în iarna acelui an. A fost Episcop de Argeș, apoi Episcop al Hotinului în Basarabia și apoi a fost mai târziu înscăunat de Patriarhul României ca  Mitropolit al Bucovinei, la Cernăuți, în noiembrie 1935. În anul 1942 el pleacă din țară un an la Odessa unde a fost mesagerul Biserici ortodoxe în acel spațiu atât de străin și ateu. După anul 1943 pleacă din țară și nu se va mai întoarce niciodată. Douăzeci de ani a umblat acest Ierarh cu geanta în mână, cu câteva veșminte și documentele personale din țară în țară. Austria, Italia, Elveția, Franța, iar aici, la 100 de km, într-un sătuc din Nord, a sfârșit viața pământească la 85 de ani într-o sărăcie cumplită. Așa a fost viața sa, cu lumini și umbre!

După slujba de pomenire, manifestările dedicate mitropolitului Visarion Puiu au continuat la Muzeul de istorie din urbea mușatină, acolo unde a fost evocată viața și personalitatea ilustrului ierarh. (pr. D.I.M)