Parohia cu hramul „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Deleni, comuna Helegiu, judeţul Bacău, situată în partea de nord-est a râului Tazlău, a îmbrăcat haine de sărbătoare în Duminica a 29-a după Rusalii când IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim a fost prezent în mijlocul comunității ortodoxe din acest sat încărcat de istorie și tradiții a Protopopiatului Onești.
La primele ore ale dimineții, un sobor de peste 30 de preoți în frunte cu părintele protoiereu Ioan Bârgăoanu și dimpreună cu bunii credincioși coordonați spiritual de părintele paroh Ciprian Purice au întâmpinat în cântări duhovnicești, cu pâine și sare, semne ale ospitalității moldave, pe IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului. Imediat după primirea Sa, Ierarhul a sfințit crucea și locul unde se va înălța noua capelă închinată Sfântului Apostol și Evanghelist Marcu, ceea ce se dorește a fi un paraclis multifuncțional foarte util și mult dorit de enoriași, terenul pe care se va ridica noua construcție fiind donat de Gelu și Elena Marcu.
Sufletele și inimile celor prezenți s-au putut reînnoi duhovnicește prin participarea la Cina Euharistică oficiată de Arhipăstor. Tot atunci, Ierarhul a săvârșit, în cadrul Liturghiei, și Taina Botezului pentru pruncul Luca-Mihai, cel de-al doilea copil al familiei părintelui paroh. La împlinirea a 167 de ani de la naşterea poetului național Mihai Eminescu, de Ziua Culturii Naționale, a fost oficiată și o slujbă de Parastas pentru el și pentru membrii familiei sale mutați în eternitate.
În cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor cu privire la pericopa evanghelică citită, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim a explicat importanța cuvântului dumnezeiesc vindecător în viața oamenilor:
“Cuvântul cu putere multă este cuvântul care răsună în tăcere. „Puterea multă" nu-i dădea cuvântului volumul lumesc care ar fi trebuit să acopere gălăgia rezultată din ura samarinenilor şi a iudeilor, ci „puterea multă" a cuvântului era aceea care răsuna numai în liniştea pe care din păcate doar suferința o mai putea menţine. De multe ori boala ne uneşte, iar sănătatea ne dezbină! Cei din Evanghelie erau incurabilii cu boala lor, era umanitatea cu-al ei chip desfigurat. Erau leproşii disperați care îşi manifestau dorința de a se vindeca, de astă dată nu prin strigăt, ci prin rugă! Nu numai boala lor era incurabilă, ci şi dorința lor era incurabilă! Nimeni nu-i putea vindeca de dorinta de a se vindeca! Numai Hristos putea vindeca umanitatea de lepra neascultării şi a nerecunoștinței. Doar prezenţa Cuvântului putea să-i înveţe vindecându-i; și putea să le „recreeze chipul" mutilat de păcat”.
Tot acum, Înaltul Ierarh a vorbit despre importanța neuitării lui Dumnezeu care veghează la binele omenirii:
„Doar unul din cei zece avusese sufletul sensibil la vindecare, restul doar trupurile, ceilalți nouă fiind în continuare bolnavi de uitarea Binefăcătorului lor. Uitarea binefăcătorului e o boală foarte gravă. Probabil de multe ori ţi se poate părea normal să ai parte de un bine. De aceea starea de îndreptăţire se poate să fi pus stăpânire pe ceilalţi nouă, părânduli-se normal să fie vindecaţi de Cineva de acelaşi neam cu ei... Vindecarea însăşi era o predică, un mod de-a proclama Împărăţia lui Dumnezeu în lume. Acest lucru cred că l-a impresionat pe Hristos - gândul la nu neapărat recunoștința pentru că erau datori, nu achitarea de datorie o urmărește Dumnezeu, ci gândul la ea, adică la Binefăcătorul tău”.
„Florile recunoștinței sunt de multe ori florile pe care ar trebui să le dăruiești în urma binefacerilor pe care le-ai primit, deşi uneori n-ai făcut nimic. În versuri se spune clar: „Trist este şi îngeraşul, dar mai trist e Dumnezeu, / Deşi el nu încetează să trimită harul Său". Asta e recunoștința divină, cea care nu încetează să existe şi să se manifeste necondiționat. În ultima strofă se spune că „recunoștința umană a devenit floare rară". Asta înseamnă că există şi o recunoştinţă divină. Recunoștința divină se identifică cu purtarea de grijă necondiționată a lui Dumnezeu în general faţă de lume şi în special faţă de om. În timp ce recunoștința umană a devenit floare rară, recunoștința divină nu va înceta niciodată să rămână omniprezentă. Recunoştinţa umană a devenit foarte rară, precum floarea de colţ care creste izolată în munţi. Ea nu trebuie culeasă, uscată și pusă în vitrină; recunoștința umană trebuie înmulţită, cultivată, pentru a răspândi mirosul binevestitor al conștientizării binelui dăruit fără vreun merit”, a mai subliniat Ierarhul în cuvântul său.
Vorbind despre scrierile poetului Mihai Eminescu, Înaltpreasfinţia Sa a subliniat sensibilitatea de care a dat dovadă Luceafărul poeziei românești pentru evlavia românească față de Maica Domnului, acest fapt fiind arătat în foarte multe dintre poeziile sale.
După Liturghie, preotul paroh a mulțumit Ierarhului pentru prezență și binecuvântare oferindu-i acestuia în dar o plachetă reprezentând chipul poetului nepereche Mihai Eminescu, precum și un exemplar al proiectului capelei ce urmează a se construi. Toți cei care au ajutat la realizarea evenimentului duhovnicesc au primit diplome de aleasă cinstire din partea Ierarhului, după care a fost sfințită casa parohială și biroul cancelariei parohiale care au primit hramul "Sf. Cuv. Parascheva", ocrotitoarea Eparhiei Romanului și Bacăului.
(Pr. Daniel Marari)
