Credincioși băcăuani au participat, de sărbătorea Înălțării Domnului la Catedrala din centrul municipiului Bacău, la Sfânta Liturghie arhierească ce a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.
Băcăuanii au trăit în ziua de 10 iunie 2021 bucuria serbării Înălțării Domnului, praznic împărătesc ce constituie ziua de hram a Catedralei din inima Bacăului. Credincioșii s-au rugat alături de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim, în cadrul Dumnezeieștii Liturghii la care au mai participat un mic sobor de preoți, precum și părintele Pimen Costea, vicar eparhial al Administrației Eparhiale de la Roman.
Fiind consacrată atât ca zi de sărbătoare a întregii creștinătăți, cât și ca zi de pomenire a eroilor neamului, Înălțarea Domnului a readus în sufletele creștinilor prezenți la rugăciune amintirea celor care s-au jertfit pentru ”apărarea patriei și a credinței strămoșești, pentru libertatea și demnitatea poporului român”.
De altfel, în momentul specific din timpul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a pomenit, alături de ctitori, și pe cei care au căzut pe câmpurile de luptă.
Pericopa evanghelică a fost tâlcuită de părintele Pimen Costea, care a rostit un cuvânt catehetic intitulat: Înălțarea Domnului, înălțarea propriei firi: https://www.youtube.com/watch?v=tEcxhY3CDCk
În cuvântul de final, Ierarhul i-a îndemnat pe băcăuani la împreună lucrare pentru unitatea țării și la neuitare a Eroilor Neamului:
Astăzi, în această zi de mare sărbătoare în care Ortodoxia universală serbează Înălțarea la cer a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, sunt pomeniți eroii români din toate timpurile și locurile care s-au jertfit pentru libertatea și demnitatea națională. Biserica îi pomenește în această sfântă zi pentru că sacrificiul lor nu a avut doar rațiuni geo-politice, ci implicații mult mai profunde. Eroul român nu a luptat doar pentru păstrarea integrității granițelor țării, ci și-a apărat valorile care i-au constituit identitatea spirituală: familia, tihna căminului, mormintele străbunilor, credința în care s-a născut, visurile și idealurile, libertatea gândirii și frumosul vieții. A luptat cu arma în mână și gândul înălțat la Dumnezeu, apărându-și integritatea spirituală și națională. Astfel, jertfa eroilor, alături de cea a martirilor și mărturisitorilor, își are izvorul în Jertfa lui Hristos și, împreună cu Hristos, în această zi a Înălțării la Cer, și sufletele și numele lor nemuritoare sunt înălțate în lumina lui Dumnezeu, spre veșnică aducere aminte. Pomenindu-i în rugăciune și prezentându-le onorul militar, arătăm astăzi că sacrificiul lor nu va fi niciodată șters din conștiința românilor, ci va rămâne ca o icoană a națiunii înaintea căreia va arde necontenit flacăra recunoștinței noastre.
La finalul slujbei, părintele paroh Hurjui Neculai a mulțumit Ierarhului pentru bucuria prilejuită tuturor credincioșilor prin prezența Sa și pentru binecuvântările oferite.
***
Amplasată la capătul bulevardului central, Catedrala din Bacău, prin structura și arhitectura sa întregește ansamblul arhitectural al municipiului Bacăului, conferindu-i o notă distinctă, proporționalitate și grandoare. Catedrala ”Înălțarea Domnului” din municipiul Bacău reprezintă un reper spiritual pentru Eparhia Romanului și Bacăului, fiind cel mai mare locaș de cult care se construiește în provincie, și al doilea din țară, după Catedrala „Mântuirii Neamului” care se înalță la București. Întregul ansamblu, proiectat de arhitectul Constantin Amâiei, care a realizat și proiectul Catedralei „Mânturii Neamului”, este o îmbinare arhitectonică a stilurilor bizantin și românesc, abordate într-o notă contemporană. (pr. Daniel-Ionel Marari)