În cuvântul rostit cu privire la pericopa evanghelică, Ierarhul a vorbit despre recunoştinţa pe care oamenii trebuie s-o aibă faţă de Dumnezeu şi de semeni, explicând totodată și semnificația timpului din perspectiva duhovnicească.

Astăzi prăznuim Intrarea Domnului nostru Iisus în Ierusalim. Această zi încheie parcursul de patruzeci de zile de osteneală, de post , de rugăciune, de împlinire a faptelor bune, de virtuți câte am putut să le facem fiecare. Încă nu ne-am uscat lacrimile pentru starețul care a plecat, bunul părinte și duhovnic al multor credincioși care au fost sprijiniți duhovnicește și material din această zonă frumoasă a țării și a eparhiei noastre. Arsenie arhimandritul a recondiționat din temelii această sfântă mănăstire.

Timpul trece mereu și tocmai de aceea trebuie să îl transfigurăm. Uneori noi nu folosim timpul bine, căci dacă ar fi așa am avea timp să sărbătorim Paștele toate cele trei zile, am avea timp să sărbătorim fiecare sfânt important al bisericii noastre fără să facem o lucrare anume, decât numai pe cele duhovnicești. Se vorbește de altfel că s-a comprimat timpul, ori acesta este același. Zilele anului trebuie parcurse împlinind voia lui Dumnezeu și luând modelele care sunt prăznuite în fiecare zi și eventual evenimentele mântuitoare sau soteriologice pe care noi le împlinim sau le retrăim, pentru faptul că noi nu recapitulăm nimic în biserică, ci retrăim dimensiunea sacră, mistagogică, liturgică și dogmatică a cultului. Astăzi Hristos merge spre cruce să moară pentru noi și pentru învierea noastră. Voi sunteți hristoși, spune într-una dintre catehezele Sale. Deci noi ca și creștini facem să transpară în chipul nostru, chipul lui Dumnezeu Iubire, în inimile și sufletele noastre, a acelora care urmează pe Hristos. Dacă El și-a asumat această cantitate infinit de mare a păcatelor noastre ducându-și Crucea spre Golgota, atunci acel munte a devenit altarul de Iubire al nemuririi.

 Ierarhul a explicat prezența sa la Sfânta Liturghie evidențiind importanța instalării noului stareț al mănăstirii.

Ziua de azi s-a concordat din providența lui Dumnezeu cu instalarea unui nou stareț al acestei sfinte mănăstiri. Cineva a luat obligațiile și crucea acestei mănăstiri din Eparhia Romanului și a Bacăului să o ducă mai departe, credem cu multă dragoste și demnitate. Ascultarea pe care am dat-o astăzi noului părinte stareț nu este deloc ușoară, dar nu este imposibilă. Prin investitura de astăzi, părintelui stareț i s-a pus o nouă cruce pe umeri pentru a o purta spre transfigurare, pe care să o așeze întâi pe dealul Golgotei păcatelor noastre care să fie iertate de Hristos, căci dincolo de cruce se vede ridicându-se soarele învierii. Dacă nu mergem spre Înviere, înseamnă că în van este osteneala și credința noastră. El nu ne-a creat să ducem o viață egoistă, separată de comuniune și de comunitate, ci tocmai pentru a ne cumineca cu Trupul și Sângele Său în perspectiva mântuirii sufletelor noastre. Părinte Benedict te felicităm în numele Centrului Eparhial pentru această nouă demnitate și te îndemnăm să nu te temi de nicio greutate, pentru că Dumnezeu este cu noi. Acest popor prezent a venit pentru a demonstra că ei vor rămâne alături de mănăstirea aceasta.

Un cuvânt emoționant a avut și părintele stareț Benedict Carp, care a mulțumit părintelui Arhiepiscop Ioachim, preoților, călugărilor și credincioșilor care au fost prezenți la slujbă.

Pot spune cu toată sinceritatea că pentru mine mănăstirea a fost și este cea mai înaltă școală de formare duhovnicească tocmai pentru faptul că am avut și profesori buni. Bunul Dumnezeu m-a binecuvântat să fiu în preajma multor părinți cu viață sfântă, între care amintesc pe părintele Arhiepiscop Adrian Hrițcu și pe părintele Calistrat care își dorm somnul de veci la mănăstirea Pogleț. Un alt profesor pe care l-am iubit a fost și vrednicul nostru părinte stareț Arhimandritul Arsenie. Domnul Iisus Hristos îmi este călăuză, iar preasfânta Născătoare de Dumnezeu îmi este acoperământ și ocrotire, iar Sfântul Benedict al cărui nume mă străduiesc să îl port cu vrednicie îmi este ocrotitor. Dacă Înaltpreasfinția Voastră mi-ați dat conform Regulamentului Bisericii Ortodoxe spre ascultare a fi starețul acestei mănăstiri, mă supun și vă ascult și mă voi strădui cu timp și fără timp să împlinesc aceasta și să continui proiectele marelui filantrop, părintele Arsenie, toate cele pe plan administrativ-gospodăresc și social-filantropic, dar în primul rând cele pe plan duhovnicesc.

În cuvîntul său, noul părinte stareț nu a uitat familia sa trupească, dar și pe cea duhovnicească.

Mulțumesc în primul rând familiei mele trupești, părinților mei dragi, mulțumesc obștii acestei mănăstiri preoților, călugărilor și călugărițe, frați și ostenitori fiecare după al său nume, pentru susținerea și sprijinul lor. Îi rog pe toți să mă primească ca pe un frate și părinte și m-aș bucura ca într-o familie să ne împărtășim împreună bucuria și necazul, experiența și neîmplinirea. Înaltpreasfinția Voastră vă mulțumesc pentru toate și vă rog să mă povățuiți cu inima de părinte ca să se bucure inima dumneavoastră de inima mea de ucenic și certați-mă cu blândețe ca să se înțelepțească sufletul meu din experiența dumneavoastră. Iubiți credincioși, prezența și dragostea dumneavoastră a tuturor le iau ca pe un semn că nu mă veți lăsa de unul singur, în rugăciunea smerită și evlavia cuminte a dumneavoastră mă încred, învăț din răbdarea, munca și înțelepciunea celor bătrâni și aș dori să fiu primit ca un prieten de către cei mai tineri. Dumnezeul nostru este lucrător, primitor și iertător și omul viu, omul treaz, omul căutător de sfințenie este iubit de Dumnezeu.

La finalul alocuțiunilor, Înalptreasfințitul Părinte Ioachim i-a înmânat Părintelui Benedict Carp, Decizia eparhială şi toiagul de stareţ şi l-a prezentat obştii şi credincioşilor ca întâistătător al Mănăstirii şi părinte al lor. (pr. D.I.M)